Marcel

Marcel…L-am găsit aruncat în drum, pe stradă, acum vreo opt ani. Jumătate uscat, ars, dar cu o rădăcină bună. Două, trei frunzuliÈ›e verzi se chinuiau să reziste. Mi-a fost milă. ÃŽl auzeam cu plânge în hohote. Jur! Bănuiam că e un trandafir.

Eram cu Răzvan. „Eu îl iau, să știi!” , i-am zis, și, fără să aștept aprobarea și ștampila, l-am ridicat de jos.

„Iar strângi mortăciuni și gunoaie? Muchinuța! Aruncă-l imediat!”

„Nu vreau!”

Și l-am cărat după mine la Lidl. (Nu eram cu mașina.)

E drept, așa, pe stradă, am mai găsit o Ortensie aruncată, care a trăit și înflorit ani de zile, până a mâncat-o Silvia, cățelușa noastră, un castan mic și trei crini portocalii (acum am vreo 60, că s-au înmulțit).

Am un sentiment de bucurie nespusă când văd că o plantă aproape moartă se ridică la viață. Așa fac și cu oamenii. Cât pot. Dacă pot!

Doamne, ce m-a înțepat trandafirul, după ce l-am luat de pe jos! Era plin de spini, din aceia mici și usturători, unul lângă altul. Nu aveam de unde să-l apuc, așa că l-am ținut între degete, rănindu-mă cumplit.

Ajunsă acasă, l-am plantat, și m-am certat cu el, pentru că mă umpluse de sânge. „Bă, nesimțitule! Eu te salvez de la moarte, iar tu ce faci?”

El? Nimic. Tăcea chitic. Și, pentru că eu îmi botez aproape toate plantele din curte, i-am pus numele Marcel. Îmi place cum sună! (sic!)

Atunci i-am turnat apă-n cap și l-am lăsat în pace. Nici măcar nu știam ce culoare are. Din când în când treceam pe lângă el și-l chemam în șoaptă, să nu m-audă ai mei și să creadă că m-am dilit complet la cap: „Marcelicăăă! Ce faci, fată? Ești bine? Ai mâncat? Ai soare? Ți-e frig? Dormi bine? Hai să ne pupăm!” Și îmi apropiam, încet, buzele de el. Marcel tremura din frunzulițe și-mi arăta țepii.

„Ho, că nu te ating!”

Ei, dragii mei! Peste un an, planta mea, care era ca o palmă de fetiță, s-a înălțat cât mine. Marcel a înflorit ca un zevzec îndrăgostit, era plin de trandafirași albi ca laptele, incredibil de parfumați și bătuți.

ÃŽl am È™i azi. După fiecare ploaie, înnebuneÈ™te. ÃŽmi face sute de floricele, de parcă ar vrea să-mi spună cât de mult mă iubeÈ™te. Chiar dacă mă răneÈ™te…

Dana Fodor Mateescu, 31 mai 2022