Transformarea

Transformarea

Nu știu dacă vouă vi s-a întâmplat să fiți dezamăgiți de unele persoane pe care le-ați cunoscut în urmă cu decenii, în copilărie sau în prima tinerețe, apoi v-ați revăzut, din întâmplare, în perioada maturității (vorba vine maturitate!), pe la 45 sau 53 de ani.

Mie da, mi s-a întâmplat. Mărturisesc sincer. Am trăit „dezumflarea” asta, cu tristețe și uimire. Oare de ce s-au transformat atât de mult? Ce necaz bestial le-a furat, de pe chip, lumina? Ce durere? Nu am putut să aflu.

Dar pe unii (se știu ei!) am continuat să-i iubesc și să le păstrez o amintire vie și unică.

Îmi amintesc că am cunoscut o fetișoară când aveam șapte ani. Dumnezeule, cât era de frumoasă! În viața mea nu mai văzusem o asemenea splendoare de puștoaică: blondă, cu păr lung, ușor ondulat, ochi albaștri, genele grele, închise la culoare, tiveau pleoapele absolut perfect, iar gurița… O desfătare de forme.

Afară de toate aceste calități fizice, mai era și inteligentă, învăța bine, avea „10” pe linie.

Am reîntâlnit-o după vreo 40 de ani. A fost un șoc. Dacă nu-mi spunea un fost colegă că e ea, nu o recunoșteam. Ochii duși în fundul capului, buzele supte, aproape inexistente, obrajii căzuți. Nu, n-a avut nicio boală cronică, nu a pierdut pe nimeni drag! (M-am interesat.) Doar a trăit. Atât.

Dezamăgirea m-a izbit cu capul de oglinda din baie, (aia care mărește de cinci ori!) în care am început să mă cercetez bănuitoare: oare nu sunt la fel pentru alții? M-oi vedea eu zâna zorilor, balerina balerinelor, dar, în realitate, oi fi vreo nașparlie. 🙂 E posibil!

M-am uitat bine la mine. Am cearcăne, ochii ușor umflați (tu-ți rinichii mă-tii!), vase de sânge sparte (capilare), două alunițe pe față (au fost brune în tinerețe, acum s-au decolorat, ca niște idioate!), mustăcioară strașnică, puf de babetă pe obraji. Mbun! Sunt groaznică, jur! 😉 Normal, nu mai am 30 de ani! Nici 45. Gata! Pa!

Dar când râd, redevin eu, eu cea dintotdeauna, eu cea adevărată, cu lipsurile mele educaționale, cu inconștiența mea fermecătoare, cu lașitatea și timiditatea mea. Eu.

Frumoasa mea prietenă din copilărie se trecuse, era seacă, veștedă, lumina din priviri, stinsă de mult. Cum? Superbitatea aia de prințesă? Nu creeeed! Îmi imaginam că, așa competentă, cum o vedeam eu, când eram mici, a devenit cel puțin medic, academician sau managerul unei firme de prestigiu.

Dar nu! Lucrează ca asistentă medicală în străinătate. E obosită de tot. Goală. M-am uitat pe pagina ei de facebook, la postări. Dezamăgire cruntă! Mediocritatea e ceva superior.

Păstrez, însă, imaginea ei din copilărie și o iubesc pentru totdeauna. Mirosea a miez de floarea-soarelui în păr…

O altă ființă, pe care am iubit-o mult, la fel de frumoasă, (șatenă, cu ochi verzi) și inteligentă (o vedeam sus de tot, profesional) a ajuns menajeră în Italia. MENAJERĂ, dragii mei! Ce joacă tâmpită pe destinul ăsta!

Minunata mea… Cu mâinile ei delicate, cu care îmi împletea cozile mie sau punea o casetă video în aparatul JVC, spăla WC-urile macaronarilor.

Un fost amic din adolescență, un Elvis al cartierului Militari, s-a transformat așa de dramatic, încât nu l-am mai recunoscut. Albit complet, bătrân, cocârjat, divorțat, nebun și buimac. M-am speriat! Mi-a vorbit fără întrerupere despre Dumnezeu, Moise, Iisus și o lumina mare, portocalie, care vine și ne curentează dacă bem cafea de la automate și ne vaccinăm anti-Covid. Ninooo-ninooo! Am fugit cât de repede am putut.

Altă tristețe, de-a dreptul moleculară, mi-a fost dată să trăiesc, în clipa când mi-am revăzut o altă cunoștință, (pe ea nu o iubeam!) cu care nu mă mai întâlnisem de vreo 30 de ani. Femeia e mai mică decât mine, dar pare mai în vârstă, e slabă, numai zgârciuri, ridată, transformată într-o chestie androgină. Dacă n-ar avea părul lung, singurul care i-a rămas ca în tinerețe, aș zice că-i un moș bețiv, scandalagiu și urât.

Am avut însă și surprize plăcute. Am revăzut persoane dragi, care și-au păstrat prospețimea, frumusețea și tinerețea. Femei și bărbați care se îngrijesc și au o veselie a lor, unicat, chiar dacă s-au mai îngrășat oleacă. Lumina AIA, de care tot vorbesc eu, a rămas la ei.

Și asta îi face vii, deosebiți, superbi.

DFM 17 mai 2024

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: 

RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!