Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Am patit-o si eu!

Ce le mai dăm elevilor? Întârzieri la alocații și tăieri de burse

Nu, nu generalizez! Dar iată elevii care au împlinit 18 ani, dar încă frecventează liceul sau o școală profesională, se confruntă din nou cu întârzieri în plata alocației de stat. Deși au dreptul legal la acest sprijin, zilele trec, iar banii care vin de la Agenția de Plăți și Inspecție Socială întârzie să apară.

Iunie e pe final, iar mulți dintre acești elevi – poate unii proveniți din familii vulnerabile – nu și-au văzut niciun leu din ceea ce li se cuvine. Repet: nu generalizez!

Birocrația este, ca de obicei, scuza favorită. Se invocă „verificări”, „termene legale”, „procesări” și „proceduri administrative”. Dar în realitate, avem de-a face cu o lipsă de voință administrativă de a prioritiza sprijinul pentru elevi. Într-o țară în care școala e încă un lux pentru mulți, întârzierile repetate în plata alocației nu sunt doar o disfuncționalitate – sunt un act de nedreptate socială.

Și nu e singurul. Dacă la începutul anului vorbeam de șase tipuri de burse acordate elevilor – de merit, sociale, tehnologice, de excelență, olimpice și de performanță – acum au mai rămas doar două. Din șase, două! Se reduc stimulentele exact pentru acei copii care, în ciuda greutăților, aleg să continue școala. Se taie burse, se întârzie alocații. Ce mesaj transmitem, de fapt?

Acești elevi majori, care nu au abandonat școala, nu cer favoruri – cer ceea ce li se cuvine prin lege.

Ce mai poți face cu 292 de lei? Faci destule! Dacă îi ai! Dacă nu, rabzi.

Într-o societate normală, statul i-ar încuraja, nu i-ar pedepsi cu întârzieri sau tăieri de drepturi. În loc să fie sprijiniți să-și termine studiile, sunt umiliți cu promisiuni și amânări.

Este nevoie de o reacție clară din partea autorităților: termene respectate, proceduri simplificate și transparență totală în plata alocațiilor și acordarea burselor.

DFM 30 iunie 2025

Leave a Reply