Bâlbe…

– Dac-ai crezut vreodată că bâlbele ÅŸi gafele sunt apanajul exclusiv al presei video ÅŸi audio, să ÅŸtii că te înÅŸeli! Măcar cei de la radio sau televiziune au ÅŸansa de a se corecta din mers. Nu repară ei mare lucru, că tot vor fi luaÅ£i în tărbacă în vreo emisiune, dar o pot drege cumva, cât de cât. Pentru noi, preoÅ£ii, situaÅ£ia e mult mai gravă!

Bunul ÅŸi vechiul meu amic Popică – Părintele HoraÅ£iu pentru credincioÅŸi ÅŸi numai HoraÅ£iu pentru preoteasă, prietena mea de-o viaţă ÅŸi colega de bancă din liceu – zâmbeÅŸte. Când îşi mijeÅŸte aÅŸa ochii albaÅŸtri, c-o sclipire veselă ÅŸi uÅŸor năstruÅŸnică, ÅŸtiu că urmează o poveste de pomină. Dacă-ÅŸi mai ÅŸi mângâie barba blondă, mătăsoasă, e semn clar că voi auzi snoavă de soi ÅŸi-o să râd după pofta inimii. Nu că aÅŸ fi cu totul ignorantă în materie de bâlbe preoÅ£eÅŸti.

O altă cinstităfaţă bisericească mi-a spus cândva că una dintre pietrele de poticnire pentru tinerii aspiranÅ£i la cariera pastorală este un anume citat din Sfânta Scriptură: „Vulpile au vizuini ÅŸi păsările cerului au cuiburi. Fiul Omului nu are însă unde să-ÅŸi plece capul” (Matei 8, 20). Pare simplu de zis, dar – ÅŸi eu pe Părintele Valer îl cred, că-i omul lui Dumnezeu ÅŸi n-are voie să mintă – studenÅ£ii teologi îl pocesc mereu, cel mai adesea în acelaÅŸi fel, zicând răspicat, în toiul slujbei: „Vulpile au viziuni…”, de-o să-nceapă, Doamne fereÅŸte, ortodocÅŸii noÅŸtri să creadă că roÅŸcovanele cumetre cu coada stufoasă, cel puÅ£in cele neotestamentare, vor fi fost binecuvântate cu darul vederii în duh.

– Ba-i gravă, Popică dragule, ÅŸi pentru mireni. Uneori încă mai gravă atunci când vrei s-o repari. Una dintre cele mai haioase bâlbuÅ£e am auzit-o prin 1995, la „România Actualităţi”. Bietul crainic se chinuia să moÅŸmondească ceva despre preÅ£uri majorate. A dat-o frumos de gard, declarând: „Astăzi, la ora 12, vă vom anunÅ£a noile creÅ£uri de preÅ£uri. Mă iertaÅ£i, creÅŸteri de preÅŸteri!”.

– Asta-i nimic faţă de ce i s-a întâmplat unui fost coleg de-al meu de la Teologie. Trebuia amărâtul să slujească, ÅŸi mai avea ÅŸi inspecÅ£ie. Åži citea el aÅŸa frumos, pe nas, cu vocale lungite, ca la popie, deh, din Cartea Sfântă. Mai exact, din Geneză. ÃŽn josul paginii sta scris: „Åži Dumnezeu a făcut-o pe Eva…” Dac-ar fi întors foaia cum trebuie, ar fi urmat, fireÅŸte, „…din coasta lui Adam”. Doar că ăsta al meu, de emoÅ£ie, a prins între degete mai multe file, ajungând tocmai la momentul în care Noe îşi construieÅŸte arca. AÅŸa că a citit, cu toată seriozitatea, pătruns de sensurile profunde ale actului sacerdotal: „Åži Dumneeezeeeu a făăcut-oo pe Eeeeva… ÅŸi a uuuns fuuundul ei cu smooaaalăăă”. Inutil să-Å£i mai spun că, în secunda doi, am fost afară din biserică. Mă sufocam de râs, nu mai aveam aer, simÅ£eam că-mi fuge pământul de sub picioare!

CODRINA DIANA TOMOV