Vreau să fac o criză!

Specialiștii spun că o femeie are multe crize în viața ei. Care specialiști? Unii, cercetătorii, psihiatrii și psihologii lumii, nu-mi cereți acum să vă spun și care, că am memoria praștie, e beată de amor, încălțată invers și cam proastă.

Auziți, fetelor! Cică femeia nu e femeie, până nu are și ea, acolo, câteva crize barosane în viață! Adică: să plece de acasă, să spargă 321 de pahare, străchini, ulcele, pe gresia din bucătărie. S-o facă și p-aia țăndări. Să strige! Să plângă, să-și rupă părul din cap, să amenințe cu despărțirea, cu divorțul, să leșine dramatic, ca să-i bage-n sperieți pe toți.

Am citit, fără să vreau, – pentru că nu m-a procupat niciodată treaba asta, – câteva materiale despre „crizele femeilor”. Trebuia să scriu un text, mai demult, pentru un ziar care a È™i dat ortul popii între timp. A avut o criză, chit că nu era de genul feminin.

Crize sunt multe, fireÈ™te, de parcă noi, am duce pe umeri nu numai greul, dar È™i toate bolile È™i ciudățeniile pământului. Crize de amor, de vârstă, criza pubertății, criza de divorÈ›, de îngrășare, de căderea părului, criză de ficat, de fiere, de rinichi, de albire a părului, criza acneică, de riduri, de trădare, de înÈ™elare, de personalitate, de pre È™i menopauză, etc… Dar È™i crize de poÈ™ete, bijuterii, operaÈ›ii estetice, È›oale, mâncare, călătorii la Costa Rica, Paris sau Roma.

Văleu! Ce de tragedii! Schimbări emoționale și de comportament. Derapaje psihice, crize de afectivitate. Urlete. Lacrimi și pumni în pereți, vorba ăluia colorat pe față, știți voi care!

Bieții noștri bărbați! Bieții noștri prieteni, amanți, copii, frați, cumnați, bietele noastre surori! Ei trebuie să ne suporte. Mvai, săracii! Stați să-mi șterg o presupusă lacrimă. Huh! Gata!

Am discutat È™i cu un psiholog înainte să scriu textul, păi cum altfel?! ȘtiÈ›i ce mi-a zis ? Că e firesc să avem crize. Că fiecare om trebuie să defuleze într-o zi (sau într-o noapte!) È™i că nu e nicio problemă dacă te dai niÈ›el cu capul de tencuială (mai rău e dacă eÈ™ti…dată!) spargi o cană plină cu cafea sau te duci în Mall È™i arunci 1500 de lei pe o pereche de cercei care cântă.

Am realizat, cu stupoare, că eu nu am avut nicio criză. Niciodată. Nu mi-a venit. N-am avut timp. Loc.

Pubertatea m-a vizitat… târziu. O fi venit ea pe la 11-12, dar nu eram acasă! Sorry! Eram pe bloc, mă ocupam cu prinderea unor infractori periculoÈ™i, n-aveam vreme de fleacuri. Ce pubertate, frate?

Ce crize să mai fac? N-avea rost! Consumam energia degeaba. Le vedeam pe unele prietene de-ale mele, moamă, ce crize mai „efectuau”, ziceai că-s la bâlci. Și întotdeauna obțineau ce-și propuneau. Eu? Nimic!

„Lasă că mă crizez pe la 24 de ani, nu mă las aÈ™a…uÈ™or!„- mi-am zis foarte sigură de mine. „Până atunci, poate se mai strâng nervii…”

Aiurea! Nimic. Eram fericită în lumea mea de copil sărac și tolerant. Dacă nu aveam ceva, ori îmi făceam singură, ori renunțam. Dar crize, ioc.

Au trecut anii. M-am făcut și mai mare. Aș fi vrut să fac și eu o criză, cât de mică, cea mai amarâtă și mai bășinoasă criză! Să mă simt și eu femeie, pe tocuri de 10 cm. Dar nu am putut!

Doamne, jur că mi-ar fi plăcut să trag È™i eu o criză cuiva, să mă È›ină minte în veci, dar…ba nu eram singuri, ba trebuia să tac, pentru că se uita lumea È™i nu cadra, ba eram în poziÈ›ie Sims, la ginecolog, ba… Au fost tot felul de motive. Și m-am abÈ›inut.

Cum o criză care se respectă nu poate fi…trăită la intensitate decât atunci când îți vine, le-am pierdut pe fiecare. Bănene!! Nici măcar o criză nu sunt în stare să fac?

Așa ciudă m-a pocnit, că-mi vine să-mi trag singură palme. Cum, domnule, să nu sparg și eu niște străchini acolo? Ce? Eu n-am nervi? N-am suflet? N-am necazuri?

Vreau să rag ca o leoaică ultragiată, să zboare ca niște zdrențe toți cei care-mi vor răul. Dar nu o fac. Mai strâng. Am unde!

Dana Fodor Mateescu

05.02.2019