Oameni?
De câte ori ați ajutat pe cineva, în viață? Un prieten sau o cunoștință de care vă era milă?
De multe ori, sunt convinsă. Altruist, fără să vă gândiți la vreun folos. Ci doar din omenie. Sau prietenie.
Eu nu mai mai știu câți am ajutat, pentru că uit repede, și din ce în ce mai mult, dar am făcut-o. Și în copilărie, și în adolescență, și în tinerețe. Unii dintre ei, printre care și o verișoară primară, n-au mai vrut să aibă de a face cu mine, la un moment dat. Colegi de școală, de facultate, de serviciu. Nu le-am făcut nimic rău, nimic, nimic. Ba chiar i-am ajutat în clipe grele. Atâta cât am putut. Și cum am putut. Oameni care au intrat în viața mea, în casa mea, cu care am împărțit clipe, hrană, idei și lacrimi.
De ce se întâmplă asta? De ce oamenii pe care i-ai salvat, poate de la moarte, cărora le-ai dat un blid cu ciorbă și un pat în care să doarmă, le-ai dat hainele tale, pantofii, timpul tău și chiar dragostea ta, îți întorc spatele, când ei sunt bine, iar tu o iei în jos?
Habar n-am! Eu mi-am văzut mai departe de drum, ei de al lor. Dar sunt zile când mi-e greu, foarte greu. Și mă întreb: cu ce am greșit?
Așa e firea unora. Mușcă mâna care i-a ajutat.
Cunosc o femeie foarte frumoasă care a ajutat pe mulÈ›i în viaÈ›a ei. Și cu bani È™i cu relaÈ›ii. ÃŽntr-o zi, a venit la ea un coleg. Era disperat: „Nu mai am unde să locuiesc cu familia! Am doi copii!†Prietena mea a vorbit cu cine È™tia ea că o poate servi, È™i, într-o lună familia lui X avea o casă nouă. Pe care È™i-au cumpărat-o în rate, după aceea. CredeÈ›i că acel coleg a mai sunat-o vreodată de atunci? Măcar să o întrebe dacă e bine sau să-i spună La mulÈ›i ani…? Când se întâlneau, din întâmplare, ăla se făcea că n-o vede.
Un alt caz, este al unui prieten foarte apropiat, È™i la una dintre întâmplări am fost de față, deci, sunt martor. Era pe la începutul anilor 90, când zbârnâia presa în România. El lucra la un cotidian central È™i, adeseori, când se ducea acasă, ieÈ™ind din redacÈ›ie, se întâlnea cu un vânzător de ziare, slab-mort, amărât, abia-È™i trăgea sufletul. Din vorbă-n vorbă, a aflat că are studii superioare È™i că nu È™i-a găsit de lucru, de-aia umblă de nebun pe străzi È™i vinde reviste È™i rebusuri. „Știi să scrii o È™tire? Hai cu mine mâine la redacÈ›ie, te prezint acolo, o fi nevoie de oameni pe undeva!â€
A doua zi a venit. Prietenul meu l-a prezentat redactorului-È™ef, i-a făcut un CV „din vorbe†(„E bun, băiatul sufletist, È™tie italiana, a învățat de la televizor.â€).
ÃŽn scurt timp era angajat. Cu ochii in lacrimi, i-a mulÈ›umit prietenului meu: „Să trăieÈ™ti, coane! EÈ™ti un boier! Muream de foame È™i eu È™i nevastă-mea! Mai era puÈ›in È™i ne dădeau afară din casă… Să-È›i dea Dumnezeu sănătate!â€
Era punctual, nu lipsea niciodată, nu întârzia. Nu conta că nu știa nimic, era o nulitate în materie de scris, dar trebuia să fie cineva care să țină ordinea prin redacții, nu? Un soi de vătaf. Iar el era perfect.
30 de ani a lucrat ca jurnalist, a devenit chiar È™ef, la un moment dat. Se îngrășase, își făcuse relaÈ›ii, că doar nu era fraier. ȘtiÈ›i cum îl privea pe amicul meu, cel care l-a adunat de pe stradă, când se întâlneau? Cu o superioritate infinită, È™i abia-i răspundea la salut. Acela ajunsese destul de rău, nu avea niciun loc de muncă, ghinioanele se È›ineau scai de el. L-a întrebat pe fostul vânzător de rebusuri dacă îl poate îndruma undeva, la cineva. „O să mă interesez. Să vedem ce găsesc pentru tine… Lasă-mi numărul tău de telefon, că te sun eu…!
Evident, nu l-a contactat niciodată.
Alt caz e al unei tipese. Frumușică. Colegul meu a ajutat-o să se angajze în presă, a mers cu ea la un ziar din București și au acceptat-o. Eram de față când s-a petrecut asta! Apoi l-a ajutat și pe soțul ei să se angajeze. Tot în presă, să nu fie despărțiți, că tușeau unul fără celălalt.
Azi? Nu-l mai cunosc niciunul dintre ei.
Exemple ca asta de mai sus sunt mii, milioane. Oamenii se schimbă, când le e bine. Știu, e o banalitate, nimic nou.
Dar cum dracu își privesc urâciunea, dimineața, în oglindă, când știu că aproape tot ce au în viață e datorită acelui om care le-a întins o mână, când nu dădea nimeni doi bani pe ei?
DFM, 23 iunie 2024






Dana Fodor Mateescu
Daa. Așa este. Unii se simt jenați, ca în cazul prietenului meu care l-a adunat pe ăla de pe străzi (poate că azi era mort, dacă o mai ducea așa!). Omul știa că nu e bun de nimic, avea o facultate pe care abia a târât-o, dar se numea că are studii superioare. A găsit locul acela călduț (poți să crezi că avea un salariu de două ori mai mare decât al prietenului meu care muncea de zece ani acolo?
Dana Fodor Mateescu
Am avut o prietenă în tinereÈ›e, eram amândouă în aceeaÈ™i clasă la liceu, la seral. (Eu am picat treapta a doua È™i am făcut seralul.) Am mâncat împreună, am ajutat-o, i-am dat hainele mele, pantofii, am È›inut-o în casa mea, i-am dat tot ce am putut, È™i am avut. Ea era, vai de mama ei, dormea pe la unul È™i pe la altul, nu avea locuință, (era din provincie), È™tiu că dormea la un moment dat în tarabele de la metrou de la PiaÈ›a Unirii, unde vindeau unii portocale, banane È™i lămâi. Știu multe, multe despre ea. A avut norocul să se îndrăgostească de ea un tip cu bani (era frumoasă tare) care a făcut-o nevasta lui. A plimbat-o prin toată lumea, a trăit în Egipt, America, Singapore È™i FranÈ›a, s-a emancipat tipa, a învățat engleza, a împins-o ăla la o facultate È™i acum a devenit profesoară, cică. Dar, la bază tot o mitocancă nefericită a rămas, pentru că după 30 de ani, mi-a cerut prietenia pe Fb, apoi a început să-mi batjocorească textele, să mă ia la miÈ™to orice aÈ™ fi pus pe Fb, îmi scria comentarii indecente, se arăta superioară, apoi, când a descoperit o greÈ™eală la mine, într-un reportaj, greÈ™eală de scriere a unui cuvânt, a făcut-o publică, hohotind de râs È™i de plăcere. Am corectat cuvântul, dar nu s-a lăsat. „Ai uitat când vindeai treniguri în magazinul Unirea? Ai uitat când nu aveau chiloÈ›i pe tine, de săracă, È™i îi luai pe ai maică-tii? etc†Și astea erau scrise în public!! 🙁 Mie! Eu, care n-am ascuns niciodată că am fost vânzătoare de treninguri sau electrician AMC. Am muncit, n-am atârnat pe la bărbaÈ›ii cu bani. ÃŽn fine, uite, m-a luat valul. Semn că m-a umplut de scârbă această creatură…