A dispărut Marcel!

A dispărut Marcel!

Update: A reveniiiiiiit! 🙂 E în brațul lămpii care îmi face lumină când scriu. (28 ianuarie 2026)

Update: Iar a dispărut Marcel! A rupt capacul (habar nu am cum și cu ce) și s-a ușchit! (24 noiembrie 2025)

În urmă cu câteva zile am fost plecată într-o excursie de documentare și m-am întors acasă cu un melc viu.

Creatura era fantastică: mare, voinică, splendidă; casa ei era pictată delicat cu o spirală brună care pur și simplu mă amețea. I-am cântat, ca în copilărie, și a ieșit rapid din cochilie, a scos ochișorii, m-a privit un pic, apoi mi s-a părut că a oftat și s-a băgat la loc. 😉

Am cărat melcul după mine tot drumul și, când am ajuns acasă, i-am dat să mănânce niște frunze de dud, i-am pus apă rece și… l-am uitat într-un castronel din bucătărie. I-am pus numele Marcel, evident — nici nu mai era cazul să vă faceți probleme. 🙂

Dar Marcel a dispărut. Ia-l de unde nu-i! Azi l-am căutat prin toată bucătăria, pe hol, prin sufragerie. L-am strigat, i-am cântat. NIMIC!

L-am întrebat pe Răzvan: „Nu l-ai văzut pe Marcel?”

„Care Marcel?”

„Cum care? Melcuțul meu!”

„Mi-ai adus melci în casă? Ai făcut ca atunci cu tac-tu, cu greierii! Dacă Marcel era gravidă, o să ne umplem de puradei cu cochilii…”

„Termină! E un melc special! E prinț!”

Mă duc, apoi, la Andrei și îl chestionez și pe el. Mă privește ca pe-o dilie. Cică nu l-a văzut. Și nici nu-l interesează melcii mei.

Cobor la Răzvan, care pictează, și îmi reproșează, bosumflat: „Eu nu pot să dorm liniștit când știu că e un necunoscut în casa mea! O să mă trezesc cu bale de melc pe față din cauza ta!”

„Nu e un necunoscut! E Marcel!”

Acum stau singură cu gândul la el… Nu știu unde poate fi. Dar dacă îl găsesc, vi-l prezint și vouă.

DFM 29 septembrie 2025

P.S. A apărut Marcel! 🙂 E lângă mine, înghite celuloză.

PPS: 4 februarie 2026. A murit Marcel. 🙁 Să-i fie cochilia ușoară!