Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Am patit-o si eu!

Bășina

Bășina. 🙂 Să vă povestesc ceva. ÃŽn urmă cu ceva timp, m-am dus printr-un supermarket miÈ™to să caut o măturică. ÃŽn magazin, omor. Sufocare. Ziceai c-a venit Shakira È™i dădea autografe. Lume de toate culorile È™i naÈ›ionalitățile. Oameni simpli de la È›ară, mirosind a cocean ars, a blană udă de oaie È™i a usturoi, muieri cu broboade È™i dinÈ›i din fier, dar È™i domni È™i doamne „de revistă”, eleganÈ›i.

Aromele? Pfui! Foarte ciudate. Din loc în loc, am descoperit combinații chimice usturătoare: parfum de lux amestecat cu acid acetic extra pur. Să curgă lacrimile șiroaie!

Mai ales că mâncătorii de păsulă cu ceapă au început să-și descarce liniștiți sfincterele, fără să le pese de cei din jurul lor. Fâsâite. Timide, dar viguroase.

Oricum, cine-i vede? Vorba lui Topârceanu în „Balada bășinii” (Dilema): (Luați o mică pauză de la textul meu și delectați-vă! Nu e toată, o găsiți voi pe net!)

„Toata lumea bese, asta-i axioma
Nu intereseazã sunet sau aroma.
ÃŽn privinta asta toti suntem la fel

Floarea nobilimii, preoti, printi, printese,
Papa de la Roma bese si iar bese.
Îns-o chestiune trebuie-nteleasă
Fiecare bese, dar la el acasă!

Fara martori merge, tare sau încet,
Nimeni nu-ti dictează să te besi discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi să sune
Treaba ta, esti liber, poti sa faci si spume!

Si chiar daca nimeni nu-ti sta împrejur,
Poti sa besi în lege, pâna pici in cur.
Eticheta cere, însa, sa fii pudic
Bunul simt pretinde sa nu besi în public. etc. „

Acum să revenim la… pârÈ›urile noastre! Putem? Ok!

Fraților, puțea, la un moment dat, în zona articolelor casnice, de-ți venea să-ți smulgi nasul de pe față și să-l arunci, hăt, departe! Cauza?

Se bășise un mitocan urban, în așa hal, încât tot puhoiul ăla, de oameni bine intenționați, a luat-o prin altă parte, lăsând locul pustiu. Numai eu, ca o veveriță cretină și nevinovată, a trebuit să înot efectiv prin valul de flatulență.

Soțul meu, expert în duhori citadine, îl contrazice pe Topârceanu și zice:

„Ăsta-i pârț orășenesc provenit de la o femeie divorțată, cu discopatie lombară și vezică biliară leneșă!”

„Pe ce te bazezi când afirmi asta?”, l-am întrebat uluită, cu mânuța la nas.

M-a privit șocat și extrem de serios:

„Mă pricep! E o diferență. Altfel pute o bășină de intelectual, de violonist, fizician, actor, redactor de știri la radio sau balerină și altfel miroase una trasă de un taximetrist, un gropar, un buldozerist sau un datornic la întreținere cu probleme la ficat. Alea-s bășini necalificate. Totul ține de chimie, de stres, modul de viață și tractul gastro-intestinal.”

M-a bufnit râsul. În hohote!

Mdeci, un om care a citit la viaÈ›a lui, un absolvent de facultate, cu master sau doctorat, elimină un pârÈ› cu totul È™i cu totul deosebit, lucrat, elaborat, dichist, eventual cu vibrato, dacă o fi È™i muzician. 🙂

Să-l cred? Și ce mai conta? Dragilor, cum să vă spun? Bășina aia era ULUITOARE. Cu siguranță, o profesionistă. Părea materială, aveam impresia că o văd cu ochiul liber, plutea în aer, țopăia pe la raionul de prosoape și-mi scotea limba. Își bătea joc de mine, urmărindu-mă perversă, parșiva dracului! Era o megabășină, ce mai!

Câțiva cetățeni s-au oprit, cu degetele la nas și se uitau urât la mine. Mă bănuiau cumva?

Eu dădeam din mâini s-o gonesc: „Pleacă, jigodie, de lângă mine! Nu ești a mea! Hai sictir, du-te la ăla de te-a tras!”

Aroganta de bășină, nimic!

Am pus fularul la gură, la nas, am închis ochii, de scârbă. (Aveam senzația că ar putea intra în mine și prin urechi!) Sfinte Haralambie!

Nu pot să înțeleg ce-a mâncat prostovanul respectiv. Ce a putut să creeze o asemenea duhoare pestilențială cu iz de mort trist, în putrefație, rântaș, brânză stricată și ou răscopt?!

Ce s-o mai întind cu poveÈ™ti din lumea corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, uÈ™or deformabile È™i expansibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă È™i tind să ocupe întregul volum pe care îl au la dispoziÈ›ie… (vezi dex, definiÈ›ia gazelor) 🙂

Ținându-mă de nări, și sufocându-mă ca o eroină, am sărit peste un raft și mi-am luat mătura mult dorită. Victorie!

Afară, la aer rece și curat, am tras adânc de tot, o gură. Bine mai era! Totuși, aveam senzația că blestematul ăla de pârț profesionist se pitise-n părul meu, în haine, se ținea ca scaiul.

Cum am ajuns acasă, mi-am aruncat țoalele de pe mine și le-am pus la fiert într-un cazan în care făcea țuică socrul meu. Am turnat peste ele apă fiartă și o juma de sticlă de balsam, apoi m-am dus și mi-am cumpărat cinci Ciucaș la 330 ml. M-am trotilat rapid. Ca să uit.

Termenul pentru „bășină” în latină, cu sensul de vânt/part, este crepitus.
Mai exact:
  • Crepitus ventris (sau doar crepitus) înseamnă zgomotul produs de gaze. Booom! Trosc! Crac! ;) 
  • Verbul asociat este crepo, -are (a pocni, a scoate un sunet).
O altă variantă, mai rar menționată în context etimologic direct, dar existentă în literatura medicală latină, este vissio.

Dana Fodor Mateescu- 2019

Foto preluare Internet.

Dacă ți-a plăcut ce ai citit pe blog, susține-mă, aici:

RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

2 Comments

  1. Viorel Mihaescu

    Doar nu avea sa strice omu’/oama o coÈ™arca de maÈ›e pentru o baÈ™ina …

Leave a Reply