Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

Oamenii si faptele lor

Gutuia

Vă place compotul de gutui?

Eram, literalmente, lihniÅ£i. MorÅ£i de foame, cu maÅ£ele ghiorăind ÅŸi stomacul lipit de ÅŸira spinării. Atât de flămânzi, încât nici de fumat nu ne mai ardea, după vreo nouă ore de hămăleală în biblioteca Dianei. Drept e că, neinspiraÅ£i din cale-afară, nu ne gândiserăm, de dimineaţă, să luăm o gustare, cât de anemică. Băuserăm toÅ£i trei câte o cafea Å£eapănă, la ÅŸol, urmată de o a doua, tot tăriÅŸoară, dată de amica nostră comună, care ne convocase să o ajutăm în sâmbăta accea să-ÅŸi facă ordine la cărÅ£i, după mutarea în noul apartament. Acceptaserăm cu bucurie – măcar nu ne punea să cărăm mobile, c-am fi declinat in corpore invitaÅ£ia – ÅŸi eu, ÅŸi Andrei, ÅŸi Liliana, căreia-i revenise sarcina să ne transporte cu maÅŸina proprie până la destinaÅ£ie ÅŸi, de acolo, înapoi în cartierul unde locuiesc ÅŸi eu, ÅŸi ea.

Andrei urma să treacă pe la mine. Îi promisesem c-o să fac o friptură gustoasă şi că va avea ocazia să-l revadă pe motănelul Norişor, pisoiul meu şi favoritul lui dintotdeauna. Până atunci, ne petrecuserăm prima jumătate a zilei sortând sutele de volume aşezate în teancuri pe podele, la Diana acasă. Treaba în sine nu era nici grea, nici neplăcută. Am iubit cărţile de când mă ştiu, iar unele dintre cele pe care le regăsisem aici mi-erau cunoştinţe vechi şi dragi.

Nici nu lucram contra cronometru, aşa că puteam să-mi iau răgazul să mângâi o copertă cartonată, să răsfoiesc un roman în căutarea unui pasaj care mă impresionase cândva, să schimb, cu Liliana, cu Andrei sau cu gazda câteva cuvinte despre un autor sau altul. Din când în când, decretam câte o pauză de ţigară, apoi ne reîntorceam în bibliotecă. Nici nu ştiu cum au trecut atâtea ceasuri. Dar când te afli într-o companie agreabilă și te îndeletnicești cu ceva ce-ți place, pierzi noțiunea timpului de fiecare dată. Pe la ora 12, începusem însă să simt un gol în stomac. Îmi dădea foamea târcoale. Trei ore mai târziu, situația era deja gravă. Închipuirea îmi livra, pe bandă rulantă, imagini cu pui bine rumeniți, supe aburinde, ciorbițe bine drese cu smântână, pâine moale și proaspătă, cu coaja crocantă, savarine și ecleruri, în fine, toate bunătățile. Nici ceilalți nu se simțeau prea bine, cu excepția gazdei care, odată încheiată claca, avea să meargă la o onomastică, unde era așteptată cu mese-ntinse.

Când ultima carte și-a găsit locul în raft, am hotărât să plecăm fără să ne mai lungim la taclale. Liliana ne informase, pe mine și pe Andrei, că nu ne poate duce chiar până în cartier. Avea oră de înot și urma să ne lase în fața clubului sportiv cu pricina, nu foarte departe de casă. Era bine și-așa, deși, de acolo, mai aveam de mers pe jos, iar prânzul mult dorit se cerea, și el, pregătit în prealabil.

Liliana opri în parcare și ne făcu semn să coborâm. Deschise portbagajul unde avea sacul cu șlapii,prosopul și costumul de baie și, când să închidă capota, ne întrebă brusc:

– Vă place compotul de gutui?

ÃŽntrebarea mă propulsă instantaneu în lumea viselor: un borcan maare, plin cu felii de gutuie aromate, scufundate într-un sirop mieriu, dens, dulce-acriÅŸor… ÃŽn copilărie, cămara bunicii era plină-ochi cu asemenea minunăţii ispititoare, pe care le atacam uneori pe furiÅŸ. Salivam deja, iar privirea îmi rătăcea năucă prin portbagajul lui LiliÅŸor. Bine, poate că nu era vorba despre un borcan-gigant. Poate era unul mic – bun ÅŸi ăla, până una-alta – ascuns după maldărul de bulendre ce ni se arăta vederii.

Andrei bălea ÅŸi el, la fel de temeinic. I se aburiseră ochelarii de poftă. Doar că prietenei noastre, o originală în toate, nu-i e prea limpede diferenÅ£a între latenţă ÅŸi manifestare. E unica explicaÅ£ie. Altfel n-ai cum să înÅ£elegi de ce, tacticoasă, a scos dintr-o paporniţă o gutuie măriÅŸoară, întinzându-ne-o cu generozitate, convinsă că fructul cu pricina e, dacă te uiÅ£i la el cu atenÅ£ie, chiar compotul râvnit, deÅŸi… în stare de pură potenÅ£ialitate.

Am înghiÅ£it în sec, am oftat din rărunchi, am preluat darul ÅŸi, politicoÅŸi cum suntem, i-am mulÅ£umit. Ne-am luat rămas bun ÅŸi am pornit amărâţi pe jos, către casa mea. Ne aÅŸtepta în frigider friptura. Pardon, puiul vârât într-o pungă, la congelator. Dacă nu ne grăbeam, urma să avem parte de o moarte chinuitoare. Prin inaniÅ£ie…

CODRINA DIANA TOMOV

Leave a Reply