Hoțul de struguri

Poveste inspirată din poezia lui Vasile Militaru

Frumoși și vrednici erau flăcăii din satul de la poalele Colții Murgului, dar nimeni nu era ca Mălin a lui nea Lixandru Vijelie. Plecase dorobanț și se întorsese sergent din război, si chiar generalul Cernat îi aninase în piept Crucea Sf. Gheorghe.

Era înalt, tras prin inel, cu mustăcioara furculita, asa cum o purtau domnisorii de la oras. Avere, cat ii trebuie unui om sa o duca bine.

Mai avea Malin un mestesug: cioplea lemnul, de veneau boieri din toata tara sa cumpere minunile lui, in targuri se opreau si se cruceau oamenii necrezand ca pot exista asemenea maini dibace. Stateau țațele cu mana strasina la ochi si isi împungeau odrasle sa ii tina calea, doar-doar i-o cădea una draga. Veneau petitoarele gătite de sarbatoare, cu limba numai miere lăudând fetele de maritat.

Parintii lui Malin, oameni cu scaun la cap, au zis clar:

-Baietul să ia pe cine i-o fi lui drag!

Taica, nea Lixandru, la fel a luat-o pe Roveicuta lui, fara sa ceara voie la nimeni.

O singura fatuca ii placea lui Malin: Anita lui Toderas al Varvarei. Anita insa trecea pe langa dansul parca fara sa il vadă, iar la hora niciodata nu juca de doua ori cu dansul:

-Gata, Maline, ca sunt si alti feciori de jucat…

La claca sau sezatoare, de se aseza langa dansa, il cam lua peste picior:

-Nu iti fie cu banat, iaca, locu-i ocupat.

Aveau parintii lui Malin o vie, cat vedeai cu ochii, dar el isi pusese un pogon de razachie din aceia boiereasca. Struguri de masa, dulci, aurii, negri si albi ca lacrima fecioarelor.

Nu stiu cum s-a întâmplat, că bietul Mălin s-a bucurat de strugurii lui ca Praslea-cel-Voinic de merele de aur. Butuci intregi ramaneau goi, ca cuibul cucului. Mai sa fie!

ÃŽntreba bietul Malin si in stanga, si in dreapta, toti ridicau din umeri, ba unii, inciudati, il priveau mustacind pe sub caciula.

Tare, tare curios! Ursei si Labus taceau malc toata noapea, ba mai si schelalaiau de bucurie, bataindu-si cozile.

Să stii ca hotul o fi unul din tigani corturari eliberati de Voda-Cuza! Mi-or fi vrăjit cainii legandu-le ochii?, se intreba Mălin.

Anita, numai zambet, il lua în ras:

Vezi, mă, să nu care cumva să vină vreo zână sa se imbuibe cu struguri tai!

Înarmat cu o ghioagă ciobaneasca, Malin s-a pus la panda in vie.

Era lună plina, caldicel, si nicio boare de vant.

Malin isi facea planuri, mangaind capatul ciomagului:

-Lasa ca am, eu, ac de cojocul tau, hotomanule, te leg, te bat, si te duc si la nea Podaru, jandarmul, scoate el furatul din tine!

Dar deodata misca o viță. Iar Malin sari, gata-gata sa ridice ghioaga, dar cand dete ochii cu hotul, il trecu răcoarea, apoi căldura, fara a putea sa întrebe nici ce faci nici, de ce furi! Sprjinita de un arac, cu un ciorchine tămâios in mâna, statea, cu obraji de para, Anita a lui nea Toaderas al Varvarei.

-Ei, am prins hotul! Iaca, zâna la furat! Acum, Anita draga, ce iti alegi? nunta sau…jandarmul?

-Nunta, Maline… Parcă- i mai frumoasa ca chelia lui nea Podaru.

Și nuntă a fost. Nunta cu vin de razahie, cu flăcăi călări și codane cu flori la ureche.

Cică inrosisera lautarii corzile viorilor, iar un batran sugubat, dupa ce a jucat binisor nuneasca, s-a ridicat, cu o bardaca de vin in mana:

-Cică sa te pui cu hotul, ba sa nu te pui de fel, i-a furat atatia struguri, si il fură si pe el.

Autor: Liliana Simion (Frumoasa din fotografie este Maita, bunica materna.)