Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

poezii

Am visat o pasăre care nu există

Am visat o pasăre care nu există
Mă iubea blând ca o toropeală
își pusese capul pe umărul meu și plângea
Din ochi îi curgeau mere verzi.
Aripa dreaptă urla de dor
cea stângă zbura aproape.
Am visat o pasăre care nu există
Nu era nici lebădă, nici căprioară, nici om
dar avea toate sufletele lor în plisc
Și sângera lumină.
Am visat o pasăre care nu există
Avea pene de camuflaj și bea berea direct din sticlă
Ca să o ascund, mi-am smuls unghiile
cu tot cu inimă
Era o dimineață de mai care-și ține puii la piept
Era o depărtare sfâșiată de fericire

Dana Fodor Mateescu,

19 iulie 2020

12 Comments

  1. 👍❣️♥️

  2. Iosif

    Magnific poèm dedicat… „blegului” ! Sper ca-l merita ! 🙂 😀 )
    O saptamâna cu mult har si voie buna, draga Dana !

  3. Iosif

    Cu toata dragostea…”blOgule” 🙂
    Zile senine cu pace si bucurii divine pline, drag Suflet frumos !

  4. Omul meu pasăre…Assafira mea dragă! MulÈ›umesc pentru fiecare poezie, gând, amintire de a ta! MulÈ›umesc că îmi eÈ™ti Cer È™i Apă deopotrivă. Țărm unde acostez cu toate dorurile, trăirile È™i emoÈ›iile mele! Te iubesc È™i te preÈ›uiesc deopotrivă!

    • Iubita mea frumoasă! Tare mult aÈ™ vrea să ne vedem când mai vii acasă. Măcar zece minute. Și mi-ar fi de ajuns ca să-mi bucur sufletul È™i să mi-l împodobesc cu tine. <3

  5. A republicat asta pe Ramona Sandrina Ilie și a comentat:
    Omul meu pasăre…Assafira mea dragă! Mulțumesc pentru fiecare poezie, gând, amintire de a ta! Mulțumesc că îmi ești Cer și Apă deopotrivă. Țărm unde acostez cu toate dorurile, trăirile și emoțiile mele! Te iubesc și te prețuiesc deopotrivă!

  6. tudorhogman

    Cand se intalnesc doua scriitoare nu poate iesi in dialog decat un volum de poezii.😊😊😊

Leave a Reply