– Mă Nicule, nu ne cunoaÅŸtem noi de multă vreme, da‘ să ÅŸtii că mi-eÅŸti simpatic! Am, aÅŸa, o încredere-n tine, cum să-Å£i zic, ca-ntr-un frate, că la noi în birou, crede-mă, o să-Å£i dai ÅŸi tu seama, că eÅŸti încă proaspăt sosit, nu prea poÅ£i schimba cum ar veni o impresie, la o adică, cu nimeni… Tocmai d-aia, dacă tot ne-am întins ÅŸi noi, ca băieÅ£ii, la o berică-două, m-am gândit să-Å£i povestesc una tare, da‘ tare de tot, cum n–ai auzit de când porÅ£i izmene. Adevărată, domn‘e, am păţit-o chiar eu astă toamnă, prin octombrie.
– Păi?
Asta-i plăcea lui Mişu la Nicu. Ştia, frate, s-asculte, nu te întrerupea din trei în trei cuvinte, de să-ţi pierzi şirul gândurilor şi să uiţi despre ce vorbeai.
– Păi, mă-mpinse dracu‘, mă-sa, tac-su sau altcineva din neam, tot un drac, să mă încurc cu una măritată. Ce-mi veni deodată, în pana mea de bezmetic, habar n-am, că doar e plin de femei la noi în firmă, destule-s libere ÅŸi faine, lac este, de broaÅŸte nu ducem lipsă. Da io nu ÅŸi nu, mi se pune pata fix pe asta, pe Elvira. N-o cheamă Elvira, zic ÅŸi eu aÅŸa, că-s domn ÅŸi discret, n-o să-i dau în vileag numele de botez.
P-ăl de familie, sincer, nici nu i-l ÅŸtiu, că nu m-a interesat… Cum îţi ziceam, mi s-a pus pata ÅŸi gata: frumoasă s-o bei într-un pahar cu apă ÅŸi mai multe nu, niÅŸte ochi ÅŸ-o privire să te trăsnească, un trup… maaamă, ce mai, mă luase de cap.
Am curtat-o io ce-am curtat-o, că-s galant, şi, ce s-o mai lungim, până la urmă mi-a picat la aşternut! Fo două luni am ţinut-o tot într-o fericire, ne întâlneam pe şestache la mine-n garsonieră, numai ziua, după program, dar cui să-i pese. Nebunieee, îţi spun, da-n detalii să ştii că nu intru. În fine, ai prins tu ideea, că eşti deştept.
Toate bune până-ntr-o seară când dama mă invită la ea acasă, să înnoptăm, cică, împreună. Dobitocul – bărbată-su, că aÅŸa-i spune ea, aÅŸa-l are trecut ÅŸi-n telefon – era plecat într-o delegaÅ£ie de juma‘ de săptămână, era momentul perfect. Zis ÅŸi făcut: mă prezint, după lăsatul întunericului, la uÅŸa ei, c-o sticlă de ÅŸampanie fină. Că-s romantic, aÅŸa a fost ÅŸi tata, ÅŸi răposatu‘ tataie, n-aveam cui să mă izbesc altfel…
Cucoana, numai zâmbete ÅŸi miere, mă întâmpină într-o cămăşuţă roÅŸie, străvezie, cât o basma, ÅŸi mi se topeÅŸte caldă în braÅ£e… O apucăm spre dormitor, unde patul lat, proaspăt înfăţat în satin alb, ne aÅŸtepta c-un colÅ£ de cuvertură îndoit. Parcă ÅŸoptea „PofteÅŸte, MiÅŸule, nu mai sta…„ Alături, pe-o mescioară, bunătăţi duium, două lumânări aprinse ÅŸi două pahare de cristal, cu picior. Platouri cu icre negre, somon, friptură aburindă la tavă, mă rog, nu Å£i le mai înÅŸir, că-nÅ£elegi tu, ÅŸi-apoi m-apucă ÅŸi foamea după berea asta…
Mai comandă un rând pentru el şi tovarăşul lui, rece şi la halbă brumată.
– Åži?
– Nicule, nu mă zăpăci, că acuma vine chestia cu trestia!
– V-aÅ£i pus pe mâncat ÅŸi pe băut…
– Nu frate, nici vorbă, vezi că nu ÅŸtii! Ne-am luat cu sărutări, îmbrăţişări ÅŸi alea, în doi timpi ÅŸi trei miÅŸcări am fost în pat! Ne-am ÅŸi dezbrăcat, că prea ne încinseserăm, ne luase valul.
– Åži?
– Ai răbdare, că acu-i acu‘! Chiar când să ne apucăm noi de treabă, jos, în faÅ£a blocului, se-aude un scrâşnet de frâne, ÅŸi mândra mea, nici una, nici două, sare zvârlugă la geam.
„Auăleu„, zice, „e bărbată-miu, s-a întors mai devreme, animalul„. Că ÅŸi-aÅŸa-l alintă ea când nu-i de faţă, animalul.
Fuge până-n antreu, îmi aduce pantofii ÅŸi haina, ridică din mers de pe covor pantalonul, chiloÅ£ii mei ÅŸi cămaÅŸa ÅŸi-mi face vânt – nici n-am apucat să mă dezmeticesc, în spatele unui dulap înalt pe roÅ£i, c-o singură uşă, pus oblic într-un colÅ£ al odăii. AÅŸa cum mă aflam, gol puÅŸcă ÅŸi cu Å£oalele făcute mototol la picioare! ÃŽmi zic, cu inima cât un purice: „MiÅŸule, acuma mucles ÅŸi smirnă, să nu È›i se simtă nici suflarea, că altfel dai de belea!„.
Se răsuceÅŸte cheia-n uşă, îl aud pe individ cum intră, apoi pe ea miorlăindu-se: „Iuuubiiii, ai veniiit! Ce mă bucuuur, ÅŸtiam eu! Jur că ÅŸtiam! Am avut de dimineaţă o presimÅ£ire că vii! Uite dovada! Te aÅŸteptam cu masa-ntinsă, am gătit tot ce-Å£i place Å£ie! Desfacem ÅŸampania, dragule?„
Ce-a urmat nu-i greu de ghicit: s-au ghiftuit, au băut ÅŸi-au făcut amor cu strigături, iar eu, tâmpitul pământului, n-am avut ce face ÅŸi am „audiat„, de după dulapul ăla nenorocit, tot spectacolul. Apoi au adormit.
– Åži tu?
– Eu… nu! Eu am jucat ÅŸotron! Nicule, de ce mă enervezi? Cum naiba să dorm în picioare, ca bărzoiul, îmbrăcat în pielea goală, într-un loc în care de-abia încăpeam? Nu puteam să m-aÅŸez, nu puteam sta pe vine, de-abia dacă izbuteam să mă sprijin cumva cu umerii ÅŸi ceafa de perete. AÅŸa am stat până dimineaÅ£a, când a plecat ăla de-acasă! Unde mai pui că rămăsesem ÅŸi lihnit, ÅŸi uscat de sete, ÅŸi înfrigurat… Era-n octombrie ÅŸi ăia încă nu porniseră centrala. Am crezut că mor, plus că, după câteva ore de veghe, cum se lumina de ziuă m-au tăiat ÅŸi alte nevoi, nu-Å£i zic care, că Å£i-am spus că-s domn.
Mi-am jurat să nu mai râvnesc la muiere măritată câte ziliÅŸoare-oi mai avea, iar la sfârÅŸitul tărăşeniei, când m-am văzut scăpat de-acolo, am tulit-o ca din puÅŸcă! Abia în tramvai, trecându-mi degetele prin păr, am văzut că mi s-au umplut degetele de vopsea verde, cu sclipici… Asta unde-mi rezemasem capul de colÅ£ul dracului din casa curvei…
Dintr-odată, Nicu făcu ochii mari, străfulgerat de-un gând. Vara trecută îşi renovase dormitorul. Un capriciu de-al nevesti-sii, care Å£inuse morÅ£iÅŸ să zugrăvească pereÅ£ii într-un prăzuliu presărat cu un fel de paiete. Cică se potriveau perfect cu mobila nouă, cumpărată de la Ikea…
CODRINA DIANA TOMOV
Foto: preluare internet
Leave a Reply