Petman

De ceva vreme, în traficul bucureștean și-au făcut apariția niște vehicule ciudate care se târăsc la marginea carosabilului. Imense plase de rafie, umplute până la refuz cu sticle din plastic, sunt cocoțate pe niște rable de cărucioare trase de oameni prost îmbrăcați, murdari și bolnavi.

Colectarea deșeurilor din plastic e o nouă sursă de venit care aduce pâinea pe masă celor mai nevoiași dintre români. Sunt „Petmenii” Bucureștiului. I-am botezat astfel pentru că ei trăiesc datorită plasticului strâns de pe străzi. De la depărtare, seamănă cu niște dirijabile sau cu gogoșile viermilor de mătase.

Noaptea, unele au câte o lanternă chioară sau lampă cu gaz atârnate în spate, pentru atenționarea șoferilor. Zilnic, petmenii răscolesc tomberoanele, subsolurile blocurilor, merg în zonele cu restaurante și terase, caută în pubelele din parcuri. Plasticul a devenit pentru ei un ideal. Găsesc sticle pe stradă, au ce mânca. Nu găsesc, rabdă.

Visează PET-uri multe, sticle de bere la 3 litri, de apă plată, goale. Mediul înconjurător le este recunoscător, pentru că amărâții curăță străzile așa cum peștii-sanitari strâng murdăriile de pe fundul apei. Între ei și angajații salubrității e un război feroce. Dacă trec ăia înaintea lor, e jale. Nu mai lasă nimic. Noroc că lumea aruncă, tot aruncă…

Un „Petman” adevărat simte de la distanță mirosul plasticului și, într-o fracțiune de secundă, printr-o mișcare acrobatică de adevărat atlet, reușește să se arunce cu capul în jos într-un tomberon, lăsându-și, pentru siguranță, un singur picior afară. Apoi, el se extrage singur din tomberon, delicat, folosindu-și același membru.

Ziua de lucru a unui Petman, începe de cum se crapă zorile. Până la prânz, reușete să scoată dopurile câtorva sute de recipiente, pe care apoi le strivește și le balotează în plasa cât o cisternă. Urmează drumul către centrul de colectare. Pentru fiecare kilogram de material plastic, Petmenul încasează 90 de bani. E mult? E puțin? „Mie-mi ajunge, zice Gică, Petman de Militari. Îmi iau o pâine, ceva de băut, o conservă d-aci dă la magazin. Mă dăscurc. Matale n-ai ceva dă plastic pân mașină? Orice. Fă-ți pomană!

Gică e slab și zice că are TBC. Scuipă mereu și tușește. Un monstru nevăzut îi roade plămânii pe dinăuntru. Mâinile, prea mari, în comparație cu trupul pirpiriu, știu să adulmece ca niște câini plasticul pitit bine printre gunoaie.

Petman-Gică are în fiecare deget un nas de cățel care miroase de la o poștă PET-urile:

„Vedeți deștile astea? E cele mai dăștepte dân lume. Ele mă ajută să găsesc plasticu`. Are simțu` petului în ele”, explică Gică în timp ce-și pupă fiecare falangă în parte.

Lupta e aprigă. Petmenii sunt mulți în București. Își scot ochii și se scuipă pentru un rest de plastic. Se pândesc unii pe alții. Aia e zona lui X, cealaltă e zona lui Z. Nu respecți legea petmenilor? Poți plăti cu viața. Ăștia sunt în stare să-și ia glicemia pe cuțit pentru o sticluță goală de suc!

Gică e din Vaslui. Are 34 de ani, dar arată, săracul, de 50. I-au căzut și dinții, ochii-s vârâți în cap, mâinile îi tremură și e plin de bube la gură care sângerează atunci când râde. Herpes simplex! Pe frunte e plin de cicatrici. A trăit prin orfelinate, a făcut și nițică școală, îi plăcea tare mult să citească povești. La 16 ani a venit la București.

Câte n-a îndurat el! În viața lui chinuită e și o femeie. Firește, o petwoman. O iubește, de numai poate! Amândoi au locuit numai în case din carton sau ghene de bloc. „Sica mai mătură pă la blocuri sau îi ajută p-ăia dân piață, zice Petman. Iarna e greu. Vara mai merge. Câteodată, când mi-e rău, se duce ea în locu` meu la strâns dă plastic. Da` ea nu știe unde să caute, așa ca mine. N-are simțu` petului!”

Gică e un adevărat talent la găsirea sticlelor din plastic. Cu ochii închiși le dibuiește. „Totu` vine dă la dește, zice expert. Acolo e localizat talentu` meu! Știu dă la depărtare dacă într-un tomberon găsesc PET-turi. Pun pariu pă 10 lei.”

Și odată îl văd că se afundă, bâldâbâc, în gunoaiele dintr-o ladă pusă la marginea trotuarului. Intră în resturile menajere ca-n apă, dă din mâini, înoată, scotocește, râcâie cu ghearele printre pempărși, coji de cartofi, hârtii și tot felul de mizerii. Bagă capul. Dispare. Din Gică se mai vede doar un crac. Containerul cu împuțiciuni e gata să-l înghită. Cască o gură mare și începe să-l mestece lacom pe bietul Petman.

Dar nu! Meseriașul e mai tare. Victorie! Iese viu și nevătămat. Plin de jeg pe față și pe piept, dar cu două sticle de Cola la jumătate. „Ț-am zis?! Iete-le! Scoate banii! Am câștigat pariu`!”

Îi dau 10 lei și ne despărțim. Gică-Petman e fericit. Se îndepărtează încet, încet. Și, de la depărtare, nu-mi dau seama bine dacă vine sau pleacă…

Dana Fodor Mateescu/Foto Dana Fodor Mateescu- 2010

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!