Bă, ești păun?!

Au fost odată, demult, tare demult, un păun și-o păuniță. Pe vremea aia și Dumnezeu se plimba desculț pe jos, ca orice om. Era Paștele, și toată suflarea se pregătea să-l întâmpine cum se cuvine.

Păunița l-a gătit pe păun, i-a pus pene colorate pe trup, pe piept și urma să se îmbrace și ea, ca să meargă împreună la biserică. Când să-l încalțe, tocmai aude că bat clopotele. „Aaah! Am întârziat!”, a spus ea și a luat-o la fugă. Grăbită, n-a mai apucat să se înfrumusețeze, iar pe soțul ei l-a lăsat desculț.

De atunci păuniÈ›a e mai urâtă decât păunul, care e frumos la chip È™i la pene, dar la picioare… nu prea.
Oamenii de pe la țară obișnuiau să spună, ironici, când aveau încălțările rupte și murdare: „Bă, ești păun?”

(Poveste auzită de la bunica mea, Floarea Bencze Fodor)