Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Oamenii si faptele lor

Olga

– Măi colega, dă-o-ncolo de treabă! Uite ÅŸi tu cum arăţi: nefardată, nevopsită, cu tunsoarea aia de babă – te-ai ÅŸi lăsat căruntă, la nici 45 de ani! – cică aÅŸa eÅŸti tu, modestă. Eu înÅ£eleg povestea aia cu tovarăşa muncitoare ÅŸi de nădejde, mamă eminentă, soÅ£ie devotată ÅŸi medic de circă, profesionist respectat ÅŸi respectabil, stâlp al comunităţii ÅŸi alte braÅŸoave din astea, dar nu pricep de ce naiba uiÅ£i că eÅŸti femeie ÅŸi faci din asta o virtute. De parcă Å£i-ar da cineva Premiul pentru Nepensata Anului, Ordinul Rujului Niciodată Folosit sau Placheta Cutiei de Pudră Nesigilate, zău aÅŸa! ÃŽntre noi fie vorba, ÅŸi să nu mi-o iei în nume de rău, că mi-eÅŸti dragă ÅŸi hămălim în rahatul ăsta de dispensar, din rahatul ăsta de sat, de ani de zile, eu chiar mă mir că bărbată-tu n-a început să se uite prin vecini, la cum te-ai delăsat…

– Hai, Olga, lasă-mă-n pace că am treabă, n-am timp de prostiile tale. Pe lângă celelalte metehne, mai eÅŸti ÅŸi frivolă. Sigur, Å£ie-Å£i dă mâna să te fasoleÅŸti ÅŸi să umbli boită, cosmetice, coafor ÅŸi alte tâmpenii, că doar l-ai moÅŸtenit pe bătrânul Pavliciko, fie iertat. Å¢i-a lăsat chirurgul avere serioasă, s-o tot toci. SoÅ£ n-ai, copii n-ai, timp liber după program – berechet, iar în fundătura asta nici n-ai pe unde să pierzi vremea. Da’ tu te descurci cum poÅ£i – ÅŸi ÅŸtii tu unde bat, cum ÅŸtie toată lumea – ÅŸi-apoi te legi de femeile necăjite ÅŸi cumsecade, asta faci, se oţărî cea interpelată, privind sever pe deasupra ochelarilor fără ÅŸic ÅŸi lovind ritmat cu pixul în marginea biroului.

Avea o faţă lată, bărbătească, o gură severă cu buze subţiri şi-o pieptănătură ce părea executată, la frizeria de lângă Cooperativă, de ilustrissimul Goriţă, bărbierul oficial din G.

Practic, coafura nu era de babă, ci mai degrabă de moş, iar culoarea sare-şi-piper accentua impresia. În plus, Marga, doctoriţa Marga Fodor, fusese dăruită de Cel de Sus cu o siluetă otova, tip dulap, prost ascunsă într-un halat curat, dar lălâu.

Olga, în schimb, se prezenta bine: la cei 57 de ani ai ei, avea încă talia subţire, adolescentină, pe care ştia s-o accentueze subtil cu un cordon simplu, accesoriul nelipsit al halatului cusut la oraş, după o schiţă gândită de ea însăşi. Regulile dispensarului nu spuneau nimic despre croi, aşa că pediatra îşi comandase câteva hălăţele cu pense, guler rusesc şi poale puţin deasupra genunchilor frumoşi, bine strunjiţi.

Pudrat cu străşnicie, obrazul rotund îşi ascundea cu destulă abilitate nuanţa vineţie dobândită în timp, iar ochii negri, expresivi, erau conturaţi artistic cu dermatograf în ton cu rimelul ce-i alungea genele. Un ruj roşu, îndrăzneţ, de foarte bună calitate, acoperea buzele pline de sub care se iţeau două şiruri de dinţi mărunţi şi uşor ascuţiţi. La fondul de ten aplicat cu şpaclul recurgea doar uneori, când trebuia să-şi acopere vânătăile ocazionale, iar anticearcănul rezolva cu destul succes pungile de sub ochi, din ce în ce mai evidente. În părul platinat, tuns bob, îşi pusese o bentiţă colorată de mătase naturală.

Problema era că se apropia ora 10 şi mâinile începuseră deja să-i tremure vizibil, iar idioţii îşi închiseseră din nou toate dulapurile. De când se prinseseră că ea le şuteşte tinctura de iod, o ţineau şi pe-aia sub lacăt, nu numai spirtul. Iar Olga simţea că, dacă nu bea ceva în regim de urgenţă, o să facă o criză de nervi. O lăsă în plata Domnului pe proasta de Marga şi ieşi în curte. Trebuia cumva să se dea bine pe lângă Sivu, şoferul. Ăla avea tot timpul în garaj un bidon cu trăscău.

– Doamna doctor, fă bine ÅŸi semnează-mi actele astea, o interpelă pe Fodor Mili, asistenta, proaspăt intrată în cabinet. Se uită lung după Pavliciko. Hm, iar se duce Lady să caute băutură. Dac-o găseÅŸte, într-un ceas îi pleaznă, nu mai poate consulta pe nimeni! Iar trebuie să-i trimitem pe copii la dr. Bulzan, că n-avem încotro…

– Dap. ÃŽi din ce în ce mai rău săraca. Păcat de ea, că-i fată deÅŸteaptă ÅŸi un bun pediatru. Are talentul lui tac-su, profesorul, dar, din păcate, ÅŸi ţăcăneala maică-sii. Pavliciko bătrânul a fost un mare savant, aproape un geniu, dar nevastă-sa era dusă cu pluta, Å£edulaÅŸ!

– Alcoolică?

– Nu, nebună, nebună cu acte, din câte am auzit…

– Prea zdravănă nu-i nici Lady, ÅŸi nu numai fiindcă-i beÅ£ivă. Vine la dispensar înÅ£olită ca la teatru, că-i ÅŸi trebuie fundă-n păr să i-o admire portarul… Åži, Doamne iartă-mă, spirt sanitar? Tinctură? Zic unii că, dacă n-are altceva, bea ÅŸi parfum…

– Vai de capul ei… Auzi tu, ÅŸtii că-i mândră că-i spunem Lady?

– Pe naiba!

– Crede că am poreclit-o aÅŸa de elegantă ce-i!

– Nu-mi zi că n-o ÅŸtie pe Lady, căţaua de la Ocolul Silvic, aia bej, cu urechi lungi…

– N-o ÅŸtie! Habar n-are că de la ea i se trage numele.

– Păi are ÅŸi de ce. Dacă-i pui potăii o cordeluţă de-aia pe cap, îi Olga-n tălpi!, conchise Mili, părăsind cabinetul.

Rămasă singură, Marga Fodor deschise sertarul biroului ÅŸi scoase o oglinjoară mică, ciobită-ntr-un colÅ£. Se examină cu atenÅ£ie. „Hmmm… ÅŸi eu am început să aduc cu un câine. Un boxer…”

Codrina Tomov

Leave a Reply