Îi plac băieții?

Îi plac băieții?

Cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor: Condamnarea lui Aurică Totolici și ecourile dureroase ale dosarului Pomohaci

În prima săptămână din 2026, Justiția română a pronunțat o sentință care a zguduit comunitatea culturală din sud-estul țării și a readus în prim-plan o problemă dureroasă și persistentă: abuzurile sexuale comise asupra copiilor de persoane considerate persoane de încredere.

Pe 5 ianuarie 2026, Judecătoria Galați l-a condamnat pe Aurică Totolici, cântăreț de muzică populară în vârstă de 61 de ani, la 17 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiuni extrem de grave împotriva minorilor: viol în formă continuată asupra unui minor, rele tratamente aplicate minorului, înlesnirea actelor sexuale între minori și corupere sexuală a minorilor. Instanța a dispus, de asemenea, interdicții ale unor drepturi civile și plata de daune morale și materiale către victime. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Fapte șocante descoperite de anchetă

Totolici fusese arestat preventiv în anul anterior, după ce anchetatorii au scos la lumină fapte care depășesc cu mult limitele normale ale încrederii:

• Vătămarea a trei băieți minori, elevi la cursurile de muzică populară pe care le preda la domiciliu;
• Profitarea de poziția de profesor pentru a determina copiii, unii de doar 14 și 16 ani, să întrețină raporturi sexuale;
• Descoperirea de materiale video indecente în locuința inculpatului, în care copiii erau filmați în diferite ipostaze de natură sexuală.

Un al treilea minor și-a depus mărturia după arestarea artistului, demonstrând că relele fapte nu au fost un incident izolat, ci o conduită repetată și continuată pe o perioadă îndelungată. (Sursa: Adevărul)

Reacțiile comunității locale au fost de șoc și dezgust, mai ales pentru că Totolici fusese o prezență cunoscută și respectată în cadrul ansamblului „Doina Covurluiului” din Galați, unde a activat timp de peste două decenii.

Scandalul Pomohaci — un precedent dureros

Cazul Totolici nu este singular în peisajul recent al abuzurilor sexuale comise de persoane publice în România. Un alt caz care a zguduit opinia publică a fost cel al preotului și cântărețului de muzică populară Cristian Pomohaci, implicat într-un scandal de proporții în 2019 după ce au apărut în spațiul public imagini compromițătoare și acuzații de natură sexuală asupra unui minor.

👉 Sursa oficială pentru cazul Pomohaci:

• articole din presa națională și comunicate ale Bisericii Ortodoxe Române, precum și înregistrările din media-fax și declarațiile instituțiilor de aplicare a legii — https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/pomohaci-scandal-imagini-(video)-1_5c7e8c01445219c57e7fa3b7/index.html

În cazul Pomohaci, oamenii au fost profund afectați de faptul că autorități morale și spirituale — persoane percepute ca garante ale valorilor etice — au fost implicate într-un scandal de o asemenea gravitate, în care a fost pusă sub semnul întrebării protecția copiilor și integritatea persoanelor în poziții de conducere.

La nivel societal, reacțiile au fost complexe: de la exigența aplicării legii în mod egal, până la dezbaterea despre responsabilitatea instituțiilor (inclusiv a Bisericii) în educația și protejarea copiilor.

Ce ne spun aceste cazuri despre vulnerabilitatea minorilor și rolul comunității?

Cazurile Totolici și Pomohaci au în comun nu doar gravitatea faptelor, ci și modul în care persoanele abuzatoare au profitat de o poziție de încredere și acces la victime. Aceste situații ridică întrebări esențiale pentru sistemul de protecție a copilului, justiție, instituțiile culturale și religioase, dar și pentru societate în ansamblu:

• Cum pot fi identificați și eliminați din roluri de încredere potențialii abuzatori?
• Cât de bine funcționează mecanismele de raportare și intervenție rapidă?
• Ce responsabilitate are comunitatea atunci când presupușii abuzatori sunt persoane publice?

Concluzie: educația, prevenirea și responsabilitatea colectivă

Condamnarea lui Totolici trimite un mesaj foarte clar: nimeni nu este mai presus de lege, iar protecția minorilor este o prioritate absolută. Însă astfel de cazuri arată că justiția penală este doar o parte a soluției. Educația familiei, a școlii și a întregii comunități despre riscurile abuzurilor, precum și mecanisme puternice de protecție și prevenire, sunt esențiale.

La fel de importantă este și atitudinea colectivă față de dezinformare și idolatrie: nu putem ignora, aprecia sau proteja persoane sau instituții doar pentru că ele ne sunt familiare sau ne plac.

Protejarea copiilor — cei mai vulnerabili dintre noi — trebuie să fie un angajament constant, dincolo de simpatii sau nostalgii culturale!

DFM 6 ianuarie 2026