Victor

Știam c-o să plece într-o bună zi. Dar nu mă așteptam să mă răstoarne durerea în halul ăsta! Credeam că sunt puternică și mândră, așa, ca străbunii mei, care zâmbeau ironic atunci când li se rupea sufletu-n ei de suferință. Dar nu sunt…Nu pot!

Victor. Golden Retriever. 9 ani. Îl văd și acum cum vine spre mine, vesel, cu urechile-i blonde fluturând în vânt, cu balele lui de cățel pofticios, atârnând până la pământ! Ham! Ham!

A crescut odată cu Andrei, băiatul meu.

Victor…N-a fost niciodată bolnav, n-a făcut niciodată vreun rău altui animal sau vreunui om. Era prieten cu toată lumea, blând, mare și cald ca o sobiță aurie. Victor…

Pe 15 decembrie ar fi fost ziua lui. Dar n-a mai apucat-o. Nu știu ce l-a răpus. Medicii au spus că a fost otrăvit. Rinichii erau făcuți praf, pancresul la fel, ficatul umflat ca un cimpoi, plus o anemie. Nicio boală infectioasă gen Babesioză sau altceva… Doar organele distruse. Atât.

……………………………..

Într-o zi, l-am strigat și n-a mai venit. L-am căutat:

-Victoraș! Ce-ai, mă, băiatule?

M-a privit cu ochii lui nea Fodor, clipind din genele scurte și blonde:

-O să mă ușchesc, Muchinuțo!, mi-a zis, apoi mi-a plescăit ușor la ureche și mi-a lins blugii.

Mi s-a pus un ghem în gât! N-am crezut! I-am dat să mănânce ceva bun, l-am chemat, l-am mângâiat. Dar pentru el, totul se sfârșise. Știa asta! El, un biet câine știa! Iar eu mă încăpățânam ca o nebună să cred că nu! Specific mie!

Am chemat ambulanța veterinară. Au venit, l-au luat, i-au făcut analize, ecografii, perfuzii. Zadarnic. Prea târziu.

În ultima lui zi, a lătrat mereu. Zăcea într-o parte și lătra. Răzvan i-a pus muzică de la Trinitas, dar nici așa nu s-a liniștit. Când obosea, scheuna și ofta ca un om suferind. Ah! Nu vreau să știți cum oftează un retriever!! Tăcea numai când veneam lângă el și-i luam capul în brațe.

-Te doare, mă, băiatule?

-Mă doare, Muchinuțo, mă doare!

Aș fi plecat pe câmpuri departe, mi-aș fi rupt țoalele de pe mine, aș fi alergat ca Forrest Gump, încontinuu, să nu mai văd, să nu mai aud, să nu-i mai văd ochișorii ăia de cățel pedepsit pe nedrept de un cretin cu căcat în loc de inimă…

Victor!

Duminică, 10 decembrie, a intrat în comă. N-a mai răspuns. Nu s-a mai trezit. Apoi… Câteva spasme și dus a fost. Bietul meu cățel!

Afară era frig, iar norii întindau brațe lungi spre noi. Victor, retrieverul care n-a făcut niciun rău niciodată nimănui se răcea și el, încet, încet…

Muchinuta

13.12.2017