Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Am patit-o si eu!

Țeapa subvenționată de statul român

Zilele astea am fost nevoită să-mi fac niște analize de sânge și o radiografie pulmonară. Am avut trei bilete de trimitere, decontate de Casa Națională de Asigurari de Sănătate. Așa mi-a dat medicul specialist.

Am sunat înainte la cel puțin opt clinici medicale și spitale. Răspunsul a fost previzibil, îl știți:

„N-avem! Nu sunt! S-au terminat… Dacă vreÈ›i în iulie – august, poate! Dar NUMAI DACÄ‚ SUNAÈšI înainte… Sau… cu plată.”

Daa, cu plată e perfect. Am de făcut vreo 25 de analize. Nu mai pot dormi noaptea de bucuria și plăcerea de a da din buzunar o asemenea sumă!

Deci omul munceÈ™te 30 de ani, plăteÈ™te asigurările de sănătate, dar când are nevoie de ajutor, primeÈ™te un È™ut în fund. Mă gândesc cu milă È™i groază la cei care sunt bolnavi de cancer. Am câțiva prieteni È™i È™tiu prin ce trec. Disperare, revoltă, silă…

În fine, revenind la analizele mele, singurii care mi-au răspuns au fost cei de la clinica Saint Lukas Romgermed, Calea Plevnei numărul 137 C.

Bun! M-am sculat cu noaptea-n frunte și m-am dus. Veselă și plină de speranță.

Am ajuns pe la 8. Era o coadă lungă, de vreo 50 de persoane. Unii intraseră deja în clădire, dar tot la rând erau. Săteau la triere. Bolnavi cu toÈ›ii, că doar nu veneau degeaba. Cancere, operaÈ›ii, tratamente grele… Din când în când, ieÈ™ea o asistentă medicală, care cerceta fiecare bilet de trimitere, să vadă dacă totul e în regulă È™i conform normelor metodologice aferente centrului de sănătate unde lucrează. Unora le spunea că sunt bine, altora nu. Și de aici scandalul. „ÎnÈ›elegeÈ›i că pentru această analiză de sânge s-au terminat fondurile!”

Pacienta, care era și cu fetița ei căreia trebuia să-i facă analize, nu se lasă: „ Ok, dacă pentru asta nu mai sunt fonduri, o plătesc! Le faceți pe celelalte pentru care aveți fonduri.”

Ooo, dar nici așa nu se poate!

„N-avem cum, doamnă!”, vine È™i răspunsul asistentei. „Doar dacă vă întoarceÈ›i la medicul care v-a dat biletele de trimietere È™i să-l rugaÈ›i să tragă o linie peste analiza respectivă È™i să pună parafa. Doar aÈ™a putem să vă ajutăm. Altfel…”

Femeia de la coadă, să leșine. „Cum, doamnă? Conform cărei legi? Arătați-mi și mie! Vreau să-o văd! Cum e posibil? Am înțeles că nu sunt fonduri pentru această analiză. OK. Vreau s-o plătesc. Și să mi le faceți pe cele pentru care sunt fonduri. De ce nu se poate?”

„Nu pot să vă dau un răspuns. AÈ™a e regulamentul…”

Mi-a părut rău de doamna care a pățit asta. Îi venea să plângă, și amenința cu televiziunile. Sărmana, încă mai crede că presa poate face ceva! Care presă? Numeri pe degete jurnaliștii obiectivi și neînregimentați politic.

În fine, în timpul acestui incident, m-am speriat puțin, dar când asistenta mi-a cercetat biletele de trimitere a spus că nu sunt probleme.

Oamenii de la coadă vorbesc între ei. Trag cu urechea la poveștile lor: „Doamne, oare ajung azi să fac analizele? De trei luni mă chinui așa.”, se plânge o bătrânică în șlapi și fără ciorapi. Ar fi o victorie pentru ea (dar și pentru alții!) dacă va izbuti azi să intre la înțepat. Își face cruce.

Alta i se destăinuie râzând: „Eu vin a patra oară. Data trecută mi s-a vărsat cutiuța cu pipi în geantă și după ce am stat la coadă ca proasta și am ajuns la cabinet era goală. M-au pus să fac din nou pipi, dar nu-mi venea. Am băut o sticlă cu apă. Degeaba. Nimic. Am plecat acasă. Mi-a venit pe drum. Acum iar sunt aici.”

Mai trec 45 de minute de stat în picioare. Un fleac!

Ajung în fața doamnei de la ghișeu. Nu știu de ce, inima-mi începe să bată puternic. Simțea ea ceva, probabil.

Scot biletele de trimitere, femeia se uită pe ele È™i zice plictisită: „Nu putem face analizele. Nu mai sunt fonduri pentru unele dintre ele…”

În clipa aia am crezut că explodez ca o grenadă de mână. Mi s-au mflat venele-n cap și puțin mai aveam să intru peste ea, prin geam.

„Cum? Îmi spuneți asta DUPĂ CE AM FOST VERIFICATĂ de asistenta dvs? Adică stau ca proasta două ore la coadă, ca să-mi spuneți că nu sunt fonduri? Vă bateți joc de oameni? Ok! Vreau să plătesc analizele pentru care nu sunt fonduri!”

Răspunsul doamnei de la ghișeu vine ca o flegmă în obrazul cetățeanului cinstit, plătitor de taxe și impozite, amețit și manipulat de sutele de reclame despre clinicile particulare de sănătate, reclame care apar pe toate suporturile media posibile. Mvai, câtă grijă au ei de bolnavi! Și cât le pasă! Bullshit!

„Nu se poate! Doar dacă le plătiți pe toate.”, zice. (Sunt în aceeași situație cu doamna de la coadă.)

Suma e destul de piperată, să nu vă gândiÈ›i că dădeam 300 de lei È™i gata. Neeee! Doar o radiografie e în jur de 170-200 de lei, căutaÈ›i pe net È™i vedeÈ›i! Și oricum, nu eram pregătită pentru aÈ™a ceva…

Am ieșit plină de nervi, de scârbă și amărăciune, fără să mai fac vreo analiză. Nici măcar sumarul de urină nu l-au acceptat. (Păcat! Era un pipi splendid, clar și vesel.) Habar n-au ce-au pierdut!

Romgermed? Un loc în care nu voi mai călca niciodată!

Dana Fodor Mateescu- 20 mai 2022-

Leave a Reply