Ce n-am să mai fac?

Ce? N-am să-mi mai fac niciodată cinci găuri într-o ureche, cu acul înroșit în foc, n-am să-mi mai pun lămâie-n ochi, să mi se facă albaștri (sau măcar verzi), n-am să mai mănânc dulceață de nuci combinată cu Brifcor rece și n-am să mă mai duc apoi în Piața Universității să strig „Jos Iliescu!”.

N-am să mai merg cu Pompilică pe câmpul de floarea-soarelui, n-am să mai sun la nicio sonerie de pe strada Teodosie Rudeanu, n-am să mai stau lipită (în formă de stea) cu spatele de acoperișul casei, n-am să mai ling țurțuri cu Sami, ovreiașul copilării mele, n-am să mai cânt niciodată cap-coadă „Suntem pionierii patriei”, n-am să mai mănânc niciodată„ buldănej” făcuți de madam Feri și nici prăjitură Flodni de la doamna Goldman, n-am să mă mai întorc de la școală cu Horia de mânuță, n-am să-l mai pot ține în brațe pe frate-miu și nici din salcâm n-am să-l mai pot arunca direct pe duna din puf de rață de la străbunica Marișka…

N-am să mai fac piruete cu rolele și nici podul de sus (mă ține, al dracu de dureros, spatele!), n-am să mai pun limba pe baterii, (poate puțin, de poftă!) n-am să mai sar din salcie în apa Herăstrăului cu chiote ca la nuntă, fericită și fără nicio grijă și nici în Lacul Mor(ț)ii n-am să mai înot, până la mijlocul lui, apoi să plutesc în derivă, pe spate…cu ochii în inima cerului.

N-am să mai cânt niciodată în corul de fete Juventus Carmen, pe scena Ateneului Român, nici măcar când nu e nimeni în sală…

N-am să mai sar niciodată de la trambulină în bazin sau de la platforma de zece metri, n-am să mai mănânc ghiocei cu Sami și cu Silvia „ca să ne facem frumoși”, n-am să mai cânt niciodată „Partaj” cu Dana Neacșu ori cu Păunița și n-am să mai organizez piese de teatru în aer liber…

N-am s-o mai găsesc niciodată pe mama la Gara de Nord, oricât aș căuta-o, n-am să mai port pantaloni scurți din blugi rupți puși peste colanți negri, n-am să-mi mai confecționez espadrile din perdele de tren și nici nădragi, n-am să mai sufăr din cauza Cristienilor din viața mea, frumoși, imposibili și parfumați și nici cu Cristina nu mă voi mai întâlni vreodată, – n-am să-i mai aud glasul la telefon, (Piti, che cazzo combini?) n-am s-o mai țin de mână, (cu toate că, acum când scriu, îi simt palmele, palme de fată tânără, care spală multe vase, degete lungi, arse de detergenți și călduțe ca niște prăjiturele…)

N-o să mai dau niciun examen în clădirea Facultății de Jurnalism și Știintele Comunicării (de la LEU), n-am să mai fac baie, noaptea, în căminul fetelor mele (Dana și Lize!), n-am să mai beau vin roșu adus de John Muscalu, fix de la Giurgiu și nici brânză de Brăila n-am să mai mănânc. Iar despre orez cu prune, gătit ca-n Berceni, nici nu mai zic…

N-am mai joc „Frunza” niciodată, n-am s-o mai întâlnesc pe Florina Macarie decât în vis și-n amintiri, n-am să mai dansez, cu tata, pe muzica lui Ray Charles (Georgia on my mind) n-am să-mi mai strâng în brațe părinții niciodată. Niciodată…

Voi ce… nu mai faceÈ›i?

Dana Fodor Mateescu