Amazoanele cerului românesc

Amazoanele cerului românesc

Pilot de avion la 19 ani

Cel de-Al Doilea Război Mondial a grăbit procesul de formare a piloţilor de avioane şi în ţara noastră. Ca urmare, intrarea în aviaţie a devenit accesibilă multor tineri, în special fetelor, cărora li se destinau deja activităţi în cadrul serviciilor ajutătoare ale aviaţiei militare. În aceste condiţii, au pătruns în aviaţia civilă între anii 1939 şi 1941 o serie de aspirante şi apoi brevetate ca atare. Este vorba despre Jana Iliescu, Elena Petrovici, Maria Voitec, Eliza Vulcu, Nadia Russo, Mariana Drăgescu, Stela Huţan.

Dintre toate aceste femei curajoase, doar Stela Huţan şi Mariana Drăgescu mai erau în viaţă în momentul realizării acestui material jurnalistic (anul 2002).

 Stela Huţan Palade s-a născut în 1921, pe plaiuri sucevene. Nici nu împlinise 19 ani când a intrat prima dată pe un aerodrom. Întotdeauna şi-a dorit să zboare. Auzise de curajul precursoarelor ei, Smaranda Brăescu şi Elena Caragiani şi ar fi dat orice pentru un salt în înaltul cerului. Chiar şi viaţa. Nu conta, pentru un vis aşa de mare. Fratele ei o convinsese să se înscrie la şcoala de planorism şi de aviaţie.

„ÃŽn viaÅ£a mea nu văzusem un planor, mărturiseÅŸte dna. Stela HuÅ£an. Nici nu credeam că poate exista ceva, care zboară fără motor, aÅŸa cum e planorul. Pînă la urmă am rămas la cursuri. Mi-au plăcut enorm. ÃŽn ’41 am luat brevetul de planorist ÅŸi imediat m-am înscris la cursurile teoretice pentru zborul cu motor. Prin anul 1942 am primit brevetul de pilot civil. Aveam 20 de ani.”

Stela dorea cu ardoare să participe la război, să-şi ajute ţara, aşa cum putea. Superiorii ei însă considerau că este prea tînără pentru a rezista primejdiilor războiului. Deja o escadrilă de avioane, formată din femei-pilot, începuse să acţioneze pe frontul din Basarabia, încă din 1941. Tinerele respective erau mult mai experimentate şi mai în vîrstă decît ea. În cele din urmă, pentru că una dintre colege se retrăsese, Stela a reuşit să ajungă la campania din Crimeea. Era cea mai tînără femeie-pilot de atunci.

„La bord n-aveam nici radio, nici telefon, nimic. Trebuia să te bazezi pe calităţile tale, dacă aveai! Auz, precizie, văz. Nu te ghida nimeni, ca acum, de la sol. Sus, la altitudini mari, intra vîntul prin carlingă, îngheÅ£ai tun. Trebuia să ai o mare stăpînire de sine, că altfel nu rezistai. La 20 de ani, însă, nu-mi imaginam că mi se poate întîmpla ceva. Nu mă gîndeam la moarte. Mi se părea că e totul foarte simplu.”

 „Întoarce, domniÅŸoară, că murim!”

În cele din urmă, Stela a ajuns pe front. De-acum făcea parte din escadrila albă, alături de colegele ei Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duţescu, Virginia Thomas. Nu i-a fost uşor. A îndurat frigul, oboseala, foamea, bombardamentele. A dormit în corturi de campanie sau sub cerul liber. Nu s-a plîns niciodată. N-avea cînd. De ea depindeau vieţile multor oameni.

„Cînd începeau bombardamentele, plecam imediat. Trebuia să salvez răniÅ£ii, să duc sîngele pentru transfuzii. Cu cît ajungeam la spitalele de campanie mai repede, cu atît era mai bine pentru ei. Ca să nu ne detecteze radarul, zburam jos de tot, la 100 de metri.”

N-au ocolit-o necazurile şi întîmplările periculoase. Se întorcea în ţară de pe frontul din Crimeea, cu răniţii şi personalul medical. Ploua cu găleata şi vîntul părea că despică fuselajul avionului. Era ca pe mare.

„ÃŽn viaÅ£a mea nu am pomenit o asemenea aversă, povestea aviatoarea. Parcă ploua cu lut, cu noroi. Nu vedeam nimic în jur, se întunecase. Nu puteam să trec munÅ£ii. Eram ca-ntr-o căldare. Trăgeam de manşă ÅŸi nu se întîmpla nimic. IeÅŸeau flapsurile ÅŸi făceau: poc, poc. Limită de viteză ÅŸi de înălÅ£ime. Brazii erau la roÅ£ile avionului. Mi s-a făcut frică. OfiÅ£erii ÅŸi medicii zbierau disperaÅ£i la mine: ÃŽntoarce, domniÅŸoară, că murim! ÃŽn faţă se vedea o crăpătură mică în munte. Poate reuÅŸesc să mă strecor prin ea, mi-am zis. Citisem undeva despre un pilot care a zburat cu avionul pe sub Arcul de Triumf din Paris. Am tras de manşă, avionul s-a înclinat într-o parte ÅŸi am ieÅŸit. Eram salvaÅ£i. Atunci am văzut moartea cu ochii.”

Pînă în ultima zi a războiului Stela Huţan Palade şi-a făcut datoria cu conştiinciozitate transportînd cu avionul ei sanitar răniţi şi medicamente, sînge, curieri militari, mesaje şi documente de importanţă capitală.

Femeile sunt mai curajoase decît bărbaţii

Când am cunoscut-o, È™i am scris acest text, doamna Stela HuÅ£an Palade trăia în singurătate, numai cu trandafirii ei din grădină. Avea unul, înalt cât casa ÅŸi în vîrstă de 30 de ani, pe care-l iubea ca pe un copil. Femeia nu vedea uneori pe nimeni, zile întregi. Din cînd în cînd, vorbea la telefon cu vechea ei colegă de escadrilă, Mariana Drăgescu. O bună prietenă, atît în cer, cît ÅŸi pe pămînt. Cînd se întîlneau îşi aduceau aminte cum erau vremurile de altădată ÅŸi ce isprăvi făceau ele, cocoÅ£ate în carlinga avioanelor RWD. Amîndouă – veterane de război.

„Mariana Drăgescu a fost ÅŸi rămîne un model de corectitudine, exprimînd prin fiecare acÅ£iune educaÅ£ia ÅŸi năzuinÅ£ele ce o stăpîneau: conÅŸtiincioasă, excluzînd vedetismul, devotament total pentru zbor, pe care-l efectua pe orice vreme cu siguranţă de sine. Ziua armistiÅ£iului, la 9 mai 1945, a găsit-o în plină misiune, încadrată în escadrila 108 a Grupului aerotransport al Corpului aerian român, într-o garnizoană din Cehoslovacia.”

După o viaţă petrecută în înaltul cerului, Stela HuÅ£an Palade considera că femeile sînt mai curajoase decît bărbaÅ£ii, a o forţă interioară nebănuită ÅŸi suportă orice durere fizică cu uÅŸurinţă. RecunoaÅŸtea, la 81 de ani, că ar fi în stare încă să piloteze un avion. „Am nevoie de puÅ£in antrenament ÅŸi să mă obiÅŸnuiesc cu noile comenzi. Mi-ar plăcea să mă mai urc odată într-un aparat de zbor, ca pilot. Visez că zbor ÅŸi acuma, dar în somn, fără avion…”

După pensionare a colaborat voluntar la Federația Aeronautică Română și la Aeroclubul Aviației unde a fost aleasă ca reprezentantă a aviatoarelor române în retragere. Împreună cu Elena Șenchea-Popescu a inițiat multe activități printre care: găsirea mormântului primei aviatoare române Elena Caragiani în Cimitirul Bellu și amplasarea unei elice cu fotografia acesteia ca simbol funerar;
a ajutat la concesionarea permanentă, cu acte legale, a mormintelor primelor patru aviatoare române (Maria Adam, Jana Iliescu, Maria Voitec și Victoria Comșa) căzute cu monoplanul, împreună cu instructorul lor Nicolae Evghenovici, înhumate în cimitirul Ghencea Militar, de unde au fost preluate osemintele și băgate într-un osuar;
a înființat o bibliotecă aviatică la Liga Aeriană din București;
Prin Liga Aeriană a intervenit la primăria București, la serviciul de Arhitectură și Sistematizare, pentru ca două străzi din cartierul Aviatorilor să poarte numele Elenei Caragiani, prima pilot-aviator român și respectiv al Smarandei Brăescu, prima parașutistă română de renume mondial. A ținut legătura cu Federația Aeronautică Internațională din Paris și personal a făcut prezentări în școli pentru promovarea aviației române și mai ales a celei feminine. Stela Huțan Palade s-a stins din viață în anul 2010. (wikipedia)

Stela

S-a născut la 14/27 martie 1921 în Gura Humorului, jud. Suceava.
A absolvit liceul la Cernăuţi şi după primul an de facultate a fost nevoită să se refugieze la Bucureşti cu familia şi cu Universitatea în anul de graţie 1940.
Fiind orfană de tată din 1930, mama pensionară cu patru copii, a considerat că este datoria ei să lucreze, să ajute familia. S-a angajat la Societatea Franco-Română, deoarece cunoştea bine franceza şi germana.
Paralel cu serviciul a învăţat planorismul şi-şi petrecea după amiezile pe câmpul Giuleşti, apoi Chitila.
În toamna-iarna anului 1941 a urmat cursurile teoretice (la Politehnică) de aviaţie cu motor.
ÃŽn luna iunie a anului 1942, a început cursul practic de zbor cu motor la RoÅŸiorii-de-Vede. După brevetarea ca pilot de zbor cu motor, a lucrat la o societate germană de unde, Ministerul AviaÅ£iei a admis să fie mutată ca pilot la Grupul Aero-Transport Militar- Băneasa, deoarece ÅŸi-a reconfirmat brevetul civil în brevet militar la Åžcoala Militară ZiliÅŸtea – Buzău (astăzi Bobocul).
Domnul general Ionescu Emanoil (Pipiţu) a trimis la Buzău un avion de tip RWD-13 pentru a continua pregătirea de navigaţie aeriană. Acesta era tipul de avion folosit în Escadrila Albă.
Astfel, la 1 aprilie 1943 a început zborurile cu misiuni ca pilot voluntar.
Începând cu 8 iunie 1941 a fost trimisă pe front, în Crimeea, unde a transportat răniţi, medicamente, sânge conservat, personal sanitar, apoi, de la soldaţi până la ofiţeri superiori, români, germani, etc.. Când începeau bombardamentele pleca imediat. De ea depindeau vieţile multor oameni. Ca să nu o detecteze radarul, zbura jos de tot, la o sută de metri. Cu cât ajungea la spitalele de campanie mai repede, cu atât era mai bine pentru toţi. A îndurat frigul, foamea, oboseala. A dormit în corturi de campanie. S-a spălat pe cap cu benzină de 70 octani împotriva paraziţilor specifici. Nu s-a plâns niciodată!” Sursa Aviatori.ro

Dana Fodor și Răzvan Mateescu- 2002-ziarul Național

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!