Pe umeri plete-i curg râu

Pe umeri… Există ghicitul în palmă, în ghioc, în cafea, dar în păr nu È™tiu dacă se încumetă careva. Sau poate?

Pletele-s ca omul: triste, vesele, ghidușe, nebune (sunt și din astea!), cuminți, educate, intelectuale. Sunt plete-balerine, plete-fluture, plete-salcie sau floare.

Adeseori îmi bucur privirile urmărind fascinată cozile împletite ale fetițelor, pletele femeilor și chiar ale bărbaților, pe care-i întâlnesc pe stradă. Nici nu știți cât de bine îmi face joaca asta!

Părul vorbește despre tine, te scoate din anonimat, te învăluie în căldură și lumină. Părul explică tuturor cum ești tu, părul te îndrăgește, chiar dacă ești rău sau bun, chiar dacă ai făcut o prostie, chiar dacă ești verde de invidie sau ai gândit cu păcat. Părul e ca un câine: te iubește necondiționat.

Ce poate fi mai personal, mai intim decât părul care-ți mângâie obrajii și-ți conturează personalitatea?

Văd prin centru fetițe vesele cu mici sori aurii pe frunte. Îmi stă inima, de bucurie, de admirație. Perișorul lor e când drept, când ondulat, cu bucle naturale și elastice. Părul tinerelor domnișoare e ca mierea, râde în hohote, chicotește, sare zglobiu, de zici că vrea să se desprindă de trupușoare și să zboare spre cer, puf de păpădie.

Apoi, de după un colț apare un tip roșcaliu pistruiat, pletos, cu onduleuri până la brâu și geacă de motor. Pfuai, ce explozie de lumini, de șoapte și chemări! Rămân bouche bee și abia mă abțin să nu-i ating părul electric.

Mai încolo, o brună cu firul drept și lucios (chestie de placă!), dar absolut fermecător, vorbește la telefon. Pletele-i se mișcă unduitor și corect, toate în același timp, zici că-s Regimentul de Gardă Mihai Viteazul. Niciun fir nu e obraznic, nu iese din formație. E frumoasă ca o cadră, așa cum stă ea la stopul de pe Calea Victoriei, cu telefonul lipit de urechiușă.

Părul vorbește despre omul care-l poartă, zice dacă-i lipsesc vitaminele, dragostea, cheful de viață. Și, până la urmă, eu cred că părul ne poartă pe noi. El face ce vrea cu fețele noastre, cu scalpurile noastre. El e stăpânul! De multe ori, un păr frumos și (firește!) sănătos, salvează o mutră mai puțin plăcută. Nu însă și caracterul. P-ăla nu ți-l pot spăla nici clorul, și nici peria de sârmă.

Uneori aud discuții gen: „Cine? Aia? Are păr mișto, dar doar atât. Tot proastă e, și nasoală. Părul o mai salvează.” Sau: „E ca o păpușă la chip, dar pletele-s oribile! Păcat de ea!”

Există femei care poartă dureri inimaginabile în pletele lor. Sunt tunse scurt, (sau nu!) au nori albi È™i gri-chinuit pe cap. Unora nu le mai pasă cum arată. Ceea ce este în interior poÈ›i citi pe chip, în privirile triste È™i… în păr. Fiecare fir urlă, e ars, arată suferind. Sunt femei cărora le-a murit sufletul, femei care au pierdut, femei năpăstuite, lovite, insultate, bătute, pedepsite pe nedrept. Când le întâlnesc, nici nu respir în preajma lor, de teamă să nu le rănesc…

…

Fiecare își poartă podoaba capilară cum poate și cum crede de cuviință. Scurt, lung, foarte lung, periuță, pufuleț, în scări sau drept. Coc în vârful capului, codițe împletite, desfăcute, coadă de cal, cu breton, cărare pe mijloc, într-o parte sau dat pe spate. Unele plete sunt vopsite-n verde, altele-s albastre ca marea-n amurg, altele mov cu picățele și reflexe de vișină putredă. Plete șatene, blonde, albe, roșcate, brune, cu raze aurii, cu șuvițe nordice, plete aurii cu picuri mici de roșcat, plete ca noaptea, ude și răcoroase, plete care te sărută, plete care te țin treaz, plete care vin și pleacă.

Uitați-vă la podoaba capilară a celor din jur, când ieșiți din casă! Când mergeți la bancă. La piață. La cumpărături. Când stați la o coadă. Sunt atât de multe nuanțe, atâtea cântece și lumini prinse de noi. Eu am senzația că unele fete poartă fluturi imenși în loc de păr sau ciorchini din flori de tei. Am văzut la viața mea plete atât de frumoase, încât curentau dacă le atingeam.

Părul tuturor femeilor spune o poveste. Fiecare dintre noi umblăm cu întâmplări și versuri atârnate de cap. Și cântece. Și taine. Fiecare ducem în păr palmele dragi ale mamei care ne-a mângâiat la plecare, lacrimile ei, sărutul tatălui, dar și degetele iubitului, buzele și șoaptele lui. Toate stau bine pitite acolo, cuminți. Nu le știi decât tu. Și le iubești.

Dana Fodor Mateescu

19.06.2020