Munții Măcin – inima vrăjită a Dobrogei

Liniștea pe care o „auzi” când ajungi pe platourile lor, după o ascensiune nu foarte abruptă, te face să te simți un fel de stăpân al lumii. De la înălțimile nu foarte mari ale „Acoperișului Dobrogei” toate zgomotele cotidiene par lipsite de importanță. „Până nu ajungi să-i vezi, nu prea îți vine să le spui munți. După ce treci pe acolo, poți înțelege mai mult cât de trecătoare sunt toate”, spune, în recenzia lui, Vladimir, care a vizitat Munții Măcin în urmă cu un an. „Un loc de poveste. Nu se poate ilustra în cuvinte. Trebuie să mergi acolo, să vezi și să simți”, afirmă și Teodor. „Cei mai vechi și cei mai frumoși.”, „Peisaje de poveste”, „Un loc de basm”, „Acolo sus te simți ca pasărea cerului.”, „Aspect de Făgăraș cu eforturi minime”, „Cred că au devenit, oficial, munții mei preferați din România. Sunt magici”, sunt alte câteva recenzii de la vizitatori.

Temple magice, energii și porți stelare lângă Sfinxul dobrogean

Și da, acest strop de magie despre care vorbesc drumeții poate fi real. Profesori universitari, arheologi și cercetători din Tulcea, Brăila și Galați susțin că formațiunile de pe Vârful Vraju, de pildă, ar fi putut constitui, cu milenii în urmă, un templu magic antropic sau chiar natural. Unde mai pui că Munții Măcin au și ei Sfinxul lor, astfel încât povestea energiilor Sfinxului din Munții Bucegi poate avea o variantă similară și în Dobrogea. În plus, oamenii de știință asemuiesc megaliții regăsiți în Munții Măcin cu așa-zise porți stelare, care fac legătura cu alte dimensiuni.

Turiști din Japonia sau chiar Australia

Cascada din Cheile Chediului și câmpurile aurii din Chervant

Peisajele pot fi admirate în orice anotimp, însă pentru vizitarea cascadei din Cheile Chediului anotimpul ideal este primăvara, pentru că atunci poate fi privită cum se revarsă, în toată splendoarea, apa provenită de la zăpezi și ploi. Atunci cascada este spectaculoasă. Pe timpul verii ajunge chiar să sece. Deși constă într-o cădere de apă de la mică înălțime, cascada este remarcabilă și datorită stâncilor printre care se scurge, dar și a mușchiului ce se dezvoltă pe stâncă. Nu se cunoaște clar originea denumirii, însă este posibil să provină de la termenul ”kedi” care în limba turcă înseamnă pisică. Și cum în zonă sunt multe pisici sălbatice, este foarte probabil ca aceasta să fie explicația numelui Cheile Chediului.

Revenind cu picioarele pe pământ dobrogean, trebuie spus că Parcul Național Munții Măcinului se întinde pe o suprafață de aproape 12.000 de hectare. Munții Dobrogei sunt un fel de străbunici ai celorlalte formațiuni muntoase ale țării, fiind cei mai bătrâni, cu o vechime de sute de milioane de ani. Așadar, s-au format cu mult înainte de apariția primilor dinozauri. Munții Măcin sunt un tezaur și prin prisma marii diversități a faunei, florei și vegetației. Acest paradis al biodiversităţii adună peste180 de specii de păsări, 47 de specii de mamifere, peste 900 de varietăți de fluturi și 11 specii de reptile. Marea bogăţie de floră şi vegetaţie a Munţilor Măcin este reprezentată de aproape 1.900 de specii de plante reprezentând aproximativ 50% din Flora României, din care 72 sunt protejate ca specii rare sau vulnerabile. În timpul anului, parcul este vizitat nu doar de turiști români, ci și de peste hotare, din țări precum Anglia, Germania sau chiar din colțuri mai îndepărtate ale lumii precum Japonia sau Australia. Vara, turiștii, cu precădere cei din județele învecinate Brăila și Galați, sunt atrași de bujorul dobrogean care înflorește în luna mai, colorând tabloul de stepă.

Un alt peisaj desprins parcă din basme, este Pasul Priopcea sau, care este parcurs, la 152 metri altitudine, de DN 22D. Trecătoarea traversează Munții Măcin dinspre Depresiunea Greci spre Depresiunea Cerna-Mircea Vodă. În lunile de vară, păiușul de stepă și colilia de pe aceste pante se usucă, iar câmpurile devin aurii și catifelate, ca o imensă blană aruncată pe spatele unor uriași ce se rumenesc la soare. Lumina care se revarsă pe această vale pare a fi o continuă „golden hour” ce durează, parcă de dragul frumuseții locului, o zi întreagă, cât stă soarele pe cer.

Fotograful vrăjit de Zânele Dobrogei

Că veni vorba despre secretele din arta fotografiei, sunt cel puțin doi fotografi fascinați de frumusețea Dobrogei de Nord, din ale căror peisaje puteți afla ce este atât de grozav la acest ținut și vă puteți inspira pentru următoarele destinații de weekend. Dragoș Asaftei este pasionat de frumusețile montane ale țării noastre și este fondator al proiectului „Zbor peste Munții României”. Printre albumele sale regăsim unul dedicat Dobrogei, care include și peisaje spectaculoase din Munții Măcin.

Un fotograf îndrăgostit iremediabil de plaiurile dobrogene este Mircea Bezergheanu, renumit pentru ineditele sale fotografii în care surprinde un copac solitar din Dobrogea. Arborele, cu rol de Axis Mundi, a fost fotografiat în diferite momente ale zilei, în toate anotimpurile, și a devenit deja un concept fotografic și un brand al Dobrogei și al artistului. Pentru că da, Mircea Bezergheanu este un artist prin modul în care se exprimă prin intermediul fotografiei, dar și al cuvintelor meșteșugite, din care țâșnește dragostea nemărginită pentru acest tărâm de basm pe care îl promovează și care la rândul său îl alimentează cu o energie vitală de care a devenit dependent. „Dacă poți să-l vezi, dacă poți să-l visezi, dacă poți să-l dorești, dacă poți să-l iubești, tărâmul ascuns din Dobrogea te va primi și pe tine, egal cu soarele, cu marea, cu cea mai mica gâză, cu cel mai frumos fluture, cu cea mai rară pasăre, cu vântul, cu focul, cu haita pierdută de Lupi, care înca mai traiește în inima mea”, afirmă artistul fotograf în descrierea proiectului al cărui titlu exultă simțirea sa pentru acest ținut: „Dobrogea tată, Dobrogea!”. Printr-o apăsare de buton a aparatului , care este o extensie a corpului său și care parcă fotografiază în ritm cu bătăile inimii sale, Mircea Bezergheanu extrage imagini dintr-o lume magică, un tărâm al Zânelor, după cum chiar el povestește, și le face palpabile, vizibile, accesibile ochilor și minții noastre, a muritorilor de rând.

„La un moment dat a mai slăbit vijelia, m-am echipat, am aprins toate luminile și am ieșit, atent la mișcările pe care le făceam. Trepiedul era inutil… Atunci am văzut Zânele!!! Mi-au cântat toată noaptea. Cineva mă întreba pe fesbuc la ce mă refer când spun că am văzut zâne. Zânele sunt ființe fantastice în care cred majoritatea copiilor, care chiar vorbesc cu ele, și o parte dintre adulți. Recunosc, eu sunt unul dintre ei”, afirmă artistul într-o postare pe blog despre o incursiune în inima Dobrogei, la Copacul lui Bezergheanu, lângă care a rămas într-o noapte cu viscol și ger năprasnic pentru a surpinde frumusețea stihiilor.

Manuela LUNGU-MOLDOVEANU

Foto Mircea Bezghereanu

Preluare din Revista „Datina” și Salut, Dobrogea!