Cine e ea?

Cine e ea? 🙂

De când cu facebook-ul ăsta, primește sute de cereri în căsătorie, este solicitată la întâlniri semibăloase și nocturne sau invitată la naiba știe ce alte inepții masculine, din punctul meu de vedere, penibile toate.

La început m-am supărat, e drept. Apoi, mi-am dat seama că mă stresez aiurea, și și-așa am tensiunea mare. Chiar mi s-a făcut milă de toți ăștia. Dacă ar cunoaște-o, ar fugi ca din pușcă! Ea nu e ce se vede! E mai mult decât atât! Ea este o încurcătură de ițe, un ghem de dorințe, răutăți și de nebunii toate legate între ele, cu noduri gordiene, pe care dacă încerci să le desfaci, o ucizi.

Pe mulți dintre „păsăroi” îi blochează din prima, că o cunosc. Pe alții, mai interesanți, îi lasă, se joacă cu ei, ca pisica, dă cu lăbuța, discută, li se destăinuie, le povestește, le cere sfaturi, le dă sfaturi. (Ce sfaturi dă ea, păzea!!!). Când ăia o supără, vine tot la mine și îi „toarnă”.

În urmă cu vreo cinci ani, s-a împrietenit cu un profesor de istorie. Ăla vorbea numai în ani, nume de domnitori și bătălii. L-a blocat până la urmă. Nu s-au înțeles la motivul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, plus că ăla era ușor nazist la cap, ea fiind total invers.

Altădată i-a cerut prietenia un preot tinerel, frumușel, tras prin inel. Na, că mă lovi boala rimelor! Asta numai din cauza ei!

Părințelul în cauză o tot invita la biserica lui situată în nu știu ce comună îndepărată, prin noroaie și drumuri cu mult bariere și lanuri de porumb, o ciupea pe FB, îi trimitea inimioare și emoticoane cu îngeri. N-am lăsat-o să se ducă la el. Preotul s-a supărat și a „desprietenit-o”. Ea s-a ofticat și l-a blocat!

Unul care se dădea psiholog i-a trimis niste chestionare despre viață, amor, fericire, sex și familie și a rugat-o să le completeze. Ea? Să nu se bage în jocul lui? Atâta i-a trebuit! A început ăla s-o hărțuiască, până i-a ieșit chestionarul pe nas. Ei, nu lui. L-a blocat și pe ăsta.

……….

Așa că, fraților, nu vă luați după ea! E pusă pe rele. Habar nu aveți în ce vă băgați! Luați-vă gândul!

ÃŽn gospodărie, e o „meseriașă”. Am mai spus-o, È™tiu. Dar e bine de revăzut È™i reanalizat situaÈ›ia. E bună la cratiță ca apa-n cizme iarna, ca o È›igară aprinsă scăpată în pantaloni. Eu nici n-apuc să zic „săru` mâna pentru masă”, că È™i țâșnesc la WC ca o rachetă balistică intercontinentală. Simt că mor de durere, al naibii să fiu dacă mint! Sunt ca Dadan, ăla din „Pisica albă, pisica neagră”…

Pe când ea? Nimic. Ca trandafirul. Nu e vinovată. Fiul nostru îi seamănă, nu pățeÈ™te nimic. Dar eu am grijă mereu să nu strănut, după ce mănânc ciorba ei, È™i să nu plec nicăieri în ziua aia. Uneori, când sunt obligat s-o fac, trebuie să mă vindec cu lămâie È™i cafea. Altfel…

ÃŽn 17 ani, toate găluÈ™tile ei au fost tari ca piatra sau fleÈ™căite ca vata udă. PeÈ™tii prăjiÈ›i? FărâmiÈ›e! Mâncam cu penseta! Iar eu sunt genul ăla de bărbat care crede că dragostea trece (È™i) prin stomac. Clar! ÃŽn cazul ei, a trecut prin piept. Că eu cu inima am ales-o! Sau cu plămânii, că tuÈ™esc cam mult? Nu mai È™tiu…A trecut mult timp.

Pe vremuri, când o vedeam pe la conferințele de presă îmi trecea, brusc, foamea. Azi, când o văd, mi se face foame! Mă roade stomacul. Mă apucă o poftă de perișoare, de fripturi și de cartofi prăjiți cu mujdei de usturoi, că mă ia cu leșin.

Și încă ceva: mă stresează cumplit cu ideile ei fixe, are fixaÈ›ii. Mă cară prin cartiere vechi, cu case putrede È™i babe coclite, care mă întreabă mereu cât e ceasul, unde e IÈ›ic È™i când vine pensia… Nu cred că aÈ›i putea suporta.

De când o știu caută o carte. Vlad Georgescu, Istoria Românilor, de la Humanitas. O pierde, și-o caută disperată peste tot. „L-ai văzut pe Vlad Georgescu?, mă întreabă, de parcă omul ăsta, autorul, ar fi amicul ei din școala generală și trebuie să-i spună ceva. Mă întreabă de carte când taie pâinea la masă, când dă cu mopul sau înainte să adoarmă.

Face echipă la prostii cu fiul meu, se coalizează împotriva mea, inițiază greve spontane (fără efect, e drept!), fug în pădure, se dau revoluționari, își lipesc pe frunte haștaguri cu „rezist”, asta ca să-mi arate câd de retrograd și conservator sunt. Nu-i drept!

Cert e că ea nu e ce pare a fi și trebuie să ai stomac și inimă de oțel zincat, ca să o poți suporta. Jur că am spus adevărul și numai adevărul!

Scuzați! Aveți un antinevralgic?

Răzvan Mateescu

29.06.2017