N-a mai plouat de multă vreme-n București. Pământul din grădina mea are răni adânci, pot să bag laba piciorului în crăpături și se tot duce în jos. Poate ajung în Japonia.
Mi-e poftă de-un tunet, mi-e sete de-o ploaie deasă și binefăcătoare, să-mi ude iarba, petuniile, trandafirii, să-mi răcorească fruntea, părul și gândurile care-s așa de multe. Ploaia care curăță, ploaia care mângâie, ploaia care acoperă, ploaia care vorbește. O aștept.
Vreau să plouă cu stropi mari și grei care dor și mângâie, chem ploaia de zile-ntregi, ea nu aude, e surdă, săraca, e prin altă părți, are treabă.
Când eram mică, la È›ară, aproape de Borcea, priveam È›igăncuÈ™ele cum jucau Paparuda, ca să plouă. Erau desculÈ›e, negre, cu niÈ™te ochi fioroÈ™i de frumoÈ™i, verzi, ameÈ›itori, te paralizau cu privirea… ÃŽmi era frică de ele, dar numai prin preajma lor stăteam. Mă fascinau È™i mă îngrozeau.
Țăranii din sat le dădeau ceva de mâncare, de băut, țoale vechi, iar ele dansau de mama focului, cântau cu voci subțiri și alunecoase ca șerpii. Și, culmea! Ploaia le auzea și venea grăbită de parcă pirandele i-ar fi promis ceva, neștiut de noi, ăștialalți.
A doua zi cerul își desfăcea pieptul plin și dădea drumul șuvoiului de apă rece și bună. Ne alăpta pământul, pe toți, și răi, și buni, și urâți și frumoși, și țigani, și români, evrei, și machidoni, și turci, că erau mulți prin zonă. Bea toată lumea: păsările, copacii, pâmântul. Noi, copiii, alergam pe uliță cu gurile căscate și mestecam, ca pe-o bomboană, apa vie și curată.
Ia să vedem, îmi mai amintesc cântecul? E mult de-atunci.
Paparudă-rudă
Vino de ne udă
Cu găleata-leată
Peste toată ceata.
Cu ciubărul-băru
Peste tot poporu`.
Dă-ne, Doamne, cheile
Să descuiem Cerurile
Să curgă șiroaiele
Să umple pâraiele.
Dana Fodor Mateescu-12.08.2019/ Foto wikipedia
condeiblog
Au dispărut rapid tradiÈ›iile acestea populare, care dăinuiseră până acum, poate de secole…Știu È™i eu paparudele. Deja nu mai erau lăsate să intre prin curÈ›i. ReputaÈ›ia de ciordărese o depășea pe aceea de aducătoare de ploaie. Dar copil curios, eu ieÈ™eam È™i le petreceam cu ochii, de la poartă. Unele se învârteau È™i din drum, rotindu-È™i fustele viu colorate, altele râdeau…Cele bătrâne blestemau, sau aÈ™a părea din boscorodeala lor guturală.
Mai era încă un spectacol dat de È›igani. AceÈ™tia au mai fost lăsaÈ›i, cel puÈ›in atâta cât să ajung È™i eu să-i văd. ÃŽi ziceau război È™i era în legătură cu căluÈ™ul. Existau niÈ™te personaje închipate, unul de îi ziceau Mutu, care era mascat È™i făcea pe nebunu, un aÈ™a-zis Turc ce avea bineînÈ›eles fesul roÈ™u È™i își încruciÈ™au ciomegele cu ceilalÈ›i căluÈ™ari, sfârÈ™ind invariabil prin a sparge oalele de pământ care erau puse pe ulucile gardurilor. Oamenii nu se supărau, pentru că asta era se pare È™i ideea… Să se spargă necazurile lor vechi.
Dana Fodor Mateescu
<3 <3 <3
Valentin Teodosiu
Paparudă rea / Vino de mă ia…
De Caloianul nu zici nimic?…