Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Povesti din interiorul nostru

Fotografii care râd

Fotografii care râd… Am strâns multe până la vârsta asta. ColecÈ›ionez stări, zâmbete, vieÈ›i, drame sau iubiri pătimaÈ™e din toate timpurile. Fotografiile sunt braÈ›e care mă È›in strâns, îmi dau părul de pe frunte cu degetele, mă sărută sau mă ceartă. Toate îmi vorbesc, îmi È™optesc taine pe care le uit imediat. Apoi le caut din nou. Și iar le uit…

Pozele mele au ochi și buze, și degete lungi. Pozele mele sunt desculțe și plâng frumos, interbelic, parfumat și ireversibil. Pozele mele cântă pe scena Ateneului Român și-mi simt emoția trează, în vene, în tâmple. Pozele mele au gust sărat, de mare în septembrie. Pozele mele ard vieți. În pozele mele sunt eu când nu voi mai fi niciodată.

utza trista

Din ele mă privesc bunicii, în anii 30 ai secolului trecut, mama – tânără de tot È™i senină ca o duminică de Florii, tata – râzând tot timpul, ca de un banc cu IÈ›ic È™i Ștrul, eu – mică È™i incredibil de inconÈ™tientă, cu mutra mea de pandiÈ™pan, cu ochii mei ca mărgelele, dansând niÈ›el într-un strabism înduioșător, gata de plâns, fratele meu, mic È™i uimit, naÈ™ii mei, prietenii È™i unii colegi de-ai mei din facultate È™i din presă, de care mă roade un dor năprasnic È™i imposibil de înÈ›eles…

Fotografiile sunt clipe prinse cu mâna și puse pe un carton. Sunt explozii de râs, de spaimă sau mândrie.

Mama È™i tata în fotografia lor de nuntă. 1967. August. Tineri È™i neretuÈ™aÈ›i (tata a cerut în mod expres să NU intervină nimeni pe feÈ›ele lor! È™i aÈ™a a fost). E o poză care râde. Și nu vă mint. Când o È›in în mână, ea râde È™i acum…

Imaginea, veche de o jumătate de secol, are o poveste scurtă. Mi-a spus-o tata. Cică mama nu zâmbea deloc, de frică ca nu cumva cineva din rudele ei, să spună despre ea că ar fi o mireasă…neserioasă.  Tata s-a supărat È™i, în timp ce fotograful se căznea să-i tragă în poze, a început să se strâmbe la mireasa lui È™i să-i spună bancuri tâmpite. Ei, È™i să te È›ii atunci râs. Biata de ea! Nu s-a mai putut abÈ›ine È™i a bufnit în hohote. Până la urmă s-a pornit pe chirăte È™i fotograful, râdea toată lumea, aparatul, pereÈ›ii, toată camera râdea împreună cu ei.

Când au ieÈ™it afară, soarele i-a privit subÈ›ire, apoi a început să râdă È™i el…Hahahahaha!

Dana Fodor Mateescu  17.05.2019 

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

3 Comments

  1. danmatei1206

    ❤️🥰

  2. Minunate amintiri! Fiecare fotografie este un strop din viaÈ›a unui om, o clipă încremenită pe o bucata de hârtie… Timpul nu iartă pe nimeni, oamenii de lângă noi pleacă pe rând spre alte zări, dar acea imagine surprinsă de camera foto rămâne ca o mărturie peste timp…
    Minunat articol! Am căutat vechile mele fotografii, iar amintirile au venit grămadă, în suflet…
    Mulțumesc mult!

Leave a Reply