Cine lovește, cade!

Cine lovește, cade!

Sunt mamă de băiat. Bărbat în devenire. E adolescent È™i se află în zona schimbărilor de tot felul. CreÈ™te, creÈ™te, creÈ™te, e uluit de transformări, timid, nervos, căpos, obosit, fără chef, sau cu suspect de mult chef…

ÃŽnsă ceea ce îi spun aproape săptămânal, – acum că îi zboară mintea din partituri la PS 5, la fete, mai nou È™i la tutun („mamă, mulÈ›i copii fumează!”) – este următorul lucru, care mie mi se pare esenÈ›ial în educaÈ›ia È™i evoluÈ›ia unui bărbat: să nu lovească niciodată o fată! O femeie. Chiar dacă ea e violentă È™i dă prima. Să n-o insulte! Să n-o jignescă! Pentru că vorba e o piatră care sparge capete È™i scoate inimile din piept. Vorba poate ucide!

Mă privește cu ochii lui uimitori și se supără:

-Lasă-mă, că știu, n-am trei ani!

Mamele formează viitorii bărbați. Mamele! Ele sunt arhitecții sufletelor. Meșterii. Modelatorii. Niște dumnezei mai mici. Ele sunt responsabile, ele au pe umeri atâta greutate, și unele chiar sunt conștiente de asta.

Mamele sunt trase la răspundere mereu și mereu (Nu te-a învățat mă-ta să spui: bună ziua? mulțumesc? îmi pare rău? mă scuzați? Nu te-a învățat mă-ta să pui copita la rât când strănuți, tușești sau caști? Nu te-a învățat mă-ta că nu e bine să fumezi? să vorbești trivial? Nu te-a învățat mă-ta să nu râzi ca un cretin de răul altora, de oamenii cu handicap? Nu te-a învățat mă-ta să-ți ajuți aproapele? Nu te-a învățat ce-i morala? cinstea? dragostea? Nu te-a învățat mă-ta să nu furi? Să nu ucizi? Ce-a păzit?).

Și Dumnezeu a creat omul după chipul È™i asemănarea Sa. Numai că unii au ieÈ™it… puÈ›in altfel. PoÈ›i să pui lumină È™i aur pe ei, că tot imbecili rămân. PoÈ›i să le dai sfaturi bune, că ei tot pe-a lor o È›in. Nicio È™ansă! Atunci dăm vina pe BunuÈ›ul? Nu! Tot pe mame! Mamele sunt vinovate întotdeauna! Mamele sunt aspru judecate. Unde-aÈ›i pus pietrele?

Ideea e că, uneori, orice ar face o mamă, tot nu poate schimba destinul È™i caracterul unui copil. Din păcate! Unii devin oameni, alÈ›ii rataÈ›i. Criminali. Pentru că ucigaÈ™ nu e numai cel care bagă în pământ un om, ci È™i cel care schilodeÈ™te sufletele celor de lângă ei! Cel care își abuzează familia…

Mă gândesc la femeile-victime ale violenței domestice și terorii psihice. La femeile bătute până la leșin, schilodite, umilite, ucise în fața copiilor. Femei care nu au niciun ajutor, nicio șansă, femei care se sting în spatele unor uși bine ferecate. Femeia care rabdă și tace „pentru că are copii” și nu vrea să-i despartă de un tată, care nu-i merită, femeia în care înflorește cancerul tristeții.

Mă gândesc apoi la bărbatul-tiran, masculul (eu sunt stăpân!) care zbiară comenzi soției, ca unei ordonanțe netrebnice, (și de ce ar fi ordonanța așa? aia nu e om? n-are ochi? suflet? sânge?) la soțul care nu dă doi bani pe amărâta care și-a mâncat tinerețea lângă el, i-a crescut copiii, cum a putut ea, care a strâns boli și a răbdat multe, la soțul care-și înșală nevasta mințind-o și pe ea și pe amantă că le iubește cât universul. (Mă lași!?)

Chiar dacă țin cu femeile maltratate și mă sfâșie suferința lor, mărturisesc că cei mai buni prieteni ai mei au fost dintotdeauna băieții, apoi bărbații. I-am înțeles perfect (uneori), dar PÂNĂ la violență, înșelarea partenerei și la limbajul suburban!

Domnule, dacă nu-ți mai place femeia, las-o, dă-i liber! Pa! Are și ea demnitatea ei, viața ei, n-ai câștigat-o la belciuge, nu ești stăpânul ei, iar ea nu e sluga ta!

Aveți copii? Încercați să nu le distrugeți viața și lor, dacă de-a voastră v-ați bătut joc, de parcă ar fi fost a dușmanilor voștri.

Dragilor, e nevoie de un echilibru între femeie și bărbat. Pentru că cine-și pierde echilibrul cade. Și s-ar putea să nu se mai ridice. Niciodată! Și nicio mamă nu-l mai poate ajuta.

Dana Fodor Mateescu

10.02.2020