Secretul Sofiei Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din Sud-Estul Europei

Profesor universitar şi membru emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale, dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu este un nume cunoscut în lumea specialiştilor din acest complicat, dar pasionant domeniu de vârf al medicinii: neurochirurgia.

Timp de aproape jumătate de secol, această doamnă extraordinară, cu o constituţie fizică fragilă, dar înzestrată cu o voinţă de oţel „ a reparat” creierele a mii şi mii de oameni. Le-a redat sănătatea. 

În 2008 ne-a părăsit, însă a lăsat în urma ei tehnici inedite, inventate ad-hoc, care au salvat și salvează încă mii de vieţi. Mă număr printre jurnaliștii norocoși care au reușit să o cunoască și să stea de vorbă cu dânsa. Dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu a fost o lumină. Și încă este!

Alegerea Sofiei

Sofia Ionescu Ogrezeanu s-a născut pe 25 aprilie 1920, la Fălticeni, unde a urmat primii ani de şcoală. Începând din clasa a şaptea, a învățat la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, apoi la Facultatea de Medicină (1939). A ales neurochirurgia, în urma unei întâmplări triste.

„Mă întorsesem în Bucureşti după o perioadă de practică, pe care o efectuasem chiar în localitatea natală, pe timpul vacanţei. Colegii mei erau foarte abătuţi, ca după o nenorocire. Fiica unui profesor de la noi, care ne era colegă de clasă, fusese operată la Paris. Avusese un chist localizat la creierul mic. Din păcate, a murit în timpul intervenţiei. Cu toții am suferit și simțeam că suntem neputincioși. De ce n-au salvat-o medicii? De ce operaţia nu se putea face la noi? Întrebările acestea m-au urmărit mult timp. Mă frământam.”

În timpul facultății, domnișoara Ogrezeanu a urmat un prim stagiu de practică la Oftalmologie. Al doilea stagiu, îl face în 1943, în calitate de medic de circă rurală, în comuna Baia, o localitate de lângă Fălticeni. În același an, efectuează un stagiu de internat în Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din București, intrând în prima echipǎ neurochirurgicalǎ „de aur”, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și medicii Constantin Arseni și Ionel Ionescu, cel care devine soțul ei doi ani mai târziu.

În 1944 vine și prima încercare pentru tânăra doctoriță. Război și disperare. Sofia avea doar 24 de ani.

Un copil rănit necesita, de urgenţă, o trepanaţie. Concursul de împrejurări a făcut ca intervenţia să fie realizată de ea. Micuțul pacient a fost salvat. La sfârşitul operaţiei, renumitul profesor Dimitrie Bagdasar a îmbrățișat-o cu multă căldură şi i-a dat binecuvântarea în noua meserie, care, până la acea dată, pe tot globul pământesc nu mai fusese practicată de vreo femeie.

„Deşi am avut emoţii în timpul primei operaţii, parcă am simţit că sunt învăluită de un nor de linişte. Mă concentram numai asupra a ceea ce aveam de făcut, pentru că dacă m-aș fi gândit că pe masă era un pui de om, a cărui viață e în mâinile mele, cred că aș fi tremurat. Și nu aveam voie să greșesc! Niciun milimetru. Operația mi-a decis viața pentru 47 de ani înainte, atât cât am stat în neurochirurgie.”, a mărturisit dr. Sofia Ogrezeanu Ionescu.

Un bisturiu numit Speranţă

Tânăra doctoriță a reușit singură, într-o lume în care numai bărbații puteau intra până atunci. Să umbli, la propriu, prin gândurile, amintirile și centri nervoși ai pacienților nu e un lucru simplu. Aici e nevoie de har, cunoștințe temeinice, finețe și precizie.

În 1946 a participat la concursul de secundariat, în 1954 este încadrată medic primar la Clinica Spitalului „Dr. Gh. Marinescu”, din București, iar în 1976 obține gradul de medic primar neurochirurg II.

În recomandarea dată de conducerea spitalului, scria că dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu a contribuit la instruirea noilor medici, punându-și amprenta profesională asupra fiecăruia: rapiditatea, descoperirea tehnicii celei mai bune, potrivită fiecărui caz.  

Dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu a lucrat în echipă, ani de zile, alături de dr. Constantin Arseni, fiind foarte buni prieteni. Experienţa dobândită pe parcursul celor cinci decenii de muncă a sintetizat-o în numeroase lucrări de specialitate, articole utile chirurgilor de astăzi aflaţi la început de drum.

„Da. Mi-a fost greu. Uneori extraordinar de greu. Cei care fac această meserie È™tiu bine despre ce vorbesc eu acum! Programul de lucru era dur. ÃŽn fiecare zi începeam la 5 dimineaÅ£a. 12-15 ore munceam, stăteam aplecaÈ›i asupra bolnavilor. Era vreme de război, iar eu lucram chiar în secÅ£ia unde veneau răniÅ£ii de pe front. ÃŽn prima lună de meserie am slăbit zece kilograme. Zece kilograme!! Operam întruna. Operam, operam. Și când dormeam operam, dar în vis. Tot timpul mă gândeam la pacienÈ›ii mei. Când aveam câte un soldat român pe masă, o vedeam pe mama lui care îl aÈ™teaptă, plângând. Mă gândeam la familia lui… Nu suportam să văd mame È™i copii plângând, nu suport nici acum. Acesta era secretul meu, care m-a ajutat mereu să mă ridic de jos È™i să operez, chiar dacă eram obosită, chiar dacă nu mâncam de 24 de ore. ”

Consultaţie în haremul şeicului din Abu Dhabi

Sofia a avut însă un regret: că n-a stat mai mult alături de cei doi copii ai ei, Constantin și Ioana. Din cauza că nu aveau cu cine să-l lase pe băiatul lor, când era mic, îl luau după ei, în spital. „Îl lăsam pe Lucu singurel într-un salon. Mă gândeam la el: Doamne, să nu pățească ceva! Era mic, de un anișor. Când mă întorceam, îl găseam căzut pe cimentul rece, jucându-se. Băiețelul meu drag! Îl luam în brațe, îl sărutam. Mă simțeam așa de vinovată, dar ce era să fac?! Mai târziu, din această cauză s-a și îmbolnăvit.”

Dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu își mai amintește că, în anul 1946, când era pe moarte în urma unor complicaţii ale unei tuberculoze, profesorul Bagdasar şi-a chemat colegii mai tineri la Breaza, pentru a-i ruga să muncească la fel şi după ce el nu va mai fi, să lupte pentru dezvoltarea neurochirurgiei româneşti, să se ajute între ei. Cuvintele lui au fost ca un testament, după o viaţă de muncă închinată medicinii.

Datorită femeii-neurochirurg românce a fost înlăturat un mare neajuns din haremul Şeicului Zaied Bin Sultan al Nohaian, din Abu Dhabi. Una dintre cele patru neveste ale acestuia, mamă a nouă copii, avea probleme grave la coloana vertebrală. Pentru că religia nu permite în această ţară ca un bărbat, fie el chiar şi medic, să intre în harem, oamenii de la curte au căutat în toată lumea o femeie care să practice această meserie. Şi au găsit-o, în România, pe dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu, care a operat-o pe soția șeicului. Întervenția a fost un succes.

Printre creierele în care doctoriţa „a umblat” au fost şi multe ale unor personalităţi, artişti, poeţi sau reprezentanţi ai nomenclaturii comuniste. Tot dr. Sofia Ionescu l-a operat şi pe soţul Mariei Tănase.

Sofia se luptă cu moartea

Despre unele evenimente mai triste trăite în sălile de operaÅ£ie, cea care a învins moartea de nenumărate ori îşi aduce aminte ÅŸi astăzi cu lacrimi în ochi. S-a întâmplat ca unii pacienÅ£i să moară, deÅŸi operaÅ£ia a decurs normal, din alte motive, chiar absurde. „Am operat un băiat tânăr ÅŸi frumos, ca un brad. Avea o tumoră în lobul drept al creierului. După câteva zile de stat la pat, a murit de… ocluzie intestinală. Era nedrept! Nu puteam să înÈ›eleg de ce! Am aflat că lui îi fusese ruÅŸine să o cheme pe îngrijitoarea care îi pune plosca. Și a făcut complicaÅ£ii. S-a abÈ›inut. Doamne, dacă aÈ™ fi È™tiut! Veneam eu să-i pun nenorocita aia de ploscă. Multă vreme mă ascundeam ÅŸi plângeam în hohote, de mila lui. De ani de zile mă luptam cu moartea, o opream, o amânam, salvam copii, tineri È™i bărtrâni din ghearele ei, dar acum pierdusem… Și nu era vina mea.”

Doctoriţa a căutat de multe ori să-şi imite mentorul, profesorul Bagdasar, uimită de minunile pe care le făcea acesta. Şi de multe ori a reuşit. O pacientă, care în urma dezvoltării unei tumori paralizase, a fost operată de dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu. La câteva minute după intervenţie, femeia vorbea şi se putea mişca.

„Pacientul trebuie să trăiască!”

Azi, neurochirurgul a lăsat bisturiul deoparte. Lupta pentru viaţă, lupta cu moartea sunt doar amintiri. Din când în când, în vis, îi mai apare o masă mare de operaţie, luminată de un reflector puternic şi o voce care-i parcă îi ordonă: „Pacientul trebuie să trăiască!”.

În cartierul cochet în care locuieşte, în spatele bulevarului Magheru, doamna doctor Sofia Ionescu Ogrezeanu păstrează imaginea vie a somităţilor medicale cu care a lucrat. Din când în când, mai răsfoieşte dosarele unor pacienţi, redescoperă schemele complicatelor operaţii, unele dintre ele făcute în premieră mondială, zâmbeşte aducerilor aminte.

Pentru meritele deosebite dovedite încă din anii studenției, domnia sa a fost răsplătită cu numeroase premii, diplome, și distincții de onoare: Semnul de Distincție al Crucii Roșii 1943, cu insigna „Evidențiată în Munca Medico-Sanitară (1957), cu medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei”  1964, cu medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii”  1972 .

În 1996 primește Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepție, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” și Diploma de Onoare a Confederației Naționale a Femeilor din România, Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni și Medalia de Onoare a aceluiași municipiu, culminând cu acordarea celei mai înalte distincții din România, Steaua Republicii, în grad de cavaler, pe care a primit-o la începutul lunii martie 2008, cu puțină vreme înainte să plece la cele veșnice. Doamna doctor Sofia Ionescu-Ogrezeanu a încetat din viață pe 21 martie, același an.

(Dana Fodor/Răzvan Mateescu, material apărut în anul 2002 în ziarul Național./ Update 2011)

Expl. foto: 1. Dr. Sofia Ionescu la început de drum

         2. În plină operaţie, „cap în cap” cu dr. Arseni. 

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!