Povestea Miței-biciclista

La doi paşi de Biserica Amzei, în imediata apropiere a Ambasadei Franţei, se află una dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu ale Bucureştilor. Casa de la nr. 9-11 a fost ridicată la începutul secolului XX şi a aparţinut superbei curtezane Maria Mihăescu, zisă şi Miţa-Biciclista, cea care şi-a câştigat renumele pentru că a fost prima femeie din Capitală care s-a plimbat pe bicicletă.

Iubitoarea de lux și biciclete

Născută în 1885 la DiÅ£eÅŸti, în judeÅ£ul Prahova, pioniera pedalelor s-a dovedit de tânără o damă extrem de ambiÅ£ioasă, care ÅŸtia ce vrea. Frumoasă de pica, cu niÅŸte ochi azurii, migdalaÅ£i, MiÅ£a îngenunchea rapid toÅ£i bărbaÅ£ii, fără deosebire de rang. Os de rege, opincă sau cătană, cu toÅ£ii înnebuneau când apărea ea pe Calea Victoriei, călare ca o amazoană pe…„biÅ£iclu”.

Mița și-a petrecut copilăria într-un târg bolnav, sărăcăcios, cu destine mizere de petrolişti, mineri şi lucrători cu ziua. Dacă ar fi rămas acolo, ar fi avut parte de o viață anonimă şi ştearsă, aşa cum aveau toate femeile din zonă. Fetiţă fiind, Maria se juca adesea printre rufele murdare, cu mirosuri ciudate, pe care maică-sa, spălătoreasă, le freca zilnic, până rămânea fără unghii, biata de ea. „Sunt ţoalele neamţului Hart, să nu le strici!”- o certa mamă-sa,  în timp ce potrivea soda şi apa.

„Asta este viaţa cu adevărat. Să ştii să alegi”.

La 15 ani, Maria ar fi trebuit să meargă la pension, dar o aştepta maldărul de rufe al mamă-sii. Fata nici nu voia să audă! Se plimba seara, cu lacrimi în ochi, pe lângă gardul pensionului de fete, ştiind că nu va ajunge vreodată acolo. Într-o zi însă, pe când îşi spăla gambele subţiri şi înalte într-o băltoacă din drum, se opri în spatele ei un echipaj cu nişte cai negri. Un domn cu joben a fluturat spre ea o mânuşă albă. O chema. S-a urcat şi dusă a fost. Oare ce-o fi fost în sufletul ei atunci? Cine poate şti? Cu fruntea albă sprijinită de geamul trăsurii, Maria, fata spălătoresei, suspina: „Asta este viaţa cu adevărat. Să ştii să alegi. Dacă nu poţi avea pensionul celor bogaţi, îi poţi avea pe stăpânii lui”.

Nu se știe exact cine era domnul care a luat-o în trăsură, dar cert este că de atunci, viața fetei s-a schimbat total.

Visul de a deveni bogată și celebră i s-a împlinit. Au trecut anii. Maria a devenit o tânără superbă. Ochii ei migdalaţi, îngenuncheau rapid toţi bărbaţii, fără deosebire de rang. A ajuns la Paris, a învăţat să se poarte ca o adevărată doamnă din înalta societate şi toată lumea i se gudura la picioare. Maria a revenit în Valahia, în acel Bucureşti vestit prin moftangii şi faliţii care se credeau bancheri sau erudiţi. Miţa avea o plăcere nebună să alerge cu velocipedul, îndeosebi dimineţile – era un antidot după oboseala de peste zi. Ea era prima femeie care-l folosea, drept pentru care, răuvoitorii care nu intraseră în graţiile ei, o numiseră „Miţa Biciclista”.

Os de rege, de ţăran sau de mahalagiu, cu toţii înnebuneau „de amor” când apărea ea pe Calea Victoriei, călare pe „biţiclu”, ca o amazoană. Se spune că, după ce ziaristul George Ranetti a văzut-o prima dată plimbându-se mândră pe la şosea cu bicicleta, acesta a poreclit-o „Miţa Biciclista”. Şi aşa i-a rămas numele.

De-a lungul timpului, a fost curtată de oameni celebri ai vremii, iar Regele Ferdinand i-a dăruit casa din strada Cristian Tell. În anii ’40 Maria s-a măritat cu generalul Al. Dumitrescu. Era o femeie bogată. Avea o mândreţe de trăsură, o maşină coupé şi servitori gata să-i satisfacă orice dorinţă. Mânca numai la restaurantul Athenée Palace şi mergea la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei.

MiÅ£a Bicilista a fost un personaj real. Memorialistul Constantin Beldie a cunoscut-o ÅŸi o aminteÅŸte în rândurile sale cu regretul unei lumi dispărute definitiv ÅŸi irevocabil: „MiÅ£a Biciclista, fostă mai târziu nevastă a bunului meu coleg premiant de onoare la Sf. Sava, azi (1950 – n.a.) măritată cu un general ÅŸi având 83 de ani, dar părând numai de 50 ÅŸi locuind în casele ei din faÅ£a Bisericii Amzei, cadou de 120.000 lei aur al unui adorator, iar la începutul-începuturilor ei fată de spălătoreasă din curtea instalatorului Hart, furată la 15 ani din Moreni, dusă la Paris, stilată ÅŸi culcată cu berbantul rege Leopold al Belgiei.” (C. Beldie, “Memorii”, Albatros, BucureÅŸti, 2000, p. 348)

„Când apărea ea pe Calea Victoriei, aristocraţii de la Capşa, burghezii de la Oteteleşanu şi boemii de la Kubler abandonau politica şi șvarțul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple şi elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov strânşi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci înflorate, cu ghete înalte şi cu o caschetă de mătase albă, înfăşurată în voal alb, din care răsăreau încrucişate două ace mari a la Madame Butterfly”, o descrie Alexandru Predescu în „Vremuri vechi bucureştene”

Pentru că era îndrăgostită de  celebrul Nicolae Minovici, medic legist şi profesor universitar român, Maria Mihăescu a refuzat multe cereri în căsătorie cu gândul că bărbatul iubit o va lua de nevastă. Nu s-a întâmplat asta, așa că, ea s-a căsătorit într-un final cu generalul Alexandru Dumitrescu. Circulau zvonuri prin București conform cărora Miţa îşi îmbrăca soţul în haine rupte și murdare şi îl trimitea la cerşit ca să facă rost de bani.

La bătrâneţe, Miţa Biciclista n-a mai avut alte venituri decât chiria de pe urma imobilului dăruit de Regele Ferdinand. După naţionalizare, în timpul regimului comunist, a rămas şi fără această sursă de venit. A murit săracă, la 83 de ani, în casa dăruită de rege.

În anul 2012, clădirea în care Miţa Biciclista a trăit şi-a iubit părea pierdută şi orice iubitor de case vechi îi auzea plânsul. Tencuiala gălbuie şi ridată ca o piele de om bătrân cădea fărâmiţată, pe trotuar, neştiută, măturată doar de gunoierii veseli. La balcoanele, altădată splendide, râdeau muşcate roşii şi albe.

După câtva timp, casa a fost reabilitată. Imobilul, declarat monument de arhitectură în stil baroc, a fost revendicat şi câştigat în instanţă de urmaşii Miţei, care l-au revândut cu mult sub preţul pieţei unor cetăţeni spanioli.

Dana Fodor Mateescu/ 2008 Foto Internet.