Sile caută o femeie

Sile a căutat-o toată viața lui. Simțea că o va găsi într-o zi, dar nu era sigur când. „Cum ai vrea să fie femeia pe care o vei iubi?„- îl întreba cel mai bun prieten al lui, când fumau pe ascuns, tolăniți pe câmpul din spatele casei.

„AÈ™ vrea să arate bine, în primul rând. Să nu fie proastă! Să nu-mi fie ruÈ™ine cu ea în public! Să mă invidieze toată lumea când ies cu ea în oraÈ™… să-mi fie dor de ea în fiecare secundă…” zicea el, cu ochii pierduÈ›i în cer. Cerul îi privea, la rândul lui È™i-È™i scutura norii. Mirosea a pelin proaspăt È™i-a mămăligă cu lapte. Tanti Sofica, vecina, își chema copiii la masă. ÃŽi cunoÈ™teau glasul ca o trompeÈ›ică.

„Ești prost, Silică, tată! Așa ceva nu există!”

„Ba există!”

Și el a tot căutat-o. A crezut că e cea care i-a devenit soÈ›ie. Dar în trei săptămâni È™i patru zile, Sile s-a prins repede că nu era ce-È™i dorea. ÃŽnsă l-a lovit aÈ™a, un soi de milă, prea era disperată după el. „Mă, e drăguță, arată bine la corp, deocamdată, face mâncare bună, dar…e goală…pe dinăuntru, înÈ›elegi? Și e È™i cam proastă! Nu mă simt întreg cu ea. Dar acum, ce să fac? Am luat-o? Am luat-o… Merg înainte. Mi-e milă de ea!”

Ani de zile a căutat altceva, în toate femeile din lume. O căuta pe EA. O visa. Îi cunoștea pașii, zâmbetul, gura, dinții, sprâncenele, știa și unde avea alunițele, gropițele, obrajii. Daaa, obrajii ei erau rotunzi, ca de copil, îi încăpeau perfect în palme.

Bietul Sile! Se apropia de 45 de ani și tot n-o găsise. Nevastă-sa se cam smochinise, abia dacă o mai recunoștea când ajungea acasă, din delegațiile prelungite. Îl plictisea cumplit, nici n-avea ce să discute cu ea, dar pe întuneric, o accepta, că doar era bărbat în toată firea, încă tânăr și în putere.

Căuta mereu femeia sufletului său. Nu era nici în Diana, nici în Viorica, nici în Jeni. Nu era și gata!

Începuse să-și piardă speranța, când, într-o zi, a găsit-o. Era ea! Iubita vieții lui. Femeia la care visase clipă de clipă. Zi de zi.

Era fericit, cum n-a mai fost niciodată. ÃŽntinerise È™i zâmbea tot timpul. „E un păcat să iubeÈ™ti? Să te îndrăgosteÈ™ti până la zbor, de femeia la care ai visat din adolescență?„ – l-a întrebat pe duhovnicul lui.

„Părinte, o iubesc! Știu că am păcate mari, că am călcat pe alături, că am o familie, dar eu nu mai pot trăi departe de femeia asta! Mor!”

Preotul l-a certat, l-a luat de urechi, a plescăit dezaprobator. I-a spus că nu e bine ce face. Ei doi se știau de multă vreme:

„Du-te, frate, acasă la nevastă! E de vină ea că nu corespunde? Am luat-o eu de soție sau tu? Gata! Fii cuminte, dacă vrei să te iert! Nu te mai gândi la cealaltă, că te spun!”

Sile era un om credincios È™i l-a ascultat pe preot. Și, din clipa aia, a început să moară puÈ›in câte puÈ›in…

Dana Fodor Mateescu