Cum n-am devenit acrobată la circ…

Îmi amintesc ca aveam vreo 10 ani si ne mutaserăm in Braila, din Drobeta-Turnu-Severin, de mai bine de trei ani. Gasisem o casa cu chirie pe str. Unirii, proprietatea unei familii de greci, pe nume Paris Tache si Persefona. Pe ea o strigam tanti Foni.

O sa va povestesc de ea alta data.

In fata casei unde locuiam se construise clubul Progresul, „bastionul cultural al sindicatelor” Uzinei de Utilaj Greu Progresul din Braila. Pentru mine, el era de toate: biblioteca mea, cinematograful meu, teatrul meu, dar si … circul meu.

Eram de-a casei acolo si ma simpatizau toti, de la caserie, de la controloarea biletelor de la intrare, până la plasatoarele din sala. Ce mai, erau ”familiarii” mei. Eu ii răsplateam facandu-le cumparaturile necesare. Le cumparam tigari, gogosi, paine, salam, flori, tot ce voiau.

Odata, am vazut din curtea casei ca prin spatele clubului este forfota mare si că se descarca multa recuzita. Am fugit repede sa iau pulsul agitatiei.

Venise Circul de la Bucuresti!

Oooo, Doamne! Tremuram toată de emotie si de nerăbdare.

Auzi, tu, circul!

Intr-un final, ma infiintez in sala spatioasă, prima si in primul rand. Am ramas exact cum spunea prietenul si vecinul meu Jenică, „cu ochii beliti È™i gură cascată”.

Am vazut clovni buclucasi, unul chiar a venit spre mine si a scos o bilută din urechea mea. Eram in extaz, radeam cu gura pana la urechi. Dar cand am vazut numerele de acrobatie, a fost momentul când nu mai respiram nici eu, nici spectatorii din sala.

In prima pauza, am fost „È›uÅŸti” la cabinele actorilor care se aflau la subsol.

Intr-o cabină, in fata marii oglinzi, era o doamnă tinerica si foarte frumoasa. Imediat am intrat in vorbă cu ea, am complimentat-o, si o sorbeam din ochi.

Eheee, le am pe astea de la mama mea (Dumnezeu sa o ierte!). Am inceput sa ma laud ca si eu fac roata, podul, semiÅŸpagatul… etc. Nici una, nici doua, ma si arunc pe parchet intr-un semispagat, fac podul, iar roata o fac pe hol, in fata usii, din lipsa spatiului. Eram rosie toata si mandra de mine. Cred ca am impresionat-o pe frumoasa femeie, pentru că m-a luat la descusut despre mama, tata, frati, surori, etc.. Ba mai mult! M-a intrebat daca as vrea sa merg cu ei, si sa fac si eu acrobatie, ma rog , sa invat tainele circului. Sa cad jos din picioare, nu alta . Ii spun ca dau o fuga, aici, aproape de club, ca sa vorbesc cu mama si sa imi fac bagajele.

Doamna mi-a propus sa mearga si ea cu mine. Zis si facut. O iau prieteneste de mana si pornim spre casa.

Mama spala niste presuri in „postava” de lemn adusă de la Oltenia ei iubită, si, cand ma vede asa de vesela si increzută, cu o straina de mana, lasa totul si asteapta sa vada despre ce este vorba. Eu o prezint si ma laud ca este prietena mea. Scoate niste scaune si o pofteste pe frumoasa doamna sa se aseze. Vine si cu o tava, pe care era un pahar cu apa, in care plutea o lingura generos incarcatā cu ÅŸerbet roz de trandafiri.

Oare unde o fi fost ascuns?

Dupa o introducere politicoasa, doamna incepe sa vorbeasca, sa ii propuna mamei sa ma lase in custodia ei la circ, contra unei rente lunare, bla, bla, bla.

Si taie, si taie, direct in carne vie.

La un moment dat, mama sare direct in picioare, ma apuca de mana si ma trage spre ea, cu o forta nebanuita de mine pană atunci.

Doamna sare si ea, un pic speriata si mai spune odata, ca a vrut sa ajute, stiind de la mine ca ne este greu, ca nu am tată… (Parcă eram în filmul „La strada” al lui Fellini, cu Zampano È™i Gelsomina, numai că mama nu m-a dat!)

„Nu, nu ne este greu!” zice mama, in timp ce se indrepta spre poarta, invitând-o si pe doamna … sa plece.

Ooof, ooof, ce am mai plâns! Cu vorbe, cu sughituri, dar am amutit rapid cand am vazut-o pe mama cu „materialul” lui tanti Foni in mâna. Venea ca o vijelie spre mine, aruncând o ploaie de cuvinte si reprosuri spre mine. Aoleu! „Dacă-mi trage una cu preșul ăsta peste cap, o să văd stele portocalii!”, mi-am zis.

Mi-am revenit urgent si fara lacrimi. Nu mi-a mai trebuit circ È™i acrobaÈ›ii, dar în sufletul meu l-am iubit mereu…

Mariana Moldoveanu / foto GOLD EVENTS