Ultimele ore din viața lui Toma Caragiu

Ultimele ore din viața lui Toma Caragiu

Scenariul ultimelor ore din viaÅ£a lui Toma Caragiu îşi are primul cadru în decorul unei dimineÅ£i de primăvară, vineri, 4 martie 1977. AÅŸa cum spunea Molière, cea mai nesuferită zi – ajun de sâmbăta morÅ£ilor, o zi care n-ar fi trebuit să se ivească pe planeta noastră. ÃŽn acea zi, Toma Caragiu era liber. Nu avea repetiÅ£ie la teatru, nici filmare, nici înregistrare, nici spectacol, nici lectură, nici probă de costum, nici vizionare.

0ra 9.30 – Toma Caragiu se urcă în maşina personală, alături de soţie, şi pleacă din Bucureşti spre Periş.

ora 12.00 – mărturiseÅŸte că vocea vechiului său prieten Chiriţă, cu care vorbise la telefon cu o seară înainte, îi sunase trist în receptor. De aceea, se hotărăşte să-i facă o vizită la Titu, la gospodăria avicolă. Acolo, la prietenul său, râde, cântă, povesteÅŸte, e în vervă, întreÅ£ine buna dispoziÅ£ie, joacă biliard. Seara urma să participe la o petrecere, alături de echipa de filmare ce realiza primul tur de manivelă al filmului „Iarba verde de acasă“.

ora 15.00 – soÅ£ia sa se plictiseÅŸte ÅŸi îl anunţă că intenÅ£ionează să plece în plimbare pe Valea Prahovei. Toma o priveÅŸte mirat, tăcut, straniu, încât ea Ã®l întreabă: „Ce te uiÅ£i aÅŸa la mine de parcă Å£i-ai lua adio? Te sun la nouă ÅŸi jumate acasă…“.

ora 18.30 – unul din oaspeÅ£ii aflaÅ£i la Chiriţă se oferă să-l ducă pe Toma Caragiu la BucureÅŸti cu maÅŸina sa. SosiÅ£i în faÅ£a blocului, nu se îndură să se despartă, mai stau de vorbă la uÅŸa liftului. Actorul locuia la etajul al II-ea.

ora 19.15 – Toma îi telefonează sorei sale, Geti, ca să-i spună că a adus de la Titu nişte ficăţei de pasăre proaspeţi şi o roagă să i-l trimită pe Dragoş, ca să ia pachetul. Îşi adora nepoţii.

Destinul intercepta ultima noastră convorbire

ora 19.22 – îl sună la telefon Cristian PopiÅŸteanu. După moartea lui Toma, acesta ÅŸi-a amintit despre conversaÅ£ia avută: „Cum să-mi imaginez eu că telefonul lui a fost apelul de adio? Doar ÅŸtiam că are atâtea de făcut în lungul său drum, doar vocea lui era mai stenică precum oricând, doar tandreÅ£ea, grija ÅŸi încurajările lui pentru refacerea sănătăţii mele erau mai copleÅŸitoare ca până atunci. M-a rechemat peste câteva minute spre a mă înÅŸtiinÅ£a că joacă în «O scrisoare pierdută», duminică, 6 martie, la matineul de la ora 10.00. Destinul intercepta ultima noastră convorbire. Doar m-a chemat pentru a mă anunÅ£a că se pregătea pentru apariÅ£ia la o festivitate, sâmbătă seara; îmi vorbea cu responsabilitate sporită despre apropiatul turneu peste hotare; doar îmi proiecta – spre încântarea mea – crâmpeie dintr-un scenariu de prim-plan pe care-l pregătea cu bunii săi prieteni de la televiziune.”

ora 19.30 – îi telefonează lui Alexandru Bocăneţ, anunţându-l că este acasă şi că îl invită la el, să stea de vorbă, să discute despre proiectele lor.

ora 19.35 – îl sună Nicolae Susan şi îl roagă să accepte să-i fie naş la apropiata-i nuntă. Toma îl pofteşte la el. „Voi trece pe la ora zece cu fata…“, îi spune Susan.

ora 19.50 – cineva sună la uşă. Actorul iese grăbit, din baie, cu halatul pe el. La uşă era nepotul Dragoş. Unchiul îl roagă să-l plimbe pe căţelul Puşi câteva minute.

Toma coboară la barul „Continental” să cumpere apă minerală ÅŸi Å£igări

ora 20.00 – DragoÅŸ revine cu PuÅŸi. Toma este îmbrăcat în cămaşă roÅŸie, în blugi prinÅŸi cu o centură lată sub burtă ÅŸi încălÅ£at cu ghetele lui de antilopă. ÃŽi dă băiatului pachetul, iar acesta vrea să mai rămână în vizită. Unchiul îi spune că aÅŸteaptă pe cineva ÅŸi că e destul de târziu pentru nepot, dar la insistenÅ£ele acestuia, Toma cedează ÅŸi îl mai lasă pe DragoÅŸ să mai stea puÅ£in.

ora 20.10 – Toma coboară la barul „Continental” să cumpere apă minerală ÅŸi Å£igări. Barul nu e deschis, însă, actorul, fiind de-al casei, ÅŸi iubit de toÅ£i, e servit imediat.

ora 20.25 – îl sună Sergiu Verona care-i propune să ia masa împreună la „Capşa”.

ora 20.30 – soseÅŸte Andu BocăneÅ£, care-i dă vestea că primul său film, “Gloria nu cântă”, unde Toma are rol principal, a ieÅŸit din laborator. Actorul pune pe masă o sticlă cu whiskey, toarnă în două pahare, pentru a ciocni în cinstea evenimentului, deÅŸi BocăneÅ£ nu bea. Sunt amândoi în sufragerie.

ora 20.40 – telefonează din nou Verona, care-i spune că a sosit la “Capşa “şi că îl aşteaptă acolo.

ora 20.55 – se aude soneria. Sunt Nicolae Susan cu logodnica sa, poeta Doina Caurea. Toma face prezentările, le oferă scaune şi whiskey.

ora 21.00 – ferm, unchiul îşi trimite nepotul acasă.

ora 21.10 – îi telefonează Mariana Calotescu pentru a-i propune, în numele soţului ei, regizorul Virgil Calotescu, rolul principal în filmul „Un autobuz pentru moarte” devenit ulterior „Operaţiunea autobuzul”.

Ora 21.15 – sună telefonul. Mama lui Dragoş întreabă dacă băiatul a plecat de la Toma. „Şi tu ce faci, măgăruş?“ aşa îl alinta, iar Toma îi răspunde că mai are puţină treabă şi se duce la teatru.

Ora 21.22 – Bucureştiul se cutremură apocaliptic.

…

Plutonierul major Dinu, de gardă în faţa ambasadei Cehoslovace situată vizavi de blocul lui Toma Caragiu, a văzut cum blocul Colonadelor 3 s-a prăvălit, ca într-un film în relanti, întâi partea de sus, alunecând etaj cu etaj. Întreaga masă a clădirii s-a năruit. Apartamentul lui Toma, aflat la etajul al doilea, a rămas aproape intact.

În momentul cutremurului s-au ivit pentru Alexandru Bocăneţ şi Toma Caragiu trei posibilităţi: să rămână în casă; să iasă pe scara de serviciu; să coboare pe scara principală…

În a şasea zi de la căderea cortinei de moloz peste bucureşteni, de sub ruine, din locul unde ar fi trebuit să fie scările blocului, a apărut claia de păr creţ şi grizonat a lui Toma. Vărul său, Nelu Adam, l-a luat în braţe. A fost îngropat a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul “Bellu” din Bucureşti nu departe de cavoul lui Constantin Tănase.

Martori. Cei care au văzut dezastrul

Aurel Baranga: “Zilnic, ore în şir, m-am aflat printre cei ce au avut ochii aţintiţi spre ceea ce rămăsese blocul în care a locuit Toma Caragiu. Şi eu, ca şi multă lume, îl vedeam ieşind de sub dărâmături, cu zâmbetul săi ironic, spunându-ne: „Credeaţi că mor? Nu moare nea Tomiţă.”

Ecaterina Oproiu: â€žActorii – uite-l pe Caramitru care de ÅŸase zile ÅŸi ÅŸase nopÅ£i stă neclintit în faÅ£a blocului – uite-l pe Besoiu, care tot jucând roluri de secretar de partid pare că s-a făcut una cu omniprezenÅ£a ÅŸi calmul propriilor lui eroi, ÅŸi uite-l pe Victor Rebengiuc, toÅ£i actorii «Bulandrei», în frunte cu directorul stau acolo în faÅ£a blocului lui nea Tomiţă – toÅ£i stau cu privirile hipnotizate pe trupurile imponderabile care pipăie molozul, ciocnesc plafoanele, ascultă ruinele.”

O cabinieră: â€œCând intra domnul Toma în teatru se făcea căldură.”

Romulus Rusan:: â€œFirea învinge averea, iar Caragiu – Toma cel credincios vine mai departe cu noi, ca ÅŸi cum ar fi în firea noastră să fie aÅŸa.”

Cutremurul, aÅŸa cum a fost relatat de presa vremii

A avut un trecut bogat în roluri ÅŸi un viitor în teatru care ar fi fost fascinant, dacă trăia. Toma Caragiu îşi reproÅŸa deseori că nu e suficient de activ. Rămân în urmă apariÅ£iile lui memorabile pe micul ecran, în noaptea de Anul Nou sau de prin filmele unde a interpretat mari roluri. Toma era unul dintre acei actori înzestraÅ£i, care ÅŸtia să-l acapareze, să-l subjuge ÅŸi să-l Ã®ncânte pe spectator cu inteligenÅ£a ÅŸi cu verva sa.

Cutremurul din 1977 s-a produs la ora 21:22:22, pe 4 martie 1977. A avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde, 1.570 de victime, din care 1.391 numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

(Sursa informaţiilor: „Carte despre Toma“, Editura Meridiane, 1985)

Autor: Monica Andrei, critic de teatru

Foto: Cinemagia

Monica ANDREI– Critic de teatru