Bunica la Paris

Așa cum vă povesteam, bunicii la un moment dat, după ce au avut un loc de muncă stabil, au reusit să-si inchirieze un apartament. (la Paris)

În cei aproape opt ani cât au muncit în Franta au stat în mai multe locații, dar povestea de azi se referă la zona Montmartre.
In acea perioada, acolo, au gasit un apartament spatios si cu o chirie pe care si-o permiteau. Aveau in apropiere si o grădiniţă pentru tata, era si biserica Sacre Coeur, ceea ce îi mai astâmpăra bunicii sufletul, când intra sa se inchine la icoana Maicii Domnului.

Tot in zonă era Moulin Rouge. Bunicii ii ziceau La Moara-n vânt, dupa numele unei case din Curtici care avea pictata pe peretele stradal o moara in vânt asemanatoare. (Apropo de aceasta casă – era casa bogatului proprietar de pământuri, Busuioc, tatăl lui Iorgovan, feciorul indragostit de padureanca, din nuvela lui Slavici.)

Într-o duminică după-amiază, bunicul ferchezuit nevoie mare îi zice bunicii ca el merge până la moara-n vânt, că are ceva treabă.
Bunica neştiind ce se întămpla acolo, aprobă plecarea soţului ei, zicând că şi ea are de lucru, că vine o femeie sa o cormezască. Cormezatul era un gen de coafat cu ajutorul unui ondulator, numit cormezău.
Toate bune si frumoase.
Vine femeia la cormezat. Era o unguroaica frumoasă, cunoscută si ca iubitoare de bărbaţi. Dar bunica nu purta grija bârfelor şi dacă prin coafat mai caştiga un ban, nu o interesa ce face femeia respectivă şi nici viaţa ei. La un moment dat, aceasta o întreaba:
– Da baci Gheorghe inghe mărs la iel, aÅŸe fercheÅŸ?
– La moara-n vânt, o zăs că are ceva treabă.
– Åž-apu dumneta l-ai lăsat să margă acolo? Da nu ai auzâtă ce-i acolo?
– Da ce-i aÅŸe mare bai, că doară ÅŸi alÅ£i oamini mărg, zice bunica.
– Apu acolo, nana Ielină, muierile joacă ghezbrăcache ÅŸi să crăcesc în faÅ£a oaminilor, fără nici o ruÅŸine. Åži coastă tare mulÅ£ peinzî circuÅ£u aista.
– No tolvai doamnie! Apu io n-am ÅŸchiut asta. Mulţămăsc dară că m-ai spus!
Târziu, când s-a intors bunicul, Elena noastra avea bagajul facut si hotărăta i-a spus:
– Apu aÅŸe om ieÅŸti tu Gheorghe? Tu meri sa vezi cracii-vacii? Apu om insurat iesti tu, sau bichier? Noi am vinit aicea sa adunăm oarece bani să ne facem casă, să aibă pruncii noÅŸchi o viaţă oleacă mai bună ÅŸi tu îi ţâpi pă muieri crăciche si pă Å£ircus! In ăsta caz io mă duc acasă in România!
– Iarta-mă Ielinuţă dragă, da io Å£-am zâs unghe mărg. Tu n-ai zâs că nu ieÅŸchi ghe acord. Am vrut ÅŸi io să nu mor prost si să nu fi văzut aÅŸe o comeghie. Åži nu che năcăji că altă dată nu mai mărg si n-am strâcat ghin banii pântru casă, că o plăchit şăfu nost c-o fost zâua lui.
Ghespachetează tu muiere cufărul şi pune hanile la loc şi să ne împăcăm, ca-ţi făgădesc că aşe ceva io nu mai fac în vecie!
Şi s-au împacat.

Autor: Elena Bonta