Cireșe…
Dintre toate fructele de pe pământ, cireșele m-au ademenit întotdeauna. Le-am iubit din fragedă pruncie, de când mergeam cu mama la Plas Mataș (mersi, Lucică!) în anii 70, și abia ajungeam cu fruntea la taraba plină cu sute de fructe roșii, cărnoase și tari ca piatra. „Dani, să-ți ia mama niște cireșe de mai, vrei?”
Țăranca de la care cumpăra, îmi întintea două grăsune și mi le așeza după ureche. „Mănca-l-ar tanti pă el dă frumușel ochios, cum te cheamă?”
Ptiu! Mă înfuriam teribil, auncam cireșele și fugeam urlănd: „Sunt fetițăăăăăăă!”
O mai auzeam pe mama cum țipă după mine: „Dani, stai!”
Furioasă, mă opream la nenea care vindea salată verde și, cu lacrimi în ochi, o așteptam. Mama venea, pășind pe lumină, cu un soare imens în spate și cu cireșele mele într-o plasă.
Azi, 10 ianuarie 2026, am căutat pe net și am găsit cireșe de vânzare, bucuriile mele.
Cireșe în ianuarie? Iată că sunt. Prețul? 69,9 lei caserola de 500 de grame. La Sezamo.
M-am uitat la ele, erau mari, aproape cât o prunișoară, durdulii și minunat de frumoase. Din Chile aduse.
Am zâmbit, cu gândul la mama. Ce-ar fi spus ea, dacă ar fi văzut asemenea grozăvie?
Cireșele sclipeau pe net ca niște lacrimi de rubin…
Text și foto: DFM 10 ianuarie 2025
imaginarycoffee
Imi amintesc când se vindeau „la chită”. Ce tentant era buchețelul acela!