Bărbatul care nu există?

Un prieten, tinerel și cam naivuț, mă întreba deunăzi ce-mi place la un bărbat. M-a înduioșat. La naiba! Ce-mi place la un anumit bărbat? Sau în general? Aici e chichirezul!

Dana de azi visează vrăbii, ca Nela din Balanța lui Băieșu, scrie știri la Semnal, se dă cu bicla până rămâne țeapănă, și cântă melodia „Partaj”, când îi vine să plângă.

Dana, cea din secolul trecut, ar putea să cârâie câte ceva despre subiectul ăsta, dar așa, ca aparatele de radio alea vechi, cu lampă verde, când le cauți de posturi.

Eheee, maică, ia să vedem! Atunci, îmi plăceau la nebunie bărbații care cântă. La orice. Voce, vioară, tobă, piculină, ukulele, țambal, pian, clarinet, drâmbă, elastic sau sticlă. Educat să fie! Exclus mitocanii, abuzatorii de orice fel. Nu suportam bărbații care scriu greșit în limba română. Cum îmi plăcea vreunul la mutră, îl rugam să-mi scrie o scriorică. Cum vedeam verbul „a fi” scris greșit, și cuvinte fără toate i-urile la ele, gata! Pa!

Recunosc, că am făcut vreo două-trei compromisuri. Prea erau frumoși, superbii naibii! Dar am plătit prostia. Cu vârf și-ndesat. Nu pentru că nu scriau corect! Ci pentru că erau imbecili. Iar eu și mai imbecilă, pentru că i-am acceptat în lumea mea.

În genere, însă, bărbații din inima mea erau frumoși și încrezuți ca niște curcani. Mă iubeau numai pe mine, de crăpa inima-n fetele din București, când apăream pe ștrase, alături de ei.

Erau înalți până la tavan, purtau bocanci în picioare, erau îmbrăcați în haine de piele și aveau plete până la brâu. Miroseau frumos a parfum de firmă, care se imprima în pielea aia lucioasă. Ținea și trei zile.

Știau multe. Erau studenți la Arhitectură, Arte Plastice sau Conservator și uneori pictau icoane pe sticlă. Sfinții lor semănau leit cu Jim Morrison sau Ian Gillan. Bărbații fumau Marlboro roșu, cartonat, și seara mă priveau cu ochii subțiați. Mințeau sublim și înjurau în limba engleză.

Omul pe care-l apreciam avea ochii frumoși, de culoare deschisă, și buzele ca pâsla dintr-un pian de concert. Știa să-și ceară iertare într-un fel absolut nebunesc, dar nu vi-l spun. Mă făcea să râd până la sufocare, fără să mă gâdile.

Bărbatul pe care-l doream, nu mă întreba niciodată la ce mă gândesc, mă tundea în scări și mă ținea, nu de mână, ca lumea normală, ci de antebraț, ca acrobații de la circ care fac salturi mortale, fără plasă, și trebuie să apuce bine partenerul în zbor…

Tipul care-mi plăcea mie nu mă pedepsea, avea idei și știa ce vrea. Mă înțelegea și mă lasa în pace atunci când trebuia. Își ținea promisiunile și gândea liber. Nu mă forța să fac ceea ce nu pot și nu vreau. Nu-mi era rușine cu el în public. Și nici în privat!

Bărbatul pe care-l adoram era corect, nu stătea cocoșat, nu se vaita că-l dor încheieturile, nu mă trimitea la farmacie când plouă și nu plescăia când mânca. Ajuta săracii și nu se plângea niciodată. El nu se pupa cu mă-sa pe gură, nu-și tăia unghiile din carne și nu mânca pepene cu pâine.

Bărbatul perfect se uita la filme de colecție, bea vinul fără apă, nu suporta fotbalul, NU mă înșela cu prietena mea cea mai bună (pe vremea aia!). Mergea pe munte și mă apăra de urși. Avea cămăși care se calcă ușor și iubea pisicile. Era omul care mă surprindea și lua decizii rapide. Dacă-l sculam la patru dimineața știa Teorema lui Pitagora generalizată și toate formulele geometrice. Era fan Bulgakov, Panait Istrati și Mateiu Caragiale.

Bărbatul care mă atrăgea era nebun de legat și genial. Când toată lumea zicea: „STOP, de aici nu se mai poate!”, el reușea întotdeauna să meargă mai departe.

Bărbatul care-mi oprește respirația, azi, mă duce acolo unde nu m-a dus nimeni niciodată, îmi dă să mănânc pește colorat, îmi arată Dunărea cu palma și mă urcă-n cer cu lumina din inima lui. Bărbatul care mă iubește, mă duce la malul mării toamna și-mi oferă un buchet de pescăruși vii.

Dar, dragii mei, așa ceva numai în filme există. Și nici acolo, că dup-aia zice consumatorul că regizorul e cretin și pleacă din sală înainte de final.

KanieÈ› filma!

Dana Fodor Mateescu

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!