Unde pleacă anii când mor?

Mai e nițel și anul 2023 se duce să moară. Sau pleacă la balamucul istoriei, nu știu. Unii oameni îl detestă, și abia așteapă să scape de el. A fost greu pentru mulți. Primul pentru unii, ultimul pentru alții.

Întreaga planetă s-a scuturat ca de friguri, a dat ochii peste cap, a urlat, a intrat în comă nițel, a murit, a înviat și iar a pornit-o la drum. Război și disperare pentru unii. Plimbări prin țări exotice pentru alții. „O viață avem, nu mai multe! Să profităm!”

Oamenii s-au urât între ei, s-au scuipat cu acid și prostie. S-au bătut și înjurat cei „pro Ucraina” cu cei „pro Putin”, cei „pro Israel” cu cei „Pro Gaza”, nostalgicii ceaușiști cu oamenii normali, negrul cu albul, frumosul cu bocciul, cretinul cu omul curat, curva cu gospodina ipocrită, politicienii între ei…

Parcă-l și văd pe 2023: trist, cu ochii goi, debusolat, disperat, cu multe datorii, ud la șosete, scobindu-se-n nas cu deștul, neștiind încotro s-o mai ia.

Mai are puțin și pleacă. Unde? Unde pleacă anii când mor? 2023 se întâlnește cu anul 100? Cu 1918? Cu 1933? Își vorbesc între ei? Cum?

„Heil! Tu ce dracu` ai mai făcut?”, îl întreabă, cu gura pungă, 1933 pe 2023, gata să-l pocnească peste muzicuță cu un Mauser de colecție.

„Iar e război!”, răspunde 2023 tremurând.

„Ete scârț! Mereu au fost războaie! ”, zice „ anul 1000 hârâind medieval.

„Ruhig!”, zbiară 1933 cu un gând sinistru-n svastica din chipiu.

Dar, chiar în secunda aia, luna de pe cer începe să latre, și ei, toți, dispar.

E am fost mai norocoasă. 2023 mi-a compus fericiri sublime, – scurte, că așa-i karma mea, – dar unice și irepetabile. Pentru mine, anul ăsta a nins cu biserici din flori de portocal și mi-a asfințit pe obraji o Dunăre, de bere rece, ca un cuțit.

2023 mi-a arătat cum se zidesc ușile între oameni și m-a învățat să spun NU, atunci când sunt folosită.

Am primit zile, am primit în dar prieteni, am câștigat aer și multe lacrimi. Am înghițit durerea, am urlat, m-am zvârcolit, m-am ridicat și mi-am văzut de cărare, ca de obicei.

Mi-am strâns la piept băiatul, cu greșelile și dezamăgirile pe care mi le-a oferit zilnic, învățând că nu are sens să mă împotrivesc vieții și că nu e vina mea!

Eu am trăit cum am putut, nu cum am vrut, vorba evreului. Dar am trăit. Și nu voi ține pe nimeni cu forța în lumina mea. Niciodată!

Dana Fodor Mateescu