Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Linia morții

Bărbatul rupe orizonturile cu mâna goală

și soarele sângerează toată ziua.

Trebuie să aleagă: linia vieții sau a inimii?

Linia inimii este prima

Ea trăiește în partea de sus a palmei, sub degete.

acolo unde ea își culcă obrajii care urlă de dor.

Linia inimii e plină de bătături și promisiuni.

Abia se vede.

Bărbatul caută rănile drumului către ea și le săruta pe fiecare în parte.

Tainele trec prin toți, dar numai în el latră și plâng.

Prins între multe lumi, ca un delfin rănit

o găsește numai pe ea.

Linia vieții a obosit, dar femeia e toată a lui,

așa cum limba îi stă în gură și capul pe trup.

Când e departe, bărbatul respiră cioburi de piatră

Iubirea e reală ca un pumnal înfipt în ochi.

Când se apropie de ea, pământul zvâcnește sub ei ca o inimă.

El iubește și iarba nenăscută

numai pentru că dormiseră într-o noapte,

acolo

pe câmp. Departe!

Femeia se umplea cu frică și lumină verde.

Umerii ei rotunzi ca un cântec se rostogoleau ca merele

Bărbatul le prindea cu dinții și zâmbeau amândoi pedepsiți.

Fără speranță.

„Ai spart îngerul, iubito!”

Dar ea își îngropa buzele în palmele lui rănite.

Linia morÈ›ii ticăia…

Dana Fodor Mateescu 

10 iulie 2020

 

 

4 Comments

  1. Iosif

    Profund poèm ! Felicitari !

  2. Iosif

    Cum ai putea sa nu iubesti,
    superba ‘carte’ de povesti,
    scrisa pe pergamentul viu,
    cu sânge albastru-straveziu ?

    O seara sublima si un fascinat sfârsit de saptamâna draga Dana !

Leave a Reply