Primar la cinci ani?

Eram prin bucătărie, troncăneam printre oale, ca fetele, și ascultam cu o ureche publicitatea electorală de la radio. O minune! Vorbea Ponta Victoraș.

Èšup! Apare È™i Andrei cu maÈ™inuÈ›ele lui: bum, trosc, bum! È™i cu o noptieră pe care o târa de colo-colo. Se opreÈ™te niÈ›el din distrus È™i ascultă ce zice premierul. Că o să facă, o să dreagă, că are încredere în nu È™tiu cine, pe care îl susÈ›ine cu tot sufletul la primărie…etc.

-Aăă, ce minciuni spune ăsta!, exclamă fiul meu lăsând noptiera în mijlocul casei.

-Cum adică minciuni? Ce știi tu?, îi răspund, cu ecou, din dulap, ascunsă printre cratițele în care îmi prinsesem tricoul.

-Eee È™tiu eu, am auzit la Proteve, zicea o femeie că primarii mint ca să fie aleÈ™i la primărie È™i dup-aia nu mai răspund la telefon, când îi sună oamenii că s-a spart o È›eavă…

Mă amuză gândirea lui, așa că îl provoc nițel. Asta după ce mă desfac din dulap.

-Măi, dar tu dacă ai candida (nu știe ce înseamnă a candida!) pentru primăria din sectorul (6) în care locuiește mamaia, ce ai face pentru cetățeni? Tu ce idei electorale ai?

ÃŽÈ™i trage nădragii până la țâțici, serios È™i gânditor. Se scarpină la buză, mai trage un È™ut într-o hârtie….

-Păi, aș repara străzile, că mă enervează, și aș picta blocurile. Sunt urâte și împuțite!

-Așa, și? Mai departe! Un primar are multe de realizat. Cu oamenii săraci ce faci? Cu ăia fără case, la care tot mergem noi?

-O să le dau locuinÈ›e È™i dacă nu am bani să le cumpăr, pentru că sunt mic, fac rost de maÈ™ini vechi È™i îi pun să stea în ele. Copiilor săraci le dau din jucăriile mele È™i hainele care mi-au rămas mici. AÈ™ aduna toate pisicile din BucureÈ™ti È™i le-aÈ™ aduce la noi acasă…

-Cu bătrânii singuri și bolnavi ce ai de gând?

-Pe ei îi fac să râdă, mă prostesc în faÈ›a lor, dau din picioare, stau în cap….îi duc la teatru È™i la circ, dar gratis, fără bani! Femeilor care n-au copii le aduc eu câțiva…

-De unde?

-De la mamele care nu vor să mai aibă. Le spun: mamelor, nu mai vreÈ›i copii? Bine! Nu-i omorâți, daÈ›i È™i altor femei care plâng È™i n-au…

-În regulă, zic, dar ție îți pace cum arată Bucureștiul acum?

-Îmi place. Dar o să aduc mai mulți copaci și o să-i plantez singur.

-De unde îi aduci?

-De la Brico, de unde cumpără È™i tata…

-Cu infractorii ce facem?

-Îi prindem, dar întâi le chemăm pe mamele lor, le spunem ce-au făcut ăia, îi facem de rușine, apoi îi băgăm la închisoare.

-Am rezolvat-o cu bătrânii, cu blocurile, cu familiile sărace… cu florile È™i străzile, dar tu din ce partid vrei să faci parte?

-Eu sunt din Partidul Steagul României…

-N-am auzit de el…

-Păi, nu, n-ai auzit, că acum l-am făcut…

-Acum, când vorbeam?

-Da.

-Oooo! Mișto partid! Cine face parte din el? E și Băsescu?

-Nooo. Doar eu, tu, mașinuțele mele de epocă, Victor, câinele nostru, Berlioz-motanul și tata.

-Și o să ai tu timp să conduci o primărie? Când te mai dai cu bicicleta? Cu trotineta?

-Ce prostuță ești! Păi, ce? Primăria are volan? Cum s-o conduc? Eu mă joc la primărie, îmi iau bicicleta acolo în birou, mai desenez, vorbesc la telefon cu diferiți oameni, cu câinii mei, mă uit la un DVD. Pun și steagul partidului. Așa se face.

-Și ce culoare are steagul ăsta?

-Roșu și negru.

Dana Fodor Mateescu si Andrei Mateescu, cinci ani- 2012