Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată

Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.

Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.

Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.

Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.

Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.

Autor: Vasile Bănescu, consilier patriarhal și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.