Ce-mi place la o femeie?

Ce-mi place mie la o femeie? În primul rând fața. Ea trebuie să fie frumoasă. Ce înseamnă asta? E greu de explicat. Frumusețea pe care o văd eu e diferită. Cum să vă zic?

Mie-mi plac femeile care sunt nebune de frumoase. Care au ochii mari, să mă înghită cu ei, să mă mestece, să mă digere în suflet. (Fetele din Slatina au ochii cât strachina!). Femeie care să mă certe sau să mă iubească numai privindu-mă. Care au gura mică și cărnoasă ca o bucățică de pepene roșu. Care au sprâncenele obraznice și lungi. Care au pistrui și alunițe.

Îmi plac femeile care par normale, dar nu sunt. Femeile surpriză, femeile Matrioșca. De fiecare dată când crezi că ai început să-o cunoști, hop, mai apare una. Și încă una, și apoi alta.

Apoi vine corpul. Să nu fie disproporționat. N-am pretenție să fie fotomodel, dar nici tip șifonier cu patru uși de 178 de kile. Aș vrea să fie, totuși, înaltă. Cu o juma` de palmă mai mică decât mine.

Ador femeile nebune care cântă la pian desculțe, dar se încalță când intră în mare.

Un alt accesoriu de care țineam cont, pe vemuri, când îmi alegeam o iubită, era vocea ei. Putea să arate ca Zâna Zorilor. Dacă avea un glas dogit de tutun, provincial ori țipăit, de isterică în devenire, renunțam la ea.

Recunosc, de multe ori am luat È›eapă. Le agățam prin telefon, că aÈ™a era pe vremea mea. Cercetam rubrica de matrimoniale È™i unde credeam eu că merge, sunam. Aveau unele o voce catifelată, senzuală, măiculiță, îmi venea să rod receptorul. Mă înnebuneau, È™tiau să vorbească, erau extraordinare. Unde mai pui că „mestecam” aceleaÈ™i pasiuni: muzica clasică, călătorii, cărÈ›i de excepÈ›ie. AÈ™a s-a întâmplat cu una, CameluÈ›a. Abia aÈ™teptam să o văd. Dar când m-am întâlnit cu ea, „copila fragedă” de la telefon se transformase în ditamai grăsana. Și urâtă. Se spune că toate femeile sunt frumoase, bine, aÈ™a o fi, dar asta a mea era exagerat de… diferită. Semăna cu Tociu È™i cu Palade, combinaÈ›i.

Imaginea ei m-a cutremurat ca o bucată de gheață pusă pervers pe testicole. Cum putea să aibă o voce de mă amețea, impecabilă, suavă și sexy și să arate în halul ăla? Probabil am fost blestemat de una care m-a așteptat la Universitate, iar eu n-am venit.

Altădată, m-am întâlnit cu alta, Corina. Eram curios să experimentez. Am vrut să fac o încercare, că prea avea un glas de drojdieră recalcitrantă care cade pe jos prin cârciumile penale de mahala. Fraților! În viața mea nu mai văzusem asemena făptură. Frumoasă, frumoasă, să bei apă din gura ei! Dar când o deschidea (gura!) era prăpăd. Vocea, în primul rând, și limbajul, în al doilea.

Când s-a înserat, am vrut s-o sărut. Băusem singur o sticlă de Pelin între timp, iar ea a lins șase înghețate Polar. Îi cumpărasem încontinuu câte ceva de mâncat, numai să n-o aud cum vorbește. În momentul în care m-am apropiat cu buzele de dulcea prințesă, aud ca prin coșmar că grăiește:

-Bă, Răzvane! N-ai la tine nește ojă dân aia, că mi s-a dus firili dă la ștramp și mă ceartă tăticu` cân` ajung acasă.

N-aveam. Mi-am mai luat o sticlă de Pelin și m-am făcut zob. Nu știu cum am ajuns în camera mea. Dar de atunci n-am mai văzut-o pe Corina. O fi bătut-o tac-su?

Răzvan Mateescu