Mai bine singur decît într-o companie neplăcută

După niște ani buni de lupta cu soarta, cu oamenii, cu furtunile vieții, crezînd că există dreptate, corectitudine și adevăr absolut, mi-am dat seama că e complet greșit ceea ce fac. Că mă obosesc singură într-un război pe care nu-l voi cîștiga niciodată, că e un timp pierdut dacă voi continua așa.

Treptat, dacă îți ridici ochii din pămînt și vrei să vezi cerul, nu ai cum, observi și ceea ce ai în jur, ceea ce ai neglijat pentru că erai prea preocupat. Priveam, dar nu vedeam.

Așa am descoperit plăcerea peregrinărilor de una singură, unicul scop fiind să văd, în sfîrșit.

Mieux seul que mal accompagné, zic ăștia pe aici. Mai bine singur decît in companie neplăcută.

Unde vreau să ajung? Una dintre plăcerile mele este să îmi cumpăr genți. Cu cît mai originale, cu atît mai bine.

Cumva, de vreo doi ani, am început să conștientizez cu adevărat trecerea timpului.

Și cum umblam eu brambura într-un oraș de la Mediterană, descoperind locuri noi, găsesc un boutique vintage care mă atrage in mod deosebit. Aparent fără motiv. Intru și găsesc ceea ce se vede mai jos, o geantă cu ceas. Oarecum mirată o admir, ieftină, dar îmi spun că e cazul să fiu rezonabilă.

Parcă a înÈ›eles vînzătoarea la ce îmi era mintea. Zîmbind îmi spune: „LuaÈ›i-o, e păcat, timpul trece È™i dacă o cumpără cineva, mîine nu veÈ›i mai putea să vă faceÈ›i plăcerea asta. VeÈ›i regreta.”

Am cumpărat-o. Intorcîndu-mă spre hotel cu gîndul să profit de ultimele minute de lumină, sunt aproape sigură că de fapt ceasul e doar un decor, sau că nu merge, pur și simplu. Așa că înainte să mă opresc pe plajă cumpăr niște baterii.

Da. Ceasul merge. Sunetul lui și al valurilor mării, un Coltrane în depărtare și luna plină.

O amintire de neuitat. Și conștiința trecerii timpului.

Desculță prin viață