Ca niciodată, anii aceștia pe care-i trăim sugrumați parcă, vin în viața noastră însoțiți de evenimente negre, de lucruri triste, apocaliptice, pe care nu toată lumea le-a luat în seamă. Cruzime împotriva animalelor, a ființelor vii, a semenilor, sinucideri, fapte dintre cele mai groaznice expuse pe Facebook și în mass-media.
Vă amintiți de clipurile cu femeia omorâtă cu pietre în Iran? Și de bărbații care filmau totul cu telefoanele mobile, până amărâta aia nu mai mișca? De clipul cu porcii aruncați într-o groapă peste care s-a turnat benzină și au fost arși de vii? De zecile de mii de oi înecate în Marea Neagră? Vă amintiți de urșii omorâți, de câinii spânzurați și caii costelivi rupți în bătaie, și lăsați să moară la marginea drumului, de cămilele împușcate din elicopter, ca să nu mai consume inutil apa deșertului? De păsările ucise de noua tehnologie 5G sau de sărmanele ciocârlii, din România, cărora li se smulgeau limbile, pentru a fi mâncate în restaurantele de lux italiene?
Toate atrocitățile astea nu sunt de ieri de azi, corect, au existat de mult, È™tim, oamenii È™i-au bătut joc de oameni È™i de natură încă de pe vremea lui Caragea sau … ce zic eu?! Chiar din vremea bietului Iisus care s-ar lua cu mâinile de cap, dacă ar vedea cât suntem de tâmpiÈ›i È™i azi. Dar cred că È™tie deja…
Luate în ansamblu, toate aceste derapaje ale omenirii au fost primele semne ale apocalipsei globale.
Dacă stau să mă gândesc bine, oamenii au primit cam ceea ce merită. Nu apreciem sănătatea (băgăm în noi alcool, țigări, droguri, medicamente).
Nu mai apreciem natura, am distrus mediul, am tăiat copacii, am făcut gropi de gunoaie, ne-am spurcat apele, care altădată erau sfinte, așa că, viața ne-a arătat cum e să stai în casă, izolat. Fără cer, fără pomi, fără iarbă, respirând și tușind unul în gura altuia.
Am uitat cum e să trăim ca familii, ne trădam unii pe alÈ›ii, minÈ›eam că iubim, dar nu o făceam. Zâmbeam fals, eram cabotini È™i meschini. SoÈ›ul își înÈ™ela soÈ›ia, dar se întorcea tot la ea, ca un laÈ™, cu aroma amantei în piele. Le păcălea pe amândouă că le iubeÈ™te, È™i se credea deÈ™tept. Apoi se întreabă de ce cade cerul pe el…
Coronavirusul ne închide în case cu familia pentru a învăța să trăim, din nou, împreună. Ferice de cei care nu mint È™i-È™i trăiesc frumos viaÈ›a alături de parteneri! Se iubesc È™i asta se vede pe chipul lor, chiar dacă spaima e sora mai mică a morÈ›ii…
Nu ne respectam bătrânii și-i uitam în mizerie și sărăcie. Nu ne apreciam medicii, așa că ne-am ales cu o boală care ne amintește că viața noastră e în mâinile lor. Și că avem nevoie de ei!
Am crezut că suntem tari, că suntem cineva, doar pentru că aveam bani de aruncat prin mall-uri, cluburi sau țări exotice. Ne-a dat viaÈ›a un È™ut în dos È™i ne-a închis în case pentru …nu se È™tie câtă vreme. Pe unii însă…mai puÈ›in norocoÈ™i îi închide în coÈ™ciuge sigilate.
Cineva spunea, la o televiziune, că virusul ăsta ne va deschide ochii, ne va schimba ca oameni, și ne va oferi posibilitatea de a realiza care este cel mai important lucru din viața noastră.
Dați-mi voie să fiu sceptică!
Dana Fodor Mateescu
23.03.2020/ foto preluare internet
Leave a Reply