Poveștile celor 6000 de cranii din București

La ora actuală, în Bucureşti se găseşte una dintre cele mai mari colecții de cranii umane din Europa. În spatele Facultăţii de Medicină, funcţionează din anul 1940 Centrul de Cercetări Antropologice „Francisc Rainer”. Nu mai puţin de 6000 de cranii, aparţinând unor persoane decedate între anii 1920-1940, constituind un material didactic de excepţie pentru specialiştii în domeniu, au fost strânse cu trudă de prof. F. Rainer. Ele reprezintă o impresionantă dovadă a muncii de cercetare, o adevărată bibliotecă capabilă să ofere informaţii despre evoluţia speciei umane.
Șoaptele tigvelor din raft
Cele peste 6000 de cranii existente la Centrul Antropologic stau aliniate cuminţi pe rafturi, ca nişte cărţi unicat ce aşteaptă să fie „citite”. Cu un gest reflex întinzi mâna, apuci un craniu, așa ca Hamlet, şi îl priveşti curios. Poate să-ţi povestească multe despre viaţa lui, despre bolile ori anomaliile suferite, despre civilizaţia şi rasa din care a făcut parte în urmă cu 80 de ani. Unul a avut probleme grave din cauza abceselor dentare. Pe altul l-au chinuit infecțiile, sinuzita şi are deviaţie de sept. Altul a primit un baltag între ochi, dar a murit călcat de o căruță.

Cranii de toate dimensiunile şi formele, de femei, bărbaţi ori de copii, parcă ar vrea să-ţi şoptească secretele lor. Cândva, în orbitele, acum seci, râdeau sau plângeau ochi albaştri, căprui şi verzi. Cândva, cei ce au purtat craniul respectiv au gândit, au avut speranţe, au iubit, au urât şi au suferit. Au fost copiii cuiva și, mai târziu, părinți ori bunici. Pentru mine, e irezistibilă tentația de a mângâia fiecare tigvă în parte.

Oare dacă pun la ureche un craniu, așa, ca pe-o scoică, aud marea? Iau în palme, de pe raft, un craniu micuț. E ușor ca o floare uscată. E al unui copilaș de nici un an, nu i-au ieșit dinții, sunt în stadiul de mugure. Oare cum l-o fi chemat? O fi fost fetiță sau băiețel? Mi se pune un pumn în gât și alung gândul.

Colecţia craniologică, unică în lume şi excepţională arhivă muzeală, este, din păcate, inaccesibilă publicului, la fel ca Muzeul Institutului Medico-Legal „Dr. Mina Minovici”.
Fiecare os are povestea lui

Fondatorul şcolii bucureştene de antropologie prof. Franscisc Rainer (1874-1944) a colecţionat, începând cu anul 1900, cranii umane, a fotografiat, pentru documentare, mii de chipuri româneşti din diferite zone geografice ale ţării. Majoritatea craniilor din Institut provin de la scheletele rămase după disecţiile efectuate la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Craniile au aparținut, în marea lor majoritate, românilor care au trăit pe meleagurile noastre în prima parte a secolului XX. Mai există și câteva cutii craniene de evrei și de marocani. Pe osul parietal stâng, prof. Rainer a notat cu tuş: sexul, vârsta, naţionalitatea, numele, prenumele, profesia, data morţii, diagnosticul şi spitalul de provenienţă.

Studiind tigvele de la Institutul F. Rainer studenții mediciniști și viitorii antropologi pot învăța multe despre bolile care îi măcinau pe strămoșii noștri. Predominau afecțiunile osoase și cele dentare. De asemenea, la unele dintre cranii, se observă intervenții din perioada de început a stomatologiei românești.

Majoritatea craniilor provin de la oamenii săraci: cerşetori, muncitori, casnice, servitoare, şoferi, zidari, plugari sau prostituate. Pe unii nu i-a revendicat nimeni, și așa au ajuns la morga. În afară de etnici români, în colecţie sunt şi câteva sute de cranii de la minorităţile naţionale: maghiari, germani, evrei, turci, sârbi sau ruşi. Tot aici se găsesc și cranii care provin din săpături arheologice, de la oameni din epoca pietrei sau de la indivizi cărora li s-a tăiat capul în evul mediu. Cele mai vechi cranii sunt de câteva mii de ani de ani, și au fost dezgropate din câteva localităţi de la malul Dunării. Oamenii aveau capetele mai mari, iar dinţii lor sunt albi şi curaţi și acum, după atâta amar de vreme. Mâncau mult pește, erau voinici, înalți, înotau, stăteau la soare. Nu aveau carii pentru că nu mâncau cereale. Afecțiunile dinților au început în momentul în care oamenii au mâncat cereale.

Dr. Cristiana Suzana Glavce, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale şi director al institutului, ne explică: „Colecţia Rainer nu este un osuar, aşa cum au scris unii ziarişti. Păstrarea identităţii precise şi detaliate a craniului oferă o originalitate deosebită şi respinge orice tentativă de a fi asimilată cu un osuar. Într-un osuar, oasele şi craniile sunt stocate de-a valma şi nu se mai ştie cui au aparţinut cu exactitate. Aici, totul este știință.”

Dana Fodor, articol publicat în presă în anul 2005.

Foto: Răzvan Mateescu. Dr. Cristiana Glavce, directorul Institutului de Antropologie dr. Fr. Reiner.