Amor în toată regula

Amor? Nu știa nici ea când a început să-l iubească atât de mult. Și nici de ce. S-a întâmplat într-o vineri. Era la birou, șeful o rugase să „rezolve” niște dosare restante, dar n-avea chef. Carmen a deschis computerul și…a găsit mesajele de la Manolică.

Vorbeau pe Skype tâmpenii despre Guvern și Dragnea și manifestanți, când a simțit un șuvoi de lavă fierbinte în piept, în pântec, în coloana vertebrală. A crezut că s-a opărit cu ceai, dar nu! Era amor în toată regula. Ceaiul era în cană. Carmen se îndrăgostise. Soarele era sus pe cer, Manole în alt cartier. În altă viață, cu altă femeie-n pat.

Se gândea la el non-stop. Dimineața, la prânz și seara. Îl căuta cu palmele prin așternut, noaptea. Îl iubea rău de tot! Îl visa, îl vedea în oglinda retrovizoare când conducea, îl auzea la radio cântându-i numai ei… „Tu ești primăvara meaaaaa…”

-Ce mă fac?, a întrebat-o ea pe Monica, prietena ei cea mai bună.

Se întâlniseră la o cafenea cochetă din centrul vechi. La radio cânta Irina Rimes „Iubirea noastră mută”. La fix!

-Ce să te faci? Gândește-te că omul e însurat. E nasol dacă te arunci aiurea într-o relație de genul ăsta!

-ÃŽl iubesc!

-O să regreți!

-Știu, dar NU MAI POT!! Ce să fac?

-O să-ți treacă! O să-i treacă și lui, ai să vezi. Nu-și lasă familia pentru tine! Are un confort acolo. O stabilitate. Și în fond, de ce și-ar lăsa-o? Tu asta vrei? El are două proaste care-l adoră. Hahaha! Mă ierți, nu?

-Mmmm! Cred că mă minte, zice că nu se înțelege cu nevastă-sa, că n-o mai iubește de mult. Dar nu știu de ce, n-am încredere în el. Îl simt că minte. El n-o iubește nici p-aia, nici pe mine. E parșiv. Manipulează. Mă simt manipulată. Mă „face” ca pe toate femeile din viața lui. Și mai ales pe nevastă-sa….

-O cunoști?

-Nu, dar am văzut-o în poze. Mediocră. N-are nicio expresie. Inspiră milă.

Apropo, azi ne vedem.

-Unde? Cu ea? Ești nebună?

-Ei, cu ea! Cu el! La hotel. La Gara de Nord. Pe la șase. Mă așteaptă.

-Pe bune? Nu te las!

-Da! Trebuie să-l văd, să-l ating. Mi-e drag, Monica! Cum să mă vindec de el? Din cauza lui nu mai pot să trăiesc, să merg înainte. E o nebunie.

-Băi! Eu te știu o tipă puternică. Singurul lucru bun pe care poți să-l faci e să… NU te duci.

-Nu pot. ÃŽl iubesc!

-Și dacă află nevastă-sa? Abține-te!

-M-am abținut de vreo patru ori până acum.

-Știu! Dar mai abține-te o dată!

-Fumez țigara asta și… iau o hotărâre.

-OK. Mă suni, da?

-Te sun!

La ora șase și douăzeci, Carmen parca mașina la Gara de Nord. A coborât, și-a aprins o țigară, a opta, și a tras în piept un fum adânc. Telefonul bâzâia întruna. Era Manolică. O aștepta. O chema disperat. În cele din urmă a răspuns.

-Da.

-Unde ești, iubito? S-a întâmplat ceva?

-Nu…

-Atunci de ce nu vii? Te iubesc! Unde ești?

-Și eu te iubesc! Cum n-am iubit pe nimeni!

– Alo! Carmen!! Vino! Nu te mai aud…Alo!

Carmen stinse țigara cu vârful pantofului, își șterse lacrimile cu mâna și-și mai aprinse încă una. A noua…

Soarele Bucureștiului săruta duios trecătorii, iar cerul era incredibil de albastru.

Se trezi la casa de bilete.

-În ce direcție doriți să mergeți? a întrebat-o operatoarea.

Ea a zâmbit larg. Se hotărâse.

-Unde vreți dumneavoastră…

Dana Fodor Mateescu

……………..