România mea

Există o Românie frumoasă, cu ochii albaștri de Voroneț și părul ca grâul de august, o Românie curată, a datinilor și obiceiurilor populare strămoșești, care încă se mai păstreză în inima ei, ca într-un tezaur neprețuit.
Există o Românie visătoare și bună ca pâinea aburindă abia scoasă de pe vatră, o Românie veselă, abia așteptând să se prindă la horă și joc, în care dragostea adevărată și speranța refuză să moară, o patrie a olimpicilor la informatică și a dascălilor care le-au călăuzit pașii, a lucrului bine făcut, cu migală, talent și dăruire, a sacrificiului și a roadelor obținute în urma lui, a ochilor micuți care privesc cu încredere spre viitor.
Există o Românie în care copiii își iubesc și-și respectă părinții, o Românie puternică și frumoasă.

Există o Românie a bătrânilor cuminți, ce pășesc cucernici, duminica, spre biserci, o Românie a preoților care nu le pretind rudelor îndurerate bani, pentru a cânta prohodul celui plecat într-o lume mai dreaptă, ci zidesc premanent cuvântul lui Dumnezeu în oameni, cu duhul blândeții și-al iubirii Lui Christos.
O Românie aflată la doi pași de noi, oriunde am fi, în care trăim și care ne trăiește la rândul ei pe noi, arzându-ne ca pe niște torțe, până în clipa de pe urmă…

Și mai există și o altă Românie. A urii și indiferenței, sugrumată și îngenuncheată de birocrație și politicieni, de orice culoare ar fi ei, incapabilă să se mai ridice în picioare, în care încă se mai achită timbre fiscale de 15 bani, o Românie care stă cu spatele la cetățean și urlă isteric, în Registratura Tribunalului sau a Primăriei, țipă la plătitorul de taxe și impozite.
O Românie fără flori și zâmbete, cu miros de getax sordid încins la soare, zguduită de manele urâte, în care Porumbescu și Enescu încă nu s-au născut. O Românie unde nu e sănătos să te apuce noaptea pe stradă, fiindcă autoritățile dorm duse. O Românie cocalarilor, a parcagiilor, a prostituatelor ce-și fac veacul pe DN1 sau chiar lângă gardul Academiei de Poliție, a taxatorilor de protecție și a vânzătorilor de facturi false, din Colentina.
O Românie disperată, a tinerilor care beau bere „la pet de 3 litri” care bat mingea duminica pe terenul școlii dintre blocuri și își sărută iubitele la bara de covoare, până le lasă cu burta mare, apoi le ucid în bătaie. O Românie a bătrânilor umiliți în spitale și lăsați să moară în chinuri și mizerie.
O Românie obosită, nu de muncă, ci de alcool, minciuni și droguri zadarnice, de dansuri prin cluburi ale pierzaniei, o România care a dat afară, în șuturi, valoarea, decența și bunul simț din paginile ziarelor și revistelor.
O Românie în care omul talentat, cu idei înălțătoare este dat la o parte, (e prost!), o Românie în care clasa politică e jalnică, urâtă, și la propriu și la figurat, coruptă până-n măduva oaselor și fără rușine.
Tu în care Românie vrei să trăieÈ™ti? – Răzvan Mateescu