România, 2019. Monștrii cu chip de om trăiesc printre noi, respiră, bagă în ei mâncare, băutură și râd. Trecem pe lângă ei și nu-i simțim, preocupați de griji. Suntem norocoși că ne ocolesc.
Însă, nu toată lumea are șansa asta. De azi, o mamă din Olt a rămas fără fata ei frumoasă. Alexandra vea 15 ani și a fost ucisă brutal, de o scursură care a tranșat-o și apoi a ars-o într-un butoi.
O altă mamă își jelește fiica, dispărută și omorâtă de același individ. Bărbatul, care ar fi taximetrist de ocazie, este bănuit că le-a ucis pe Alexandra, pe Mihaela Luiza Melencu, dispărută acum trei luni, dar și pe o a treia tânără, dispărută tot în Olt.
„Vineri dimineață, (26.06.2019) polițiștii au descins la locuința unui bărbat de 65 de ani, șoferul de ocazie al celor două fete dispărute din Caracal. Potrivit surselor din anchetă, acolo ar fi fost găsite corpurile celor două fete, dar și trupul unei a treia victime.
Fetele au dispărut la date diferite, dar se pare că s-au urcat în mașina aceluiași bărbat.
Alexandra MăceÈ™anu este cea care a dispărut pe 25 iulie 2019. Datorită ei, mai exact telefonului ei, poliÈ›iÈ™tii au reuÈ™it să dea de urma È™oferului, potrivit Observator.Â
Conform gazetanoua.ro, polițiștii au găsit un cercel în mașina bărbatului, mașină care a fost văzută pe camerele de supraveghere în timp ce lua la ocazie o tânără. Prima ipoteză este că accesoriul îi aparține Alexandrei Măceșanu, tânăra de 15 ani care a dispărut miercuri.
Tot la locuinÈ›a bărbatului au fost descoperite oseminte, pungi de carne È™i dinÈ›i despre care se crede că sunt umani. Rămâne de văzut dacă este vorba despre rămășiÈ›ele fetei dispărute È™i dacă situaÈ›ia este conectată cu alte două dispariÈ›ii din Olt.â€
…
Vă puteÈ›i pune o clipă în locul fetelor? Unii de pe Facebook spun că au fost prea naive, că s-au urcat în maÈ™ina unui necunoscut, că poartă È™i ele o vină. Dar câtă lume nu face autostopul? CredeÈ›i că ele nu È™tiau? Că părinÈ›ii nu le-au învățat: „Mamă, să nu te urci niciodată în maÈ™ina unui ciudat, uită-te la el, să fie serios, mai în vârstă, să îți dea încredere…†Poate aÈ™a au făcut È™i ele. Figura de tataie cumsecade, probabil că le-a convins să accepte. Poate că se grăbeau să ajungă mai repede acasă. Poate că maÈ™ina care circula de obicei pe ruta aceea, nu mai venea… Și atunci, în clipa aia fatală, au urcat…
Ce spaimă cumplită È™i câtă durere au simÈ›it în ultimele clipe, numai ele È™tiu. Au murit cu lacrimi în ochi, în timp ce un monstru se pregătea să le taie ca pe pui…
Fete care acum, la ora asta ar fi trebuit să fie la munte sau la mare, în vacanță, să râdă, să mănânce îngheÈ›ată, să danseze, să se bucure de tinereÈ›e, au dispărut definitiv din viaÈ›a asta, de parcă cineva le-a È™ters, dintr-o dată, cu buretele, ca pe niÈ™te desene pe o tablă…
Ce pedeapsă merită cel care a săvârșit asemenea atrocități? Cine poate alina durerea mamelor, taților, fraților și prietenilor rămași fără Alexandra și Mihaela?
Poate că în atâția ani aceste crime nu au fost singurele. Poate că până la 65 de ani, monstrul a mai curmat viețile câtorva tinere. Rămâne de văzut ce se stabilește și ce se va descoperi în urma anchetei făcute de polițiști.
Dumnezeu să le odihnească sufletele bietelor fete!
Surse si foto:Â https://observator.tv/eveniment/imagini-locul-politistii-corpurile-celor-doua-fete-disparute-la-caracal-303968.html?utm_source=spynews.ro&utm_campaign=Cross%20Promo&utm_medium=Recomandare%20pe%20Observator&utm_content=303968
https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/el-este-gheorghe-dinca-banuit-ca-lea-ucis-pefetele-din-caracal-205906.html






ioansperling
Exista monstrii care se nasc asa si unii care devin. Cei din urma sunt din ce in ce mai multi si corectitudinea politica libertatea absoluta pe care o propaga guvernele in ultimul timp prin media este cauza!
Dumnezeu sa le ierte pe fete si pe parinti sa-i intareasca!
Dana Fodor Mateescu
Asa e…Nici nu pot sa ma gandesc ce e in sufletele acelor oameni, parintii lor… 🙁
ioansperling
Nu ai cum ca parinte parca si gandul la asa ceva aduce o umbra peste propriul copil@
Septi Florescu
Niste gunoaie, creaturi fara educatie si cei sapte ani de acasa, niste frustrati penibili. Orice pedeapsa e prea mica si prea usoara pentru ei. Mereu au existat doar ca nu se stia, nu se mediatiza. Oricum cazurile de o gravitate iesita din comun ieseau la iveala si se propagau, macar asa din gura in gura. Pe vremuri era omul cu Ciocanelul. Se zvonea ca umbla liber pe drum si are la el o trusa in care tine un ciocan. Eram copil pe vremea aia si eram cu totii inspaimantati!
Daca s-ar putea cumva depista acestia chiar inainte sa faca victime. Ar trebui introdus cumva, un fel de test phihologic bine ticluit care sa puna in evidenta astfel de comportament, si sa fie obligatoriu pentru fiecare cetatean. Astia desi arata ca oamenii normali, nu sunt. Sunt niste fiare deghizate.. 🙁
Dana Fodor Mateescu
Perfect de acord. Din păcate, puÈ›ini ajung acolo unde le e locul…