Balta care „fură” bărbați tineri

Aflat în apropierea unei vechi biserici din Câmpina, „Lacul miresei” a căpătat, de-a lungul anilor, o tristă faimă, din cauza mai multor oameni înecaţi aici, în special fete tinere. Unii cred că balta este blestemată și nu se apropie de ea nici picați cu ceară. Alții, din contră, pescuiesc, beau bere pe mal, și sunt convinși că totul e doar o poveste de adormit copiii.

 Mireasa din adâncuri

Una dintre legende spune că pe aceste meleaguri a existat, cu secole în urmă, o mănăstire de călugări care au păcătuit, mâniindu-l foarte tare pe Dumnezeu. Nu se mai știe exact cum au greșit, bieții monahi, cert e că Tatăl Ceresc s-a supărat pe ei şi i-a pedepsit aspru. Apele au coborât cu putere din munţi şi au înghiţit cu totul lăcaşul de cult. Așa e povestea, care s-a transmis din om în om.

De atunci, cică balta „fură” vieţi omeneşti. Ciudat este că majoritatea sinucigaşilor sau celor care îşi află sfârşitul aici, în mod accidental, sunt bărbaţi. Nimeni nu reuşeşte să dea o justificare a acestui fenomen şi poate că ea nici nu există.

Un grup de parapsihologi care au poposit pe malul lacului au declarat că au simţit o toropeală ciudată, şi un vânt rece le-a îmbrăţişat trupul, ca o mângâiere venit dinspre adânc.

O alt mit, care circulă de ani de zile prin Câmpina, este acela în care o fată tânără s-ar fi aruncat în lac, iar acesta a înghițit-o de vie. Motivul? Părinţii au forţat-o să se mărite cu un bărbat bogat, dar pe care nu-l iubea. Chiar în ziua nunţii, ea a fugit din timpul ceremoniei și, plângând, a sărit în adânc. Era îmbrăcată în rochie de mireasă. Dimineaţa, oamenii au descoperit voalul alb şi florile de lămâiţă plutind stinghere pe luciul apei. Se zice că mireasa apare când e cerul senin. Ea poate fi observată și dacă te uiți în baltă. Există voci care susțin că uneori, pe lună plină, dracii dansează pe suprafața apei. Cine îi vede rămâne damblagiu pe viață, paralizează ori orbește.

Păcătoșii nu văd nimic!

Unii localnici cunosc de la bunicii şi părinţii lor povestea lacului blestemat. „Când cerul e senin şi apa se limpezeşte poţi vedea vârful turlei bisericii blestemate de Dumnezeu. Eu am văzut-o, da’ eram copil, declară Ion Nicolae, un localnic. Trebuie să ai sufletul curat ca s-o vezi. Dacă ești rău și ai păcătuit, gata! Nimic nu vezi! Unii zic că e minciună și că apa e mică. Dar nu se gândesc la faptul că, în timp, s-a umplut de nămol și că fundul s-a ridicat și a îngropat biserica?”

Am fost È™i noi acolo, să vedem despre ce e vorba. Era senin cerul, dar mireasa nu s-a arătat. Și nici turla bisericii… Cu siguranță suntem păcătoÈ™i! 🙂 ÃŽnsă o duhoare pestilenÈ›ială venea dinspre maluri, gata să ne răpună. N-am văzut dracii, întrucât, când a venit noaptea, luna nu era nici plină, nici goală. Pur È™i simplu lipsea, fiind ascunsă în nori. Am auzit doar bolboroseli È™i orăcăit de brotaci veseli.

AlÅ£i oameni, mai pragmatici, cred că toate aceste relatări sunt invenÅ£ii: „Închipuiri, nenică, zice Costin Ilie. Nu e nimic adevărat. Când eram tânăr, m-am aruncat în lac, să caut turla bisericii sau măcar o rămăşiţă. Nu credeam că există, ÅŸi m-am hotârât să distrug această legendă. Vă spun drept, apa nu are adâncime mare, nu încape acolo o biserică. M-am scufundat, dar n-am zărit nimic, e negru-negru jos, numai noroi. Sunt baliverne. N-am găsit nicio cărămidă. Doar sticle. Este adevărat că s-a înecat aici o fată tânără, mireasă, mai demult. S-a omorât pentru că iubea pe altul. Åži ÅŸtiÅ£i cum e, dacă se sinucide cineva undeva, hop ÅŸi alÅ£ii, tot acolo, că o fi bine… E o modă să te iei după alÈ›ii, până È™i la sinucidere. Nici măcar la asta nu suntem originali!”

Deocamdată, singurele fiinÅ£e care se bucură de această baltă damnată sunt raÅ£ele sălbatice ÅŸi vrăjitoarele specializate în magie neagră, a căror faimă a trecut demult graniÅ£a. Ele iau apă din lac, o toarnă în sticle, pe care le vând apoi, spunând fraierilor că pot scăpa de impotență, de farmece, de certurile cu nevasta sau de gura soacrei. Dacă scapă doar cu o enterocolită soldată cu spitalizare, consideră că au făcut în scăldătoare. 🙂

DFM, 2003