Criminalul care a îngrozit România: De mai bine de 30 de ani, nimeni nu a avut ac de cojocul lui

În Onești, un oraș liniștit doar în aparență, teroarea a avut un chip și un nume: Robert Lupu. Zeci de ani, acest bărbat a circulat nestingherit prin comunitate, cunoscut de toți, temut de mulți, dar oprit de nimeni. Era „genul de om despre care știe tot orașul”, dar despre care nimeni nu vorbește cu voce tare. Până când a fost prea târziu. Până când Teodora Marcu a murit.

Avocata Elena Pașcu Apăvăloaie, președinta PNL Onești, a fost una dintre puținele persoane care au îndrăznit să rupă această tăcere, într-o postare publică în care a descris ani întregi de frică, complicitate și indiferență. „Pe Robert Lupu cred că-l știa tot Oneștiul. De mai bine de 30 de ani, nimeni nu a avut ac de cojocul lui.” Meseria de taximetrist îi permitea să aibă contact ușor cu tinere, să le racoleze, să le controleze. Se știa că făcea asta. Dar oamenii tăceau.

În 2021, o fată minoră a avut curajul să vorbească. A cerut și a primit un ordin de protecție. Era terorizată. Familia ei, la fel. Robert Lupu avea deja o armă și nu se sfia să o folosească pentru amenințare. Elena Apăvăloaie a fost avocata care a reprezentat-o. Știa ce fel de om era Lupu. A tras semnale de alarmă. Nimeni nu a reacționat.

Tăcerea era generalizată. Într-un oraș mic, unde toți se cunosc, frica este o formă de ordine. Nimeni nu vrea să se pună rău cu cel periculos. Nimeni nu vrea să fie următorul. Dar tocmai această tăcere a permis violenței să crească, să se normalizeze. Să ucidă.

Teodora Marcu avea 23 de ani, o fetiță de trei ani și era însărcinată în șase luni. Se căsătorise. Încerca să se desprindă de trecut. Obținuse și ea un ordin de protecție împotriva fostului partener, Robert Lupu. Îl denunțase pentru hărțuire, amenințare, violare de domiciliu, furt, atac informatic. Dar plângerile au fost doar hârtii. Protecția a fost doar formală.

La final de mai 2024, în cartierul Cosmopolis din Ilfov, Robert Lupu a ucis-o cu sânge rece. Apoi s-a sinucis. A fost un final brutal al unui coșmar ignorat de ani de zile. Cadavrul lui a fost incinerat, fără slujbă, fără iertare. Dar nici dreptatea n-a fost făcută. A scăpat fără proces. Fără condamnare. Fără să fie tras la răspundere.

Teodora a fost înmormântată pe 5 iunie, în satul ei natal din județul Bacău. Alături de ea, copilul pe care nu a mai apucat să-l nască. Două vieți curmate. Două victime ale tăcerii și ale unui sistem care nu a reacționat la timp.

Cine poartă vina? Cei care au știut și au tăcut? Autoritățile care nu au acționat? Legea care nu protejează cu adevărat? Sunt întrebări dureroase, dar necesare. Pentru că în spatele fiecărei tragedii se află nu doar un agresor, ci și o mulțime de oameni care n-au făcut nimic.

„Din păcate, la final și poate prea târziu, înțelegem că tăcerea ucide.” Așa a scris Elena Apăvăloaie. Și nu e doar o constatare. E un strigăt. Unul care trebuie să fie auzit.

DFM 6 iunie 2025

Sursa subiect: ziarul Semnal.