„Sunteți de acord cu confiscarea conturilor în valută și împărțirea lor populației din România?”

În spațiul public românesc, în special pe rețelele de socializare, a apărut recent un val de mesaje care susțin idei radicale legate de confiscarea conturilor în valută – în special în euro – și redistribuirea sumelor către „populație”. Aceste poziții vin în contextul campaniei electorale și sunt promovate de susținători ai candidatului George Simion, lider al unei formațiuni cunoscute pentru discursul suveranist și anti-sistem.

Fără argumente juridice sau economice, aceste mesaje susțin – într-un ton acuzator – că toți cei care dețin economii în euro ar fi „hoți” sau „dușmani ai poporului”. În unele cazuri, li se cere explicit autorităților (sau chiar direct candidatului) să confiște acești bani și să-i împartă cetățenilor.

Această retorică amintește de practici specifice regimurilor autoritare, în care criteriul bunului plac, nu cel al legii, stabilește cine este vinovat și cine are voie să dețină proprietate. În România democratică, însă, Constituția și Codul Civil apără în mod clar dreptul la proprietate, indiferent că este vorba de bani în lei sau în valută. Orice confiscare arbitrară fără hotărâre judecătorească ar reprezenta o gravă încălcare a ordinii constituționale și un atac direct asupra statului de drept.

În plus, ideea că deținerea unui cont în euro ar reprezenta un semn de corupție sau de imoralitate este nu doar falsă, ci și periculoasă. Românii care lucrează în străinătate, antreprenorii care fac afaceri cu parteneri din UE, pensionarii care primesc sprijin de la rude din diaspora – toți aceștia pot avea economii în valută. A-i stigmatiza colectiv nu înseamnă altceva decât a încuraja ura socială, resentimentul și divizarea artificială a societății.

Să ne întrebăm: este normal ca cineva care a refuzat în mod deliberat orice formă de muncă sau contribuție să se bucure de bunurile obținute prin efortul altora, sub pretextul unei presupuse „dreptăți sociale”? Nu este o formă de echitate ceea ce se propune, ci o confiscare politică, fără bază legală, a averii private.

Într-un climat populist, astfel de idei pot părea seducătoare pentru unii – mai ales pentru cei care trăiesc în sărăcie sau sunt nemulțumiți de sistemul actual. Dar soluția la inechitățile sociale nu este distrugerea statului de drept și a proprietății private, ci reforme reale: combaterea evaziunii, transparența cheltuirii banului public, modernizarea administrației și protejarea muncii oneste.

Dacă astfel de viziuni ar deveni politică de stat, România riscă să alunece spre un model autoritar și economic falimentar, în care inițiativa privată este sufocată, iar investitorii – fie români, fie străini – aleg să plece. Nu trebuie să uităm că democrația înseamnă și responsabilitate: atât din partea celor aleși, cât și a celor care aleg.

Alegerile viitoare nu sunt doar despre candidați, ci despre ce fel de țară vrem să fim: una care respectă legea, proprietatea și libertățile individuale – sau una care se întoarce la justiția colectivă și la sloganuri care alimentează ura? Răspunsul ne aparține tuturor.

DFM 13 mai 2025