Până la vreo ÅŸase ani, DiniÅŸor fusese absolut convinsă că „mâine” este numele unei sărbători, iar toate astea i se trăgeau de la un Crăciun. De fapt, nu unul oarecare, ci primul pe care ÅŸi-l aducea aminte bine, cu brad ÅŸi cadouri cu tot.
Pomul fusese uriaÅŸ, căci ajungea în tavanul înalt al camerei de casă veche, boierească. Iar darurile… o bucurie: bundiÅ£a albă de miel, căciuliÅ£a, păpuÅŸa blondăcare spunea „ma-ma” ÅŸi dulciurile, un munte de bunătăţi vârfuit de cutia mare cu podoabe de pom din marÅ£ipan tras în ciocolată: steluÅ£e, inimioare, globuri. Pe capacul verde de carton Å£opăiau, aÅŸezaÅ£i în cerc, copii îmbrăcaÅ£i în straie populare.
Cam cu vreo săptămână înaintea serii de Ajun, fetiÅ£a începuse să-ÅŸi întrebe părinÅ£ii când vine MoÅŸul. Răspunsurile n-o lămuriseră deloc pentru că nu semănau între ele, iar cea mică ÅŸtia deja că nu poate să vină Crăciunul decât o singură dată în iarnă. Or „pestecâtevazile”, „încurând”, „airăbdare”, „numămaibatelacapcăvineel”, „încăpuÅ£in” ÅŸi, în cele din urmă „mâine” nu prea erau acelaÅŸi lucru. ÃŽnÅ£elegea ea ce-i răbdarea ÅŸi că, dacă Mica îi spunea să n-o bată la cap trebuia s-o lase în pace, dar mâinele ăla nu-l pricepea. Cu atât mai puÅ£in când, repetând întrebarea dimineaÈ›a, după somn È™i micul dejun, maică-sa îi dădu vestea că MoÈ™ Crăciun vine… azi. Cum aÈ™a, azi? Parcă fusese vorba că mâine, cu sărbătoarea.
I-a luat mult timp copilei să se lămurească pe tema asta. Mâine era ziua ce urma. Indiferent dacă venea cu brad împodobit, cu daruri și bucurii sau, dimpotrivă, cu tristeți. Mult mai târziu, când oamenii dragi din jurul ei au început să moară, a aflat că și ziua care nu mai vine niciodată se numește tot mâine.
Codrina Diana Tomov <3Â
Leave a Reply