Autot Cătălina Lupu
După 35 de ani am amintirile vii. Amintirile urlă de durere și de neputință! Urlă de frică! Eram la liceu când mi-am dorit o rochie roșie de catifea. Și nu orice rochie! O rochie pe care o văzusem într-o vitrină pe Magheru, într-un magazin, mic, după biserica Italiană. O rochie mulată, scurtă. Prea decadentă pentru vremurile acelea, prea scumpă pentru părinții mei. Eram tânără și visam că totul e posibil! Era iunie 1990.
M-am întâlnit cu mama la Piața Unirii la metrou, ea venind de la serviciu, eu de la liceu, cred. Mama mea este foarte frumoasă. În tinerețe era superbă, o frumusețe amestecată între Sofia Loren cu Monica Bellucci! O și văd îmbrăcată în rochia albă de dantelă, făcută de ea, încălțată-n pantofii cu toc de 9 cm., Guban, luați de vis-a-vis de Poliția Capitalei, de pe Calea Victoriei. Mergeam împreună, să-i arăt rochia visurilor mele. Îmi promisese că mi-o cumpără când ia leafa.
Nu am mai apucat. ÃŽn pasaj la Universitate… erau minerii. Oamenii pământului, negri de la cărbunele din È™ut, negri de la supărările È™i frustările lor, negri de la aburii alcoolului. Minerii veniÈ›i la BucureÈ™ti să instaureze noua ordine. Minerii veniÈ›i să facă „curat” printre studenÈ›i È™i intelectuali, la ordinul lui Iliescu.
PoveÈ™tile vremii le È™tiÈ›i cu toÈ›ii… Nu-s frumoase È™i nici cu final fericit!
A mea este!
Mama m-a apărat ca o leoaică de specimenele apărute-n cale. Ea fiind o posibilă victimă pentru agresorii fără discernământ. Din senin, a apărut un bărbat care ne-a condus la metrou. Ne-am îndreptat către casă… fără a ne spune prea multe. Rochia? Nu a mai contat! A contat că am scăpat nevătămate din nebunia acelor zile.
O perioadă am evitat centru Bucureștiului, de la liceu veneam direct acasă.
Cam așa o să arate străzile în cazul în care prind curaj unii ce cred că România e peluza ultrașilor. Minerii de ieri, oamenii lui Potra, azi.
Nicușor nu poate să fie șef de galerie, cum nici Simion nu poate conduce o țară!
Autor Cătălina Lupu– 6 mai 2025
Leave a Reply